Asta este

Cam asta este. Are piele integrală, neagră. Da, mi-ar fi plăcut mai deschisă, dar cum asta e pe stoc, parcă nu mai am răbdare să aştept. Multe, multe comenzi pe volan, trapă, magazie de cd-uri, tot ce se poate în materie de protectie, navigaţie, dublu climatronic, încălzire în scaune. Pachet fumători faţă-spate. Motor 2.2i. TDDI, 140CP, ajunge pana la 215 km/oră. Scaune reglabile electric, volan în şase poziţii, adâncime şi ce o mai fi. Ce mai, e plină de beculeţe. Probabil că voi sta o lună în parcare să aflu ce face fiecare buton în parte. Dar o să aflu, jur că o să aflu. Bară de protecţie pietoni, aia habar nu am cum e, dar e. Tot felul de asistente. Big xenon, faruri cu spălare, oglinzi anti-apă, anti-gheaţă. Geamuri reglabile la soare. Ei, vă mai spun? Sunt deja bolnavă. E modelul executiv, are tot ce poate avea pe ea, la promoţie, cu cinci mii de euro mai puţin. Păi na, prost să fii, noroc că eşti.

 

Şi da, am făcut şi test drive. Eheeeee, ce să vă spun, am fost stresată. Nu am mai condus o maşină atât de joasă, şi e joasă, zău că e. Am fost cu cumnatul meu, nici el nu era convins că voi fi în stare să merg cu ea, dar eu. Vă daţi seama. Ei bine, chiar am fost capabilă de o asemenea performanţă. Zău că am fost. Am fost mai mult decât capabilă. Ba chiar când începusem să mă obişnuiesc cu ea, hop, s-a terminat testul. Dar a fost bine, chiar foarte bine. Mi-a plăcut. M-am simţit ca în rai. O maşină care îţi oferă tot confortul. Se înfige, Doamne, ce bine se mai înfige. E foarte stabilă în curbe. Nu eram obişnuită cu maşini aşa stabile în curbe. Dar ea e stabilă. Foarte stabilă chiar şi la viteză mare. Iar în pielea aia te simţi ca paşa pe bulevard. Mai mai că îţi vine să dormi la volan 😀 Nerecomandabil, desigur. Oricum, e singura maşină joasă care m-a încântat până la… onanism 😛 Acum asta este, sunt hotărâtă, voi face pasul. De ce să nu îl fac? Îl fac. Nu am vrut niciodată nimic pentru mine, acum vreau. E momentul în care îmi doresc ceva doar al meu.

Nu e pentru toată familia, nu e pentru mine şi soţul meu, pentru mine şi mama, pentru mine şi alţii, e doar a mea. Lucrul meu. Singurul lucru care e doar al meu, normal, în afară de laptop. Poate că e un moft, poate că mă mai puteam plimba un timp cu Fiatul, dar pur şi simplu mi-o doresc şi cred că mor de inimă rea dacă nu mi-o iau.

Nu sunt un om pretenţios, am renunţat la minunea de trezeci de mii de euro. Că, până la urmă, puteam să mă dau în cap şi să mi-o iau, dar mi-am dat seama că nu ar avea sens. E un moft mult prea mare. Dar la Honda asta eu nu mai renunţ. Mă leg de ea şi tot o iau. Gata, sunt aproape fericită. Mâine o să văd dacă sunt fericită sau nu cu adevărat. O să vă ţin la curent. 220 e de ajuns? 😀