Autodenunţ sau o zi cu adevărat proastă

Că m-am trezit cu fundul în sus nu ar fi nimic. M-am trezit, mi-a fost rău, aşa că m-am culcat la loc. M-am trezit a doua oară, istoria s-a repetat. Pe la doisprezece am reuşit să mă dau jos din pat. M-am îmbrăcat repede, m-am spălat, mi-am pus ceva în picioare, am luat cheia, banii şi am pornit să îmi rezerv maşina făcând un precontract. Bine că m-am dus că era o altă tipă grămadă pe maşina mea. Am făcut toate formele, am dat banii pentru rezervare şi am pornit spre cumnata mea. Am băut o cafea şi ne-am dus, ambele, să îi iau eu, singură, cadou finuţului meu care a făcut azi cinci ani. Am umblat de mi-au apărut băşici în tălpi.
Oricum, am terminat mai repede decât ne-am propus. Am dus-o pe cumnata mea, în celălalt capăt al oraşului, la ea acasă. Am plecat, m-am mai fâţâit, că na, apoi am zis: „Gata, mă duc acasă să gătesc, să fac ordine şi să dorm puţin”. Din grabă, din neatenţie, din prostie şi tâmpenie, am ţinut musai să îmi las vopseaua propriei maşini pe o maşină nevinovată, parcată. Pur şi simplu nu am aproximat bine. Bine, începuse iar să-mi fie rău şi, dintr-o dată, tot ce îmi doream era să fiu la mine acasă. Dar nu, căci am ţinut eu să-i fut ăluia o dungă albastră pe maşina gri. Cum nu am dat de proprietar, cuminte, m-am dus la poliţie şi le-am spus ce-am făcut. Am dat declaraţie, am suflat în alcooltest – Doamne, ce plămâni trebuie să ai – şi am plecat acasă. De acasă, hop la ziua finului meu.
Gata, mâine am zis că stau dracului acasă, că nu mai umblu ca o căpiată. Mă odihnesc, scriu, citesc, îmi revin, gătesc, fac curat şi poate sar şi în cap. Zi ca asta zău că nu am avut. Unde mai pui că poliţaii ăia or fi zis că sunt beată că m-am autodenunţat. Se uitau ei cam suspicios la mine. Clar au zis că am băut sau m-am drogat. Pe bune, cine se mai duce de bună voie. Unde mai pui că nu le-am cerut dovadă pentru maşina mea care era mai rău decât a ăluia. Nu, le-am zis: „Dă-o dracu’ pe asta. Am lovit maşina omului ăla nevinovat de nimic”. S-au închinat şi mi-au zis să plec acasă. Dacă omul vine cu vreo plângere mă cheamă să îi dau asigurarea. Până la urmă, la drept vorbind, nici mie nu mi-ar fi convenit să fi venit vreunul, să mă fi lovit şi să nu spună. Na, am spus, dar, totuşi, cred că aia au zis că am o problemă.
Unde mai puneţi că erau nişte ţigani la locul accidentului, el îmi zicea să plec că nu i-am făcut nimic. Ţigăncile îşi puseseră fustele pe maşina ăluia să i-o şteargă. M-a pufnit şi râsul. Dar eu tot m-am dus la poliţie, că doar nu mă luam după ei. Dilăi oameni, zău aşa.
Şi acum stau şi mă întreb, ce dracu am eu cu maşinile parcate? Cu gardurile şi alte din astea? Dumnezeule mare, parcă sunt după război, aşa sunt de căpiată.

44 comentarii la “Autodenunţ sau o zi cu adevărat proastă

  1. Ce bine că nu sunt maşină şi nu circul prin Piteşti! 😀
    Azi zici că a fost vineri – 13, dacă ai trecut peste ziua asta cu bine, de mâine vei face faţă şi la mai mult. Mai rar oameni care să meargă de bunăvoie la poliţie. Bravo, Oana! Îţi zic eu, comandăm o statuie. Dacă nu vor să o pună în Piteşti, o ducem undeva pe vârful muntelui să stea de veghe la omenire 😛

  2. Da, sa le spuneti si altora ca sunt dusa cu capul 😆 Oricum m-ar fi mustrat constiinta, cred ca daca nu ma duceam la politie, nu mai puteam dormi luni bune.

  3. Bine, bine, oricum nu mai scap de voi. Oricum faceam cinste, ho, ca nu mai am pe cine cinsti in afara de voi, doar pe cumnatii mei. Asa ca nu te mai plange, o sa fii prima cinstita. 😛

  4. Pai, vino si tu mai aproape de Pitesti si zau ca bei toata noaptea, din pacate, sase luni, nu am voie decat suc, dar eu platesc, tu doar comanda 😉

  5. Tocmai aia spuneam si eu. Hai, fa cumva sa ne vedem. Chiar si la jumatatea drumul e bine 😉 Somn usor, ma duc sa dorm ca maine cine stie ce tampenii mai fac, macar odihnita sa fiu 😛

  6. M-au impresionat doua chesti din ziua da de vineri 13: mai, tu chiar te-ai dus asa de buna voie la politie sa te parasti? Mare curaj ai, draga Oana, si o constiinta tare treaza! Apoi m-am prapadit de ras cu tigancile. Vezi ca erau si ei oameni de treaba, tiganii, asa in felul lor si dupa regulile lor 🙂 Ah, si da, pai de baut nu beau eu de obicei, dar Ritz-ul nu-l refuz 😛

  7. Stai şi tu, dracului, o zi – două acasă: citeşti, scrii, faci curat, găteşti pui cu cartofi…

  8. da un nr de tel i-ai lasat aluia pe masina? crezi ca banuie el ca tu te-ai dus la politie? in RO s-a incetat a mai spera ca exista si oameni de treaba. nici politia n-o sa-l caute. prin prisma celor relatate… inca nu l-ai ajutat cu nimic..parerea mea. (acu se supara 🙂 )

  9. Chiar, şi io îţi recomand o activitate recreativă. Croşetatul! Un mileu ar da bine pe noul bolid! …hai doo…. 😆
    Nush ce mă face să cred …hm, dar precis va fi o nouă pasiune!

  10. Foarte frumos gestul 🙂
    P’asta cu tiganii sau oricine altcineva sa nu o crezi. Am auzit eu ca te pot santaja, ma rog, pot incerca sa santajeze.
    Weekend linistit!

  11. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XVIII) « Ioan Usca

  12. Blue, care va fi noua pasiune? Lovitul masinilor parcate? 😆

    Kmi, ce sa santajeze? M-am dus la politie de buna voie. Nu au ce santaja 😛

  13. O pata de culoare pe o masina gri nu strica. Oricum griul e o culoare anosta. Singura grija ar fi sa nu ,,colorezi” noua masina.

  14. Bule, da, m-am intimizat cu masina omului 😛

    Mihai, sa stii ca si eu m-am gandit ca ii sta bine cu dunga albastra 😀 Si sper din suflet sa nu o colorez pe aia noua, aia imi mai trebuie.

  15. Oana!
    Nu totdeauna ai „succesuri’ mai sunt si zile mai putin faste.Pisica neagra,pasul inainte la iesire cu stangul, galeata vecinului goala,etc.Nu totdeauna ne intalnim cu cosarul!Una peste alta ,totusi viata-i extrem de frumoasa.Ti-o spune un o cu expereienta.Ei???????????:)

  16. te-ar ajuta sa stii ca este una mai capiata decat tine?eu sunt aia.la 30 de grade si ceva p-afara umblu cu mountain-bike-u dintr-un capat in celalat al urbei…noroc ca nu e capitala 🙂

  17. Oana, asta este: ceasul rau, pisica treispe! Mai sunt si zile negre, important este sa le depasim. Notabila este constiinta ta de cetatean corect si cinstit, faptul ca ai anuntat la politie „accidentul”. Altul, in locul tau se facea ca ploua si mergea mai departe.
    Doamna mea, timp de un an dupa ce si-a luat permisul era mai mult decat deficitara, chiar catastrofica la mersul cu spatele: sucea de volan invers de cum trebuia, dar intotdeauna! Nu de putine ori a agatat cu bara e, din fata, bara spate a cate unei masini cand iesea din parcarea din fata blocului, ba a zgariat masina unui vecin tot dand cu spatele si sucind aiurea de volan. Intr-o zi, voind sa parcheze, eram langa ea in dreapta, m-a intrebat cum sa suceasca de volan, iar eu i-am spus: „invers de cum gandesti”. „Hai ma, cum?” „Pai tu cum zici”, i-am zis eu. ” La dreapta „imi zice ea incurcata. „Ce ti-am spus sa dai invers de cum gandesti? Fa la stanga!”
    Acum nu mai sofeaza ci someaza pentru ca am vandut de un an batranica noastra Dacie si are flacaul meu o Golfita cum ii zice el. A vrut s-o conduca la inceput, dar se oprea si se poticnea la ea, asa ca a renuntat sa se mai urce la volan. Trebuie sa-i iau o buburuza mai mica sa se dea cu ea pana la tara si prin oras. Cu aia poate sa parcheze si lateral, c-o impinge de-o parte exact unde trebuie. Iti doresc un sfarsit de saptamana odihnitor si reconfortant.

  18. Tata Borgo, hehehe :D, cam asa e 😉

    Pacatoasa, eu eram de-a dreptul ametita. Cica la volan nu iti prea permiti 😛

    Nea Costache, iar m-ai facut sa rad. Ei, si eu mai am probleme cu stanga dreapta, dar imi dau seama din timp. Nu am o problema cu parcarea. Daca parchez cu spatele sau lateral e ok, dar sa nu ma puna careva sa fac parcarea cu fata ca nu imi iese, Dumnezeu stie de ce 😀

    Ioana, cred ca ai dreptate, asa ca mi-am luat o vacanta pana vineri 😉

  19. M-am gândit să-mi iau şi eu carnet. Dar, l-aş lua în Argeş, cică-s mai indulgenţi cei de-acolo…

  20. Vania, s-o crezi tu, acum, s-a dus distractia in Arges 😉 Ce bine ca am facut 90 de ore de scoala si m-am dus la examen cu fruntea sus. Macar am fost sigura ca stiu ce fac, nu ca altii. Dar asta e alta discutie. Eu, in locul DNA-ului, le-as lua tuturor carnetul. Ca au cum sa-i afle.

  21. Pingback: Meditaţiile de coşmar ale unei ziariste « Sătmăreanca

  22. Vacanta prelungita cu un weekend, da? Sper sa fii bine, ai avut o perioada incarcata. Nu-mi explic cum nu-ti pierzi niciodata capul, cred ca ai cel putin trei 😛

  23. azi am avut cea mai proasta zi din viata…treabuia sa sarbatoresc 6 ani de cand sunt cu prietena mea..mergeam spre casa..cand la o intersectie statea un prost de pieton in mujlucul drumului,eu trebuia sa trec dar nu ma lasa nici un sofer…si l-am claxonat pe boschetarul ala ce se plimba pe strada..se da un pic si imi da un picior in masina..trag pe dreapta dar el era deja plecat..si asa mi-a sifonat binisor portiera..DECI IADUL E PE PAMANT

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s