Un suflet

M-am gândit mult dacă să scriu sau nu despre asta. Atunci era prea recent, acum e mai bine, dar, în sufletul meu, tot prea recent este. V-am povestit despre Rex, căţelul blocului cel bolnav. Un căţel de milioane. L-am dus la doctor, i-am făcut perfuzii, una, alta, începuse să-şi revină, dar eu tocmai plecam la bulgari. Nu puteam lăsa câinele afară fără îngrijiri medicale, aşa că am vorbit la biobază să îi facă analizele şi să-l ţină internat până mă întorc. I-am lăsat maşina unui prieten, pentru că nu oricine vrea să-şi murdărească maşina şi să-i pută a câine. Aşa că l-am rugat pe prietenul meu să ia câinele şi să-l ducă la medic, să-l interneze. Zis şi făcut. Eu am plecat pe drumul meu, câinele pe drumul lui.
Am sunat sâmbătă, era la ecograf. Am sunat duminică, era la perfuzii. Luni nu am mai sunat, mi s-a spus că voi fi sunată dacă e vreo schimbare. Apoi, marţi dimineaţă mă sună dadaca lui Piţi.
„Te-am sunat să-ţi spun că Rex a murit”.
Mi-a stat inima în loc. Abia muşcasem dintr-o bucată de pepene. Mi-a rămas în gât, s-a topit prea încet, cu ghionturi.
„Merci că m-ai pregătit”, m-am răţoit eu. „Puteai să îmi spui şi tu mai pe ocolite”.
Ea a înghiţit în sec la rândul ei.
„Dar Piţi e bine”.
Îmi ţiuiau urechile, nu mai auzeam bine. Apoi, lovitura de graţie:
„A fost otrăvit”.
Lumea mea s-a năruit. Era cel mai bun prieten al meu. Înţelegea tot ce îi spuneam. Îmi cunoştea maşina de departe şi ieşea în întâmpinarea mea. Dacă plecam la pas prin cartier, venea după mine, oriunde. Mă apăra de oricine.
Sufletul meu s-a rupt în două atunci. I-am spus lui X, apoi, grăbită, m-ar retras în cameră să îmi iau costumul de baie, dar, de fapt, aveam nevoie să-l plâng.
Am făcut tot ce e omeneşte posibil pentru a-l salva. M-am şi rugat pentru el, cu toate că nu ştiu dacă e bine să te rogi pentru câini, dar el era ca un om pentru mine, era pata aia de bucurie de care aveam nevoie când veneam acasă. A fost singurul care m-a acceptat aşa cum sunt, cu bune, cu rele, cu crezurile şi necrezurile mele. Pentru el nu conta cum sunt, conta doar că sunt. Îi urăsc pe cei care l-au otrăvit. Nu le mai doresc nimic. Aş fi prea dură sau, poate, aş cădea în acelaşi păcat dacă le-aş zice vorbe de ocară. Nu ştiu, dar ştiu cert că Rex îmi lipseşte în fiecare zi când mă întorc acasă. Ştiu că nu mai am cu cine vorbi. Piţi nu se uită în ochii mei. Nu mă înţelege, cu Rex era altceva. Dar s-a dus. S-a dus din răutatea şi invidia oamenilor. De asta îmi pare cel mai rău.
Reclame

39 comentarii la “Un suflet

  1. Mi-ai adus aminte de Tony, si de Labus … amandoi au fost otraviti ! Pe amandoi i-am visat, inca-i mai visez… Cred ca sunt mai oameni decat multi ” oameni ” !
    Un sfarsit de saptamana pe placul tau si liniste sufleteasca, frumoasa Oana !


    calde imbratisari ,
    Sibilla

  2. Are dreptate Sibilla, nu de putine ori, cainii sunt mai umani decat multi din semenii nostri. Daca un om, fie el si prieten, te poate trada, un caine atasat tie, niciodata. Sunt oameni rai, care nu iubesc animalele iar dupa mine, cine nu iubeste animalele in general, este un om rau, care nu-si iubeste nici semenii. Bine spune cantecul popular romanesc:
    ” Din bucata mea de paine,
    Am crescut un om si-un caine.
    Cainele ma recunoaste,
    Omul nu ma mai cunoaste.””
    O duminica frumoasa, asemeni sufletului tau. Sarut mana!

  3. Crede-mă că sunt cîţiva care chiar ştiu ce simţi … Piciu,al nostru, s-a „dus” tot din „omenia” unor asemenea … gunoaie fără suflet ( le zic altfel,da’nu pot aici,oricum şi gunoaie-i mult prea blînd ) ; şi el era cel mai drag priten care avea necondiţionat şi constant grijă de casă şi de noi;obişnuiam să spunem că noi suntem cei care nu-l înţelegem şi el ni le „spunea” pe toate cînd veneam şi plecam , atîta iubire şi aşa o legătură puternică aveam că am suferit ca un cîine cînd s-a dus … şi cîte n-am făcut să-l salvăm
    sufleţelul de el, ce mult ne lipseşte … măcar l-avem aproape, încurte,acoperit cu flori …
    tare greu îi să-ţi pierzi prietenii,să-ţi pierzi umbra îi … ireperabil,orice „înlocuire”-i imposibilă,este altceva care n-are putere ( în cazul meu ) , da , poate trece … timpul , bla,bla,bla … ce tare doare cicaricea rănii … ce tare doare
    Oana … îmi pare tare,tare rău , speram să-l fi salvat dragostea ta şi doctorii , tare tristă-i din cînd în cînd viaţa 😦

  4. Tu eşti un suflet mare, Oana. Întâmplător chiar ştiu ce simţi şi mă doare şi pe mine sufletul.
    Mi-am amintit de Nero al meu. Era o combinaţie între lup german şi dog argentinian. Când l-am luat, sărăcuţul avea patru săptămâni, nici nu vedea. El mergea spre noua lui casă, undeva la ţara, unde urma să aibă nişte stăpâni ce aveau nevoie de un câine de pază şi nu de un prieten. Mi-a fost atât de drag de cum l-am văzut, încât l-am luat acasă. A crescut frumos, mare, mult mai mare decât credeam că se va face, iar pe când avea vreo 7-8 luni mi-am dat seama că îl chinui ţinându-l în apartament, deoarece nu aveam timp destul să ies cu el la plimbare. Iar el creştea în continuare. L-am dus la dresaj, în loc să devină ascultător, a devenit „câine”, s-a făcut mai rău şi vroia tot timpul afară. Aşa că am decis să-l duc la nişte prieteni la curte, unde urma să-l vizitez zilnic. I-am comandat o cuşcă pe măsura lui şi tot ce avea nevoie. A doua zi, însă, nimic din tot ce am plănuit nu mai era la fel. Tocmai ieşisem dintr-o conferinţă de presă când m-a sunat Sătmăreanul să-mi spună că Nero a dispărut. M-am oprit pe stradă şi am plâns. Am plâns o săptămână, dar în adâncul sufletului speram că îl voi regăsi. Am dat anunţuri mari cu poză în ziar şi alergam după năluci. După două luni în care deja ştia tot oraşul de dispariţia lui şi în care l-am căutat prin toate cotloanele, umblând după semnalele primite în urma anunţurilor, primesc un telefon. Un domn îmi spune să nu mai caut deoarece Nero a fost ucis de o maşină. După vreo doi ani, prietenii la care îl lăsasem mi-au spus că l-au găsit în stradă călcat de o maşină şi l-au îngropat. După doi ani …
    Of, Oano, mi-ai redeschis rănile. Şi acum îmi este dor de el 😦

    Uite ce frumos era

  5. Oana!
    Eu nu pot comenta pe acest subiect dureros.Stiu ce inseamna.tata Borgo.

    P.S.Azi la Isabelle-lorelai ,am vazut ceva deosebit scris de tine.Merita sa vezi postul:)

  6. Cella, pe unde-mi umblii? Ei, poate ca nu trebuia sa deschid acest subiect, v-am intristat pe toti.

    Sibilla, oamenii sunt rai, prea rai.

    Nea Costache, adevar graiesti, din pacate.

    Crina, superb Nero. Am avut si eu un Nero, tot lup, dar il batea Piti, asa ca l-am dat la niste prieteni la curte. Din fericire e bine. Acum e fericit si are cu cine se juca.

    Blue, da 😦

    Tata Borgo, nici nu prea e de comentat 😦

  7. Din pacate asa se intimpla de multe ori. Stiu si eu un Nero care a patit la fel, si o Fetita, si cite alte suflete care nu au avut nici o vina. Pacat…

  8. Alecs, din pacate astia sunt oamenii, niste jogodii.

    Mihai, mai mult decat atat 😉

    Ioana, pai eu ce am zis?

    Crina, nu, Rex era cel mai maro caine pe care l-am vazut vreodata. Pana si ochii ii avea maro 🙂 I-am facut poze, dar nu se vede datorita culorii.

  9. Mai am un urs si o Fetita 😛 Ma consolez cu ei. Bine, un leut si o leuta si o negruta 😀 Cam multi. Ii mai pun si pe cei cinci de la bunica mea din curte, m-am scos.

  10. Ştiu şi înţeleg perfect. Ei iubesc şi sunt prieteni credincioşi necondiţionat. În plus, într-un mod foarte miraculos, gândesc mai bine decât oamenii. Ce păcat că nu vorbesc, dar scot totuşi nişte sunete ca să-i poţi înţelege 🙂

  11. Oana draga, condoleante. Imi pare tare rau de Rex al tau da sunt sigura ca vei gasi si oameni care sa te accepte asa cum esti. De fapt cred ca ai gasit multi oameni care sa te accepte cu bune si cu rele deja. Sunt sigura ca Rex e undeva in Raiul cateilor si ca continua sa te apare de acolo 🙂

  12. Draga Oana, am intrat sa te salut si sa vad ce mai faci, dar acest post m-a intristat foarte tare. Esti un om foarte sensibil si foarte talentat. Tocmai am citit la Isabela pe blog o povestire de a ta. Sper ca esti bine. Eu m-am intors din concediu, asa ca sper sa reluam dialogurile noastre in perioada urmatoare. iti doresc o seara frumoasa!

  13. Corinaaaaaa, ce bine imi pare ca te-ai intors, iti simteam lipsa. Eu sunt bine. Sper ca si tu esti mai odihnita. Bine ai revenit! 🙂

  14. Oana
    Am privit cu atentie ochii cainelui din fotografie.I se citeste suferinta singuratatii si seninatatea inteligentei canine.Cred ca si cainii au suflet si poate mai curat ca al unor oameni.Poate!!!Am ingropat catva caini,uni au murit de batranete altii de mana dusmanosa a semenilor nostri.Toti au murit demn…si aveau lacrimi in ochi.Zau ca spun adevarul,de aceea nu pot sa spun mai mult!Tata Borgo.

  15. Parca ii citesti pe fata dorinta apriga de a-ti fi prieten. Ma infurie acest lucru, ma infurie sa vad oameni in al caror comportament vad urme de salbaticie neinteleasa. Niciodata nu voi putea sa gasesc o justificare pentru asemenea acte. Am patit si eu o astfel de intamplare. O catelusa maidaneza a fatat vara trecuta o comoara de pui. Nu faceau rau nimanui, dar bietele suflete au cazut cu tronc cuiva, doar pentru ca isi duceau „viata de caine” asa cum stiam mai bine, cersind un colt de paine, cu ochii lor blajini. I-a otravit pe toti intr-o buna zi, fara nici un pic de remuscare si totusi continua sa se duca la biserica in fiecare duminica, nu stiu sincer pentru ce. Mai rau este ca, mai mult ca sigur, nici nu a constientizat gravitatea faptelor ei. Isi continua existenta linistita. Offfff, cateodata am impresia ca animalele au mai mult suflet decat noi, care ne consideram superioare lor din toate punctele de vedere. M-am aprins repede, in astfel de situatii asa patesc, dar pur si simplu nu stiu cum poti lua viata cuiva si apoi poti sa mai pui capul pe perna. Clar in astfel de situatii oamenii sunt mult mai animale decat bietele fiinte, pe care le omoara cu cruzime. Imi pare rau, dar asta este adevarul!!!!!!!

  16. Oana ,cu asta inchei!
    Un prieten cumpara paine de la magazin si trece pe langa un maidanez.Rupe o bucata zdravana de paine si o da cainelui spunand”Manca si tu ,ca si tu esti suflet de OM” Si acum ,gata!tata Borgo.

  17. Carmina, trista poveste. nenorocita femeie, si se mai duce si la biserica. Lasa, intr-o zi va plati pentru faptele ei, toti platim pentru faptele noastre. Si Intr-adevar, asa cum zice Tata Borgo, sunt mai oameni cainii decat oamenii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s