Din sangele Iarei X

O nouă crimă, acelaşi principiu ca şi cea din urmă. O nouă catastrofă. Vampirii erau implicaţii, ăia cu mâinile lor drepte la fel. Eu trebuia să mă feresc de toată lumea, dar şi să mă încred în toţi. Ajunsesem să-l urăsc pe Cal pentru felul lui cretin de-a fi. În Sal aveam şi nu aveam încredere. Alizee mă incita, iar Braa, cumva, îl simţeam sincer, dar, undeva, ascundea ceva. În fine. Sunt vampiri, doar nu mă aşteptam să-şi pună sufletul pe tavă, dacă ar avea unul, evident.

M-am întors cu greu pe partea cealaltă, ultima misiune îmi produsese ceva dureri, chiar unele destul de complicate. Vânătăi şi tot tacâmul, unde mai pui tăietura aia urâtă. Şase copci. Dumnezeule, şi mama mi-a zis să mă fac ziaristă. Aşa aş fi scăpat doar cu vântăi, cel mai probabil la degete.

Când m-am dat jos din pat i-am simţit respiraţia. Ştiam că e acolo, că mă pândeşte. Îl recunoşteam. Nu mirosea ca toţi ceilalţi. De fapt, nu mirosea deloc.

– Braa, cine te-a invitat?

– Menajera, răspunse el ascuns de întuneric.

Urăsc să bag vampirii în casă. O s-o pun pe Felicia să anuleze permisiunea. Nu îmi place treaba asta.

– Futu-i morţii mă-sii de treabă. Ce mai vrei? Să mă omori? Să mă bulversezi?

 Abia atunci i-am privit chipul lui Braa, era înmărmurit. Nu cred că se aştepta să explodez.

– Fata, a zis el încet. Cea ce a murit azi…

– Oh, la dracu’, e ora mea de somn, chiar nu o putem lăsa baltă?

– E important, conchise el.

Am dat drumul la duş. Nu mă prea sfiam de Braa. Îmi era atât de indiferent că aş fi putut face cu totul abstracţie că e acolo, asta dacă nu mi-ar fi răsuflat în ceafă.

– Bine, spune repede, nu am timp de pierdut.

Şi-a aprins un trabuc. Semăna mai degrabă cu un bătrânel simpatic, decât cu un vampir fioros, aşa cu trabucul în gură şi cu privirea galeşă.

– Face parte dintre oamenii lui Cal.

Informaţia era nouă, dar, totuşi, o prevăzusem şi pe asta. Poate că trupul îmi era cotonogit, dar mintea încă îmi mai funcţiona.

– Da, m-am gândit, i-am mărturisit.

– M-am gândit să te avertizez, Cal nu e de încredere. Mai bine l-ai împuşca.

Apa devenise fierbinte. Scotea aburi calzi. Mirosea a căldură şi asta îmi dădea o stare confortabilă.

– Tu ai grijă de Alizee, am informaţii că Marele vrea s-o elimine.

– Cretinul dracu’.

– Şi te rog nu mai intra în casa mea fără să te invit eu. Ne vedem mâine seară, după anchetă.

– Unde?

– Te voi anunţa eu.

– Cum?

– Voi găsi eu o soluţie.

A dispărut. Eu am intrat fericită sub duş. Dar păcate, bucuria mea nu a durat mult, căci rănile au început să mă usture înfiorător.

Interzis minorilor – Cristian Neagoe

Foto preluata de la Andrei Badin

De când cu bulgarii ăştia am cam piedrut ştirile, blogurile şi televiziunea în general. Nici n-am scris, nici n-am citit, am făcut plajă şi am dormit.

Între somnolenţele mele, aseară, cu gândul praştie, mă trezesc faţă-n faţă cu Sinteza Zilei. Gâdea şi un puştan. Aşa am văzut la început. Apoi Stan şi o doamnă care vorbea mult şi degaba. Puştanul, cică, era Cristian Neagoe – scandalul a pornit de la Andrei Bădin, aşa că vă trimit acolo pentru a înţelege tot – PR al Institutului Cultural Român de la New York. Nu am înţeles eu de la început despre ce e vorba. Dar când a început să citească acel text, Doamne, m-am închinat cu două mâini şi mi s-a făcut o ruşine teribilă:

„De la un timp, prietena mea a început să se pișe ketamina..(…)Prietena mea se pișă cea mai pură si mai concentrată soluție de ketamină pe care am întâlnit-o până acum. Ce se găsește pe la noi, Vetasedeul și, câteodată Ketaminolul olandez, sunt slabe rău, la modul ca IM trebuie să bagi cam de două ori mai puțin dacă nu vrei sa te anesteziezi ca porcul”

Mi-am zis în sinea mea: „Dumnezeule mare, ăsta se crede scriitor? Şi încă unul care ne reprezintă la New York?”. E drept că şi Eminescu şi Creangă scriau porcos, dar ale lor erau mai normale şi nu le-au pus pe net, le citeau acolo între ei să se amuze.

Aşa că am dat şi eu o căutare după nenea ăsta. Mai găsesc texte pe Tiuk. Vă redau unul, restul, dacă aveţi suficientă răbdare, le citiţi voi. Dacă nu, vă băgaţi picioarele şi gata.

„unu.
Nici dracu pe stradah. Fres umbla incet, incestuos pe sub umbrele de betton. Cald, al draq de cald shi futui nici un furtun cu apah de la vrunu dahla de nui stah bine pah canapea shish spalah toatah ziua o rablah dah dacie sho lucreazah dah parcar fi cel putzin mertzanu pulii sau ceva, nici o sticlah de nimic, nui deschis nicahieri sa dus ashtia toti pah la tzarah la mare ii foot in gurah pa totzi dah papagali da. O bere Fres, aia e, o bere tziar face shpielu. Asha gandeam io cand il vedeam de la balcon cum trece linishtit pe strada topitah.
Cahcahnari la pensie joacah table pe sub tei muie bah. Dabiai vedeam printre frunze cum ishi mishka lenesh bratzele pahroase dah proletari mpula mea, doar cah spahrgeau linishtea aia de pranz cu zarurile lor shi cu shaseshasele cand mai prindea vrunu shi dahdea cateun urlet dhala de tzi se fahcea pielea gahinah. Gahina udah miroase urat. Pielea lor bahtranah, tatuatah cu zar, miroasea urat. A uzinah, a inutil. Candeala aia dah sandilhau expirat mah face sa borahsc. Chiar vodca pute altfel in muia ahlora. Shi Fres pahshea linishtit, parcah plutea prin valurilealea de fierbintzealah de la ora trei.
Boshorogi. Ashteaptah sa le rupah mecla pe la umbrah. Sa mor dacah nu. „Dah, tataee shi tu ceva de drinkschnitt, traitziar!” Shtiam io, trebuia sa fie asta. Iote bouu cah vine cu ciomagu dupah el. Talpan gurah.
Asha era el. Nu trebuia sa stai prea mult prin preajmah ca sahtzi dai seama.
Zar dah cinci pah fiecare incheieturah. Fres o lua la picior incet, incestuos pe sub umbre. Miroasea a trotuar sha caine mort, se simtzea panaici sus, la cinci. Moale peste tot pe unde calci. O varah ca o diaree.
„Freeeeeeeees! Frees! Vinon mortzii mahtiin coa!” Il striga alha. Baronu. O cioarah mputzitah dea crescut peaci shia ajuns acuma mare bashtan mare traficant. Futea pisici cand era mic, cah mia zis totz ashtia. Nush ce dracu avea treabah cu el. Da Baronu avea treabah cu totzi. Barbugiu obosit. Io mash fi facut cah naud, dahl in poolah. Da Fres nu. El mergea linishtit. „Fresamiai pula cu gura!” a zis ashantro doarah, parcai era lene sa dea prea mult din fahlci. „Da mahta ceare?” Cat era el de Baron mai mult nu putea sa zicah.”

Cică e scrisă literar, eu am impresia că omul nu ştie să scrie. Părerea mea. Cum dracu’ să scrii ca un analfabet şi să te dai intelectual. Oricum, singura mea bucurie a fost că Stan l-a făcut. Deştept om. Cum, mă, să te pună Stan cu botul pe labe, scriitorule?

UPDATE: La multi ani, Manole! Textul nu e prea potrivit, dar e un la multi ani din inima!