Primul accident

Ei bine, de câte ori am ieşit pe stradă m-am rugat, mai mult sau mai puţin, depinde de situaţie: „Te rogggg, nu lovi maşina aia, nici pe aia, nici pe aia. Ei, hai, aia mai merge”. Cam aşa. E o chestie care îmi vine în minte fără să îmi dau seama. Dar, din pacate, niciodată nu m-am rugat să nu lovesc gardul proaspăt pus şi făcut al vreunui om. Normal, ce dracu’ să caut eu în garduri, că în Piteşti nu sunt. Nu, dar nu am calculat şi drumurile la ţară. Şi chiar şi aşa, ce dracu’ să am cu gardul omului?
Aşa am ajuns la ţară cu Jeep-ul, fiind maşină de teren, nu am probleme cu întoarcerea în şanţuri, că doar de aia e maşină de teren. Nu? Să mă ajute la şanţuri, gropi, munţi, chestii grele. Eu am vrut să întorc în şanţ, dar socrul meu a zis să întoarcem în poartă.
Omul abia îşi terminase gardul. Frumos. Pus, vopsit, tot ce trebuie. Dar a uitat un detaliu, aşa că e vina lui. În faţa porţii a făcut un dâmb, roata a scăpat. Maşina s-a oprit în poartă. Poc! Pac! Poc! Mi-a stat inima. Nu, dracu’ s-a gândit la maşină, gardul mă măcina. Staţi liniştiţi, gardul a scăpat. Serios. Nici o problemă. Farul stânga spate, nu, nu a scăpat. Dar nici nu m-a interesat, am plecat mai departe. Mai târziu văzând că maşina argintie era roşie. Da, de la vopsea. Vopseaua s-a luat, zgârieturile au rămas. Farul, aleluia. Iar eu am râs ca proasta. De ce? Dracu’ ştie. M-a amuzat faţa omului cu gardul. Abia îl făcuse săracul, cred că a fost şocat.
Şi acum, ca să trecem peste, plec vreo trei zile. Nu ştiu dacă o să am net unde mă duc. Chiar nu am idee. Nu m-am ocupat eu de cazare şi restul detaliilor, aşa că va fi cu mila. Voi vedea. Dacă nu, Vania se va îngriji de voi. Îi dau eu material de îngrijire, nici o grijă.
Hai, să am drum bun, că plec la patru dimineaţa.