Că m-am trezit cu fundul în sus nu ar fi nimic. M-am trezit, mi-a fost rău, aşa că m-am culcat la loc. M-am trezit a doua oară, istoria s-a repetat. Pe la doisprezece am reuşit să mă dau jos din pat. M-am îmbrăcat repede, m-am spălat, mi-am pus ceva în picioare, am luat cheia, banii şi am pornit să îmi rezerv maşina făcând un precontract. Bine că m-am dus că era o altă tipă grămadă pe maşina mea. Am făcut toate formele, am dat banii pentru rezervare şi am pornit spre cumnata mea. Am băut o cafea şi ne-am dus, ambele, să îi iau eu, singură, cadou finuţului meu care a făcut azi cinci ani. Am umblat de mi-au apărut băşici în tălpi.
Oricum, am terminat mai repede decât ne-am propus. Am dus-o pe cumnata mea, în celălalt capăt al oraşului, la ea acasă. Am plecat, m-am mai fâţâit, că na, apoi am zis: „Gata, mă duc acasă să gătesc, să fac ordine şi să dorm puţin”. Din grabă, din neatenţie, din prostie şi tâmpenie, am ţinut musai să îmi las vopseaua propriei maşini pe o maşină nevinovată, parcată. Pur şi simplu nu am aproximat bine. Bine, începuse iar să-mi fie rău şi, dintr-o dată, tot ce îmi doream era să fiu la mine acasă. Dar nu, căci am ţinut eu să-i fut ăluia o dungă albastră pe maşina gri. Cum nu am dat de proprietar, cuminte, m-am dus la poliţie şi le-am spus ce-am făcut. Am dat declaraţie, am suflat în alcooltest – Doamne, ce plămâni trebuie să ai – şi am plecat acasă. De acasă, hop la ziua finului meu.
Gata, mâine am zis că stau dracului acasă, că nu mai umblu ca o căpiată. Mă odihnesc, scriu, citesc, îmi revin, gătesc, fac curat şi poate sar şi în cap. Zi ca asta zău că nu am avut. Unde mai pui că poliţaii ăia or fi zis că sunt beată că m-am autodenunţat. Se uitau ei cam suspicios la mine. Clar au zis că am băut sau m-am drogat. Pe bune, cine se mai duce de bună voie. Unde mai pui că nu le-am cerut dovadă pentru maşina mea care era mai rău decât a ăluia. Nu, le-am zis: „Dă-o dracu’ pe asta. Am lovit maşina omului ăla nevinovat de nimic”. S-au închinat şi mi-au zis să plec acasă. Dacă omul vine cu vreo plângere mă cheamă să îi dau asigurarea. Până la urmă, la drept vorbind, nici mie nu mi-ar fi convenit să fi venit vreunul, să mă fi lovit şi să nu spună. Na, am spus, dar, totuşi, cred că aia au zis că am o problemă.
Unde mai puneţi că erau nişte ţigani la locul accidentului, el îmi zicea să plec că nu i-am făcut nimic. Ţigăncile îşi puseseră fustele pe maşina ăluia să i-o şteargă. M-a pufnit şi râsul. Dar eu tot m-am dus la poliţie, că doar nu mă luam după ei. Dilăi oameni, zău aşa.
Şi acum stau şi mă întreb, ce dracu am eu cu maşinile parcate? Cu gardurile şi alte din astea? Dumnezeule mare, parcă sunt după război, aşa sunt de căpiată.
Oana Stoica Mujea 