Mult zgomot pentru nimic

Câtă nebunie s-a creat în jurul cărţii lui Rushdie. Omul, pe lângă toată această isterie, a mai primit şi o condamnare la moarte, în lipsă, în Iran. Primul traducător chinez a fost ucis, al doilea, spre fericire, a scăpat la mustaţă. Dacă ăsta nu e fanatism religios, atunci eu nu mai ştiu cum să-l numesc. Părerea mea, mai ales după ce am citit cartea: mult zgomot pentru nimic.
Dacă a avea o altă opinie faţă de a majorităţii înseamnă că trebuie să mori, atunci ăsta e clar cretinism în grup. Şi, oricum, una peste alta, cartea nu reprezintă o realitate şi chiar de ar fi în viziunea autorului, nu înţeleg în ruptul capului care ar fi problema.
Mai întâi să v-o povestesc pe scurt, apoi, încă zâmbind, am să vă spun ce m-a amuzat. Şi ca să nu mă bateţi la cap vă spun de acum că o să citez din memorie. Nu am nici un chef la ora asta să deschid cartea pentru a vă da citate exacte.
Desigur, mai întâi, pentru a putea citi paginile trebuie să ştiţi câte ceva despre Mahomed şi istoria islamismului. E vorba mai mult de mitologie decât despre Coran. Dar iar mă iau cu vorba.
Pe scurt: doi actori, Gibreel Farishta şi Salahuddin Chamchawalla, un chip al Bollywood-ului şi o voce a show-biz-ului englezesc. Ambii sunt prinşi între două lumi, între India colonizată şi Anglia. Ca şi autorul, educaţi şi într-o parte şi în cealată. Unul îşi caută credinţa, dar, în acelaşi timp, e plin de îndoială – Citez din memorie – „Uite, mănânc porc şi nu mă trăzneşte”. Celălalt îşi caută identitatea. Doi actori ai unei vieţi obişnuite până la urmă. Oare nu toţi ne căutăm credinţa şi identitatea? În plus, ambii trec prin situaţii care, chiar şi pe cel mai mare credincios, l-ar face să aibă îndoieli puternice.
Se întâmplă minuni, există revelaţii, totul combinat cu terorişti periculoşi, femei frumoase şi militante, familii dezbinate şi reunite, totul prins într-un duo magico-realist, între Londra şi Bombay. Povestea, deseori, e întreruptă de alte poveşti. Merge pe mai multe planuri, uneori fără a le înţelege sensul, dar, până la urmă, se reunesc. Logica învinge fantasticul. Vise care întrerup povestea şi răscolesc minţile, atât ale cititorilor, cât şi a actorului Gibreel. În acel moment el crede că e unul şi acelaşi cu arhanghelul Cibreel, cel care i-a dictat lui Mahound-Mesagerul cuvântul lui Allah-Unicul-Dumnezeu. În visul schizofrenicului actor, viitorul Profet al Islamului primeşte şi revelaţia Versetelor Satanice: „Ce credeţi despre Al-Lat şi Uzza şi Manat, a treia după ele? Sunt lebede, ce zboară sus şi în mijlocirea lor să se nădăjduiască”. Adică, pentru o mai bună înţelegere, pe lângă Gabriel ar fi existat şi alţi îngeri sau cele trei zeităţi păgâne pe care le adorau locuitorii din Mecca.
Din câte ştiu eu, Istoria academică a acceptat episodul ca fiind unul real, se pare, însă, că Mahomed a dezminţit ulterior versetele şi a afirmat că au fost inspirate de Satan.
Să vă explic mai bine. Aşa cum din Biblia noastră au fost scoase pasaje importate, la fel s-a întâmplat şi cu Coranul. Povestea se bazează pe partea lipsă din Coran.
E drept, cei mai mulţi islamici resping acest episod, dar, oare nu o fac şi din pricina fanatismului lor?
Citind pe aici pe acolo, şi încercând să înţeleg mai bine, am aflat că în planul romanului, pretextul versetelor susţine o alegorie, aceea că Mahomed are doi adversari, pe poetul satiric Baal şi pe Hind, preoteasa celor trei zeiţe locale. Întreaga carte, până la urmă, are un mesaj pozitiv: Dumnezeu-Allah este, cu siguranţă, viu!
În acest caz nu pot înţelege reacţia BOR. Reacţia tuturor liderilor religioşi cu privire la cartea lui Brown sau cu privire la alte cărţi. În cazul ăsta ce ar trebui să facem? Să nu mai scriem pentru că deranjăm? Nu prea înţeleg eu de ce toată această isterie. Versetele susţin o idee ca oricare alta. Până la urmă e vorba de un fel de nebunie dusă la extrem. De elemente fantastice ce se îmbină cu realul. Despre tragediile unor oameni, care, iertat să-mi fie, dar dacă eu treceam prin asemenea situaţii nu aş mai fi putut să cred. Despre credinţa oarbă. EX: când unul dintre personaje dispare din India, preferând să nu spună nimănui că porneşte spre Anglia. Amanta lui care-l credea un zeu, măritată şi cu copii, îşi ia copii şi se aruncă după o clădire înaltă, crezând cu desăvârşire că iubitul ei a zburat spre ceruri.
Nu mi s-a părut nimic de condamnat în Versete, aşa cum nu mi s-a părut nimic de condamnat în codul lui Da Vinci. Apocrifele există şi în religia noastră şi în a lor. Dacă nu le-aţi citit nu ştiţi ce aţi ratat. Dacă le-aţi citit, ce să vă mai povestesc eu. Poate, într-o zi, vom vorbi şi despre asta.
Aşadar, Versetele nu fac parte dintr-o blasfemie, ci dintr-o operă literară.
Aşa cum spuneam şi în titlu, mult zgomot pentru nimic.
Şi, în final, eu chiar vă recomand cartea. Este greoaie şi, uneori, mai trebuie să deschizi şi Coranul sau mitologia islamică, dar, una peste alta, este o lectură intelectuală care îl duce pe cititor cu gândul în tot felul de locuri. Şi, în plus, sunt convinsă că nu toţi vor înţelege acelaşi lucru din această carte. Şi nu are legătură cu credinţa, ci cu simţămintele personajelor. Enjoy!
Reclame

31 comentarii la “Mult zgomot pentru nimic

  1. M-am intrebat, cine le imboldeste pe albini sa alerge toata vara din floare in floare pentru a umple fagurii cu miere ? O fi un neuron care le spune ca Mierea le-a creat si Mierea le vrea binele ? Se prea poate. Ar fi interesant de incercat sa inlaturam acel neuron din creierul albinei, pentru a vedea daca mai vrea sa faca miere. Sau daca nu, si mai interesant ar fi sa inlaturam florile si alte surse de polen. Cred ca albinele vor continua sa faca Miere.
    Dumnezeu nu stie ca avem biblii cu versete mai mult sau mai putin satanice, Dumnezeu stie ca omul crede in Dumnezeu.

  2. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXI) « Ivan Uska

  3. Omu’, asta e ideea, daca citesti cartea nu inseamna ca iti pierzi credinta, put si simplu vezi lucrurile si dintr-un alt punct de vedere.

    Vania, apocrifele.

  4. Oana, sunt de acord cu tine: mult zgomot pentru nimic. Dar nu chiar nimic… Biserica nu are niciun interes să accepte ideile care i-ar putea zgudui fundamentul. Biserica a devenit o afacere în ziua de azi, iar cei care o slujesc nu fac altceva decât să muncească în slujba acestei afaceri. În loc să accepte o dezbatere pentru aflarea Adevărului, Biserica bagă pumnul în gură pentru că nu are niciun interes ca acesta să fie aflat.
    Mi-a plăcut ce a zis Omu’ şi mi-am adus aminte de un film controversat, Stigmata. Un film care face referire la manuscrisele de la Marea Moartă şi care m-a marcat. Este o replică, dacă îi pot spune aşa, devenită un fel de laitmotiv al filmului. Citez aproximativ: „Nu-l vei găsi pe Dumnezeu într-o clădire din lemn sau piatră. Ridică o piatră şi-L vei găsi. Ciopleşte o bucată de lemn şi El va fi acolo”…
    Se poate vorbi mult şi bine, cred că mai indicat ar fi să revin cu o postare la mine la câte mi-au trecut prin cap 🙂

  5. Crina, sunt perfect de acord. Daca ai nevoie de ajutor zi 😛 Am citit Manuscrisele de la Marea Moarta si Evanghelia dupa Iuda. Sunt multe lucruri interesante. Nu stiu eu acum cat de adevarate, dar interesante sunt cu siguranta 😉

  6. Fanatismul si impresia unora ca ei sunt singurii detinatori ai adevarului absolut, dorinta lor de a impune acest „adevar”, toate acestea au adus multe nenorociri in lumea asta de-a lungul istoriei.
    Oana, sa te bucuri de week-end si sa ai noroc! Cu drag.

  7. Ce-i cu apocrifele? Alea nu s-au scos, ci n-au intrat! E ca un comentariu al lui gigi… Nu e „scos” de pe blog, ci nu i se permite să intre…

    Oricum, oamenii-l dispreţuiesc pe Rushdie, chiar dacă nu în măsură egală cu Dan Brown.

  8. Cinstit să fiu… cartea nu m-a impresionat deloc.N-am să explic pe îndelete de ce. Nu cred că interesează pe cineva. Scandalul i-a prins bine editorului. Voiam doar să îţi atrag atenţia, Oana, că Baal şi Hind nu-s doar un poet şi o preoteasă. Numele nu sunt întâmplător alese.

  9. Mordechai, scandalul i-a prins bine editorului, dar cat de bine i-a prins scriitorului. Hehee. 😛 Da, stiu ca Baal si Hind nu sunt intamplator alese. Ma prinsesem, dar am zis sa ii mai las si pe altii sa citeasca 😉

  10. Vania, da, ai dreptate, nu au intrat, greseala mea. 😛 Nu prea intelegeam eu, dar da, asa e.
    Ma rog, nu mi se pare un om de dispretuit, mai are si alte carti bune, desigur, nu au nici o legatura cu religia sau orice altceva de acest gen.

  11. Când m-am întâlnit cu Rushdie la Rustic n-a dat, porcul, nici măcar o ciorbă. Atunci, când s-a îmbătat, i-am legat şireturile de piciorul mesei şi, când a căzut cu râtu-n castron, l-am întrebat:
    – Cine e satanic?
    – Eu… – gemu aşa-zisul scriitor.
    – Care-i cea mai bună carte europeană?
    – Tenebre! – recunoscu el.
    Toţi am început să râdem şi domnul plutonier-major Onici i-a dat o sută de mii şi l-a trimis la tuns.

  12. eh, se bagă şi BOR în seamă cu Dan Brown, că aşa ie trendy după ce muftiii au dat în clocot dân cauza Versetelor…
    Rushdie scrie ca Rushdie… Îl doare pă iel în cot dă biserici şi dă geamii, când scrie…. văd că nici în celelalte romane nu s-a lăsat dă dat în dreapta şi în stânga. Da’ se vede şi din stil că n-are treabă cu credinţa: el scrie ceea ce tre’e să scrie pen’ că aşa vrea muşchiu’ lui!
    Şi foarte bine face!

  13. urât că pe la noi dacă crezi sau vrei altceva o dai în normalitate . Lumii îi este frică şi alege cea mai uşoară metodă . Dar ce să-i faci , asta este .

  14. asta cu credinta eu o vad cam asa: in vechime oamenii credeau si cautau apoi explicatii. acum, oamenii cauta intai explicatii… si normal, nu mai ramane timp pentru credinta (de orice fel, in orice)

    de ce as avea nevoie de un ghid de credinta? zic si eu, nah, opinia publica… unii scriu altii dau banii. de cand e lumea asta materialista asa e. si idei sunt, slava Domnului. :))

  15. Cu regret, n-am citit cartea dar voi incerca s-o procur. Stiu insa ca „Versetele satanice” a facut sa curga multa cerneala in paginile ziarelor si au fost o serie de proteste in lumea islamica. Fanatism religios consider ca exista in toate credintele nu numai la islamici. Si ortodoxismul isi are fanaticii sai, sa nu mai vorbim de sectanti. Cert este ca „versetele satanice” a jignit credinciosii islamici, mai mult sau mai putin fanatici. Noi, privim aceasta cu detasare, poate pentru ca nu este religia noastra. Si eu consider ca biserica nu este detinatoarea adevarului absolut. Si eu am citit Apocrifele si inteleg de ce nu au fost incluse in Noul Testament. Se spune ca in biblioteca de la Vatican ar fi manuscrise antice, ne date publicitatii care daca ar fi cunoscute, crestinismul poate s-ar clatina. Acesta este si motivul interzicerii Apocrifelor la timpul lor, iar acum, negarea lor. Va urez tuturor, o saptamana plina de realizari!

  16. Ieri am scris o apocrifă, da’ nu vor s-o bage ăştia-n canonul cărţilor inspirate, că cică n-aş fi Apostolul Matei… Cred că o s-o las Bibliotecii Vativanului, pentru posteritate. Cândva, poate se va face un documentar pe Discovery…

  17. taman ieri a fost o nunta a celui de-al 3lea fiu al unui preot. normal ca nu m-am dus desi am fost invitat. oamenii astia, popa si nevasta-sa traiau acu cativa ani din mila satului. porma au primit niste ajutoare la biserica…si-au facut magazin si le-au vandut… azi au toti case, terenuri, masini…deja fac nunti de fite.
    va mai spun si de altii?

  18. Nu sunt un initiat al textelor sacre, asa ca nu-mi pot da cu parerea.

    Superb in cartea lui Rushdie mi se pare umorul: un umor vecin cu sarcasmul, taios si in acelasi timp carnos.

  19. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXI) « Ioan Sorin Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s