Mă uit la Piţi şi prin cap îmi trec tot felul de nebunii: „Dacă mai scoţi un sunet… te ucid cu mâna mea”.
– Are treabă, e la curs.
– Şi cât de repede se întoarce?
– Nu suficient de repede cât să te scape de la castrat.
Piţi înghite în sec.
– Şi dacă sunt cuminte?
– Dacă eşti cuminte mai vedem.
Scot extraveralul. Piţi măreşte ochii şi parcă spune din priviri: „Să crezi tu că sunt atât de prost încât să iau pastila şi să dorm ca boul”.
– Ori o iei de bună voie, ori ţi-o bag pe gât până vomiţi.
Începe să se joace cu ea, să o lingă, apoi, ca un copil ascultător o înghite. O jumătate din oră tot s-a dat pe lângă mine.
– Dar nu-i aşa că nu mă castrezi?
Nu zic nimic. Mă doare capul de mor, iar urletul lui mă scoate din sărite. Apoi, adoarme. Linişte. În sfârşit, pastila şi-a făcut efectul şi pot dormi. Ei, da, aşa mai merge.
– Acum să văd cum te comporţi în noaptea asta… sau… mâine… pac.
Oana Stoica Mujea 