Din sangele Iarei X

O nouă crimă, acelaşi principiu ca şi cea din urmă. O nouă catastrofă. Vampirii erau implicaţii, ăia cu mâinile lor drepte la fel. Eu trebuia să mă feresc de toată lumea, dar şi să mă încred în toţi. Ajunsesem să-l urăsc pe Cal pentru felul lui cretin de-a fi. În Sal aveam şi nu aveam încredere. Alizee mă incita, iar Braa, cumva, îl simţeam sincer, dar, undeva, ascundea ceva. În fine. Sunt vampiri, doar nu mă aşteptam să-şi pună sufletul pe tavă, dacă ar avea unul, evident.

M-am întors cu greu pe partea cealaltă, ultima misiune îmi produsese ceva dureri, chiar unele destul de complicate. Vânătăi şi tot tacâmul, unde mai pui tăietura aia urâtă. Şase copci. Dumnezeule, şi mama mi-a zis să mă fac ziaristă. Aşa aş fi scăpat doar cu vântăi, cel mai probabil la degete.

Când m-am dat jos din pat i-am simţit respiraţia. Ştiam că e acolo, că mă pândeşte. Îl recunoşteam. Nu mirosea ca toţi ceilalţi. De fapt, nu mirosea deloc.

– Braa, cine te-a invitat?

– Menajera, răspunse el ascuns de întuneric.

Urăsc să bag vampirii în casă. O s-o pun pe Felicia să anuleze permisiunea. Nu îmi place treaba asta.

– Futu-i morţii mă-sii de treabă. Ce mai vrei? Să mă omori? Să mă bulversezi?

 Abia atunci i-am privit chipul lui Braa, era înmărmurit. Nu cred că se aştepta să explodez.

– Fata, a zis el încet. Cea ce a murit azi…

– Oh, la dracu’, e ora mea de somn, chiar nu o putem lăsa baltă?

– E important, conchise el.

Am dat drumul la duş. Nu mă prea sfiam de Braa. Îmi era atât de indiferent că aş fi putut face cu totul abstracţie că e acolo, asta dacă nu mi-ar fi răsuflat în ceafă.

– Bine, spune repede, nu am timp de pierdut.

Şi-a aprins un trabuc. Semăna mai degrabă cu un bătrânel simpatic, decât cu un vampir fioros, aşa cu trabucul în gură şi cu privirea galeşă.

– Face parte dintre oamenii lui Cal.

Informaţia era nouă, dar, totuşi, o prevăzusem şi pe asta. Poate că trupul îmi era cotonogit, dar mintea încă îmi mai funcţiona.

– Da, m-am gândit, i-am mărturisit.

– M-am gândit să te avertizez, Cal nu e de încredere. Mai bine l-ai împuşca.

Apa devenise fierbinte. Scotea aburi calzi. Mirosea a căldură şi asta îmi dădea o stare confortabilă.

– Tu ai grijă de Alizee, am informaţii că Marele vrea s-o elimine.

– Cretinul dracu’.

– Şi te rog nu mai intra în casa mea fără să te invit eu. Ne vedem mâine seară, după anchetă.

– Unde?

– Te voi anunţa eu.

– Cum?

– Voi găsi eu o soluţie.

A dispărut. Eu am intrat fericită sub duş. Dar păcate, bucuria mea nu a durat mult, căci rănile au început să mă usture înfiorător.