Povestea comentatorului

Etajul opt
 
Era în iarna anului două mii. Se înserase devreme. Am plecat de la birou în jurul orei optisprezece. Am ajuns la recepţie, când să semnez de plecare, mi-am dat seama că mi-am uitat ochelarii. Nu văd nimic fără ochelari. Nu, nu chiar nimic, uneori văd umbre, zâmbete, chipuri înnegrite sau câte o rază de soare. M-am gândit adesea că nişte lentile de contact mi-ar fi mai folositoare, dar, din pricina timpului, nu am ajuns la un oculist pentru a-mi recomanda ceva de felul acesta.
Am salutat-o fugar pe Elein şi am repornit spre lift. Era o linişte apăsătoare. În afara recepţionerei şi a gardienilor de pe etaje, nu mai era nimeni. De obicei plecam târziu, dar, de data asta, am rămas ultima. Liftul s-a deschis cu un semnal sonor pronunţat. Am ieşit, lumina de pe hol m-a orbit.
– Nu aţi plecat? mă întreabă curios gardianul.
Îl privesc cu atenţie. Îi zăresc, pentru prima oară, aluniţa de lângă buză. Era tânăr, frumuşel şi nu avea deloc chip de gardian. Îmi dau seama că vederea mea e bună. Aşa că îmi duc degetele spre ochi. Mâinile mele ating ochelarii. Râd.
– Am crezut că am uitat ceva, am spus.
Râde şi el.
– O seară bună, doamnă Ster.
Îl salut din priviri şi intru în lift fără să mă mai întoc cu faţa spre el, eram prea preocupată să-l sorb din priviri pe tinerel. I-am făcut din degete, în timp ce cu cealaltă mână apăsam butonul. Gândul mi-a rămas la el. Oare de ce nu l-am văzut niciodată decât ca pe un gardian? Îmi dădeam seama că îmi plăcea, cred că am şi roşit în preajma lui de câteva ori, dar eram prea preocupată să-mi dau seama. Era ilogic să gândesc aşa, el era cu cel puţin cinci ani mai tânăr ca mine, iar eu abia divorţasem.
Liniştea din lifit îmi zvâcnea în urechi. Simţeam ceva, de parcă…
Şi atunci s-a întâmplat. Liftul s-a oprit şi totul s-a cufundat într-o beznă teribilă. Simţeam că mă sufoc. Că nu mai am aer. Aveam nevoie să respir. Să ţip. Să spun ceva, orice. Nu puteam să mă mişc, nu puteam să deschid gura, decât ca un peşte ce caută o bulă de aer. M-am lipit de lift convinsă că am să mor.
– Respiră, se auzi un glas răguşit în spatele meu. Respiră încet.
Atunci mi s-au eliberat căile respiratorii şi am ţipat. Ţinusem prea mult ţipătul în capul pieptului, aşa că izbucni ca un uragan.
– Sttt, îmi zise necunoscutul. Totul va fi bine. Nu eşti singură.
Am înghiţit în sec. Îi simţeam respiraţia, apoi mâna. Mâna lui ce o căuta pe a mea. M-a mângâiat uşor. Cu tandreţe. M-am retras speriată.
– Nu mă atinge! am ţipat eu.
– Iartă-mă, iartă-mă! s-a auzit glasul lui speriat şi răguşit. Am vrut doar să te liniştesc.
Nu am zis nimic. Nu ştiam de ce îmi e cel mai teamă, de faptul că sunt blocată în lift sau, pentru că, pur şi simplu, nu îmi dădeam seama cum şi când urcase necunoscutul.
Începuse să se încălzească. Aerul devenise aproape irespirabil. Intram din nou în panică când glasul lui mi-a amintit că nu sunt singură:
– Important e să nu te agiţi. Aşa ai mai multe şanse să păstrezi aerul din plămâni.
– Cine dracului eşti tu?
I-am auzit respiraţia greoaie.
– Lucrezi aici? mă întreabă el.
– Da, răspund scurt şi la obiect.
– Eu lucrez la opt, mă cheamă Alex
– Nu-mi pasă.
Tăcu o clipă.
– Dacă nu vorbesc, mă simt ca şi cum aş fi mort.
Îl înţelegeam. Mă simţeam la fel. Parcă eram prinsă într-un coşciug. Până şi gândurile mă dureau. Teama pusese stăpânire pe mine.
– Faci cum doreşti, i-am spus eu.
Mi s-a părut că zâmbeşte, cu toate că aşa ceva era aproape imposibil. Cum mi se poate părea… Dar ce mai conta.
– Lucrez la opt, sunt contabil, continuă el. Dacă tot e să petrecem ceva timp împreună, de ce să nu ne cunoaştem mai bine?
– Şi tu ai lucrat mult, nu?
Un alt val de linişte şi căldură căzu peste mine. M-am târât în sus ca un şarpe pe moarte. Am căutat butoanele şi am început să apăs în disperare. Pumnii mei au prins putere. Mi i-am înfipt în uşă şi am bătut cât am putut de tare. Am bătut până când lacrimile mi s-au înşirat pe obraji şi orice urmă de putere m-a părăsit. M-am lăsat moale pe metalul rece şi am căzut în genunchi.
– M-a părăsit, m-a părăsit pentru o copilă de douăzeci de ani. Eu de ce nu mai sunt bună, cu ce am greşit? Faptul că îl lăsam în facultate să copieze după mine? Că l-am adus la firma de avocaţi şi l-am ajutat să promoveze? Că mi-am sacrificat cariera crescând un copil de care nu l-a interesat niciodată?…
Lacrimile mi s-au oprit în gât. Mă confesam în faţa lui Alex, contabil, fără să am habar cine e el. I-am simţit mâna transpirată în părul meu.
– Nu ştiu…, începu el.
– Iartă-mă, nu spune nimic. Nu e treaba ta.
M-am retras, atingerea lui îmi făcea rău. Pentru o clipă mintea mi-a fugit spre aluniţa gardianului. Înnebuneam.
– Nu trebuie să-ţi fie ruşine, mi-a spus el.
– Nu îmi e, i-am retezat-o scurt. Nu are de ce să-mi fie.
– Şi eu trec printr-un divorţ.
Am zâmbit. Era ca o lovitură a destinului. Apoi am tăcut. Poate că amândoi ne-am cufundat în amintiri. Timpul trecea încet, iar noi respiram din ce în ce mai greu. Când i-am auzit glasul, în cele din urmă, m-am speriat. Semăna cu vocea unui om ce vorbea dintr-o fântână. De undeva de departe, din iad.
– A plecat cu tot. M-a lăsat fără casă, fără maşină, fără slujbă, fără copii. De parcă însuşi diavolul ar fi fost avocatul ei.
– Oh, poate îmi dai numărul lui de telefon, am încercat o glumă.
– Dureros este că nu vedem dreptatea decât de partea noastră, nu încercăm să-l înţelegem şi pe celălalt.
– Am înţeles prea mult, i-am răspuns gâtuit.
– Uneori, când ierţi, te simţi mai liber. Poţi iubi din nou, fără să priveşti la sexul opus ca la un duşman.
Eram transpirată toată, iar oxigenul era din ce în ce mai puţin. Nu puteam gândi limpede.
– Tu ai iertat?
Nu mi-a răspuns imediat.
– Pe ea, nu, dar nu dau vina pe celelalte femei pentru ce mi-a făcut una singură.
– Şi crezi că eu asta fac? Că dau vina pe ceilalţi bărbaţi…, am tăcut. M-am gândit o clipă şi am spus: Da, ai dreptate, asta fac.
El tuşi. Tuşi ca un catâr.
– Eşti bine?
– O să fiu, în scurt timp o să fiu.
Pe dată m-am gândit la moarte. L-am căutat cu mâinile. Fruntea îi ardea. Inima îi bătea cu putere.
– Să nu îndrăzneşti…
El a râs.
– Nu, nu o să mor. În scurt timp lumina se va aprinde şi uşa se va deschide.
– De unde…
Dar nu am apucat să rostesc întreaga întrebare. Lumina s-a aprins. O ceaţă întunecată mi-a apărut în faţa ochilor. Am leşinat înainte să se deschidă uşa.
 
*
M-am trezit în aşternuturi albe. Vedeam totul în ceaţă. Mi-am căutat ochelarii cu mâna. Într-un târziu, am reuşit să dau de ei. I-am pus pe nas. Lumina era puternică. M-am obişnuit greu. Un buchet imens de flori stătea mândru în vaza de pe noptieră. Infirmiera îmi zâmbi.
– Aţi avut noroc, încă puţin şi rămâneaţi fără oxigen.
Am privit florile.
– O, spuse infirmiera, au venit anonim, nici un bilet, nimic. Dar domnul care le-a adus era destul de chipeş.
– Şi Alex?
Ea mă privi uşor confuză.
– Cine?
– Bărbatul care era cu mine în lift.
– Nu era nimeni în lift în afară de dumneavoastră.
– Ba era, am vorbit cu el. L-am simţit, l-am auzit…
Ea mi-a pus mâna pe frunte.
– Aveţi temperatură. Cred că vi s-a părut.
M-am ridicat în şezut şi am ţipat:
– Nu sunt nebună, ştiu că era acolo.
– Gardianul care a deschis uşile a spus că i-aţi leşinat în braţe şi nu mai era nimeni cu dumneavoastră. Ar trebui să vă liniştiţi, doamnă Ster. Vă voi face o injecţie, iar mâine veţi fi mai bine.
Am privit florile. Nici un bilet. Doar flori. Eu ştiam, ştiam că sunt de la el. Dar cine era el? Cum a apărut? Cum a dispărut?
Gardianul cu aluniţă a venit să mă vadă. Infirmiera a ieşit fiind convinsă că mă lasă pe mâini bune.
– Sunteţi bine? mă interogă el cu o mimică îngrijorată.
– Nu era nimeni în lift?
– Nu, îmi răspunse uimit.
– Tu ai deschis uşa?
– Da.
– Pot să te rog ceva?
– Orice, doamnă Sterr.
Injecţia începuse să-şi facă efectul, începeam să mă simt tot mai adormită.
– Caută-l pe Alex de la etajul opt, contabilul.
O fărâmă de groază se afişă în privirea lui albastră.
– Doamnă Ster, la etajul opt nu mai lucrează nimeni de un an. De când au murit toţi în incendiu.
Am adormit.
 
 
P.S: Urmează povestea după ideea lui Mihai şi, probabil, vineri sau luni, prima parte a poveştii pe care o voi scrie împreună cu Trexel. Da, da, spor nouă şi voi să veniţi cu idei, idei, idei. Da?

 

 

 

 

35 comentarii la “Povestea comentatorului

  1. Ăsta e un fel de Ghost în variantă OSM. Nu mai ţin minte ideea lui Mihai, dar povestirea m-a prins foarte bine de am rămas fără …suflare, până ce am terminat. Va fi musai să o continui pentru că sunt foarte curioasă dacă va da de Alex şi cum se va termina 🙂

  2. Atunci, mă gândesc că Alex reprezintă dorinţele ei ascunse. Bărbatul providenţial pe care-l aşteaptă.
    Oricum, foarte interesantă partea asta a ta nefantasy 🙂 Voi reciti povestea mai încolo ca să te pot analiza. Stilul îmi aduce un pic aminte de Colecţionar.

  3. Wow, ce povestire….parca e tanti aia care vede sufletele celor morti! Glumesc, iti dai seama! Are dreptate Crina ca este extraordinar de captivant textul!

  4. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXIII) « Ioan Usca

  5. Nu ştiu cum vi se întîmplă vouă ( scriitori … povestitori ) … mie , om întîmplător şi banal , adesea mi se pare că-s într-o alunecare pe lîngă mine , că viaţa mea trăieşte fără mine , eu stau ( habar n-am cum şi de ce ) undeva mai la o parte şi mă uit … cum trăieşte ea , viaţa mea … mă trezesc,vorbesc,mănînc,dorm … etc. dar nu particip , în timpul ăsta visez , sunt în altă parte,în alte dimensiuni ( parcă ) şi vorbesc cu alţi oameni,cu alte întîmplări ( care n-au nimic cu mine cea care mănînc,dorm,mă trezesc,vorbesc etc. ) şi totuşi , sunt eu ? , nu prea am legătură cu mine ;
    nu , cred că nu ştiu să explic ( asta-i partea conştientă , în somn habar n-am ce se întîmplă , ori poate am , dar uit ? )
    unde trăiesc ? în care viaţă ? în amîndouă ori paralel ? în fiecare altfel ? care-oi fi ? cea care mă văd ? cea pe care o văd ? sunt bîntuită , eu de mine ? trăiesc ? , visez că o fac ?
    am tone de întrebări , eu pentru mine … în care viaţă îmi răspund , pentru care dintre „eu” ?

  6. auliu…deja ii faci reclama…musai sa ma pun pe treaba 🙂
    ontopic… mda, toti am vrea uneori sa fim putin proaspat divortati 😀 (atat deocamdata ca n-am apucat sa citesc decat primele randuri… revin)

  7. Aşadar, Alex e sau nu o fantomuţă? Aceasta-i întrebarea. Ptii, n-am putut pune toată noaptea geană pe geană gândindu-mă dacă e real ori ba. Am adormit spre dimineaţă 😀

  8. Oana , oricât de tristă sunt uneori, vin la voi şi mereu plec zâmbet, cum să nu vă iubesc, hm ?
    Pentru tine frumoasă Crăiasă , cu mult drag :
    ” Iubirea e o forţă cu care putem schimba tot. ” ( Paulo Coelho ) … nu ştiu ce-mi veni, am simţit nevoia sa-ţi scriu asta, spontan 🙂

    O zi agreabilă Oana !
    Sibilla

  9. Cella, uneori, si pe mine ma bantuie aceleasi intrebari si ma incearca aceleasi sentimente. Cand am scris colectionarul, l-am scris pentru ca eram in dilema cu propria mea viata.

  10. Mihai, oare e fantoma? 😆

    Maria, uite ca nu m-am gandit la tipa aia 😀 Dar ai dreptate, doar ca doamna Ster nu l-a vazut, dar l-a simtit 😛

  11. Nu am citit Colecţionarul !!! 😦
    ai scris şi despre „mine”,despre care dintre „mine” şi „mine” ? 😛

  12. Nu, despre noi, care dintre noi si noi, am scris in Dincolo de Oglinda. Dar in colectionarul personajul se tot intreba: Visez? Care e viata mea reala, cea din vis sau cea de dupa vis? Si daca cu adevarat traim cand visam, iar cand traim doar visam? Complex, nu? 😆

  13. Aiuristic, mai bine spus. Nu stiu daca mai am un Colectionar pe acasa, dar o sa caut sa-ti trimit. Cred ca am uitat sa ti-l pun in pachet. Nu?

  14. Oana, iar ma prinzi in mreje de poveste 😉
    Stii ca eu te consider o intruchipare peste timp a Seherezadei, in versiune moderna ? Ca de unde lifturi pe atunci, si inca automate si pline de mistere 🙂
    Ma provoci la visare, dar uite ca astept continuarea, va veni in a 1001-a noapte ? 🙂

  15. Cora, povestea nu a fost scrisa pentru a avea o continuare. Ar trebui sa o reiau ca sa o lungesc, asta a fost o varianta scruta, sa-i zicem, care lasa cititorul in suspans. A lui Mihai va fi ceva mai mare, pentru ca trebuie sa dezvolt un personaj negativ si sa-l integrez intr-o lume pe care o cucereste si… atata, gata 😆

  16. Din moment ce ea nu stia de incendiul de la etajul 8, nu cred ca Alex a fost un produs al imaginatiei personajului feminin. Asa ca raman la ideea ca Alex e fantoma.

  17. Am inteles, oferta limitata, doar pentru atatat gustul de lectura 🙂
    Dar e corect ca alta sa fie mai intinsa, fata de una ce-a stagnat in dezvoltare ? 😉
    Ce reguli epice pentru mecanismul naratiunii mai au si scriitorii astia ! 😉
    Atentia mi-e treaza, sa vad ce productie mai urmeaza 🙂

  18. Mihai, da, asa este 😉

    Cora, si eu sunt curioasa sa vad ce productie urmeaza, poate un Warner Bross 😀

    Crina, ce sa primesti? Nu a iesit de sub tipar, cred ca la anul, habar nu am, o sa iasa ea. Ho, 😛

  19. A fost un experiment interesant, ma bucur ca am participat la el. Munca scriitorului se aseamana foarte mult cu cea a detectivilor. Porneste de la locul crimei (ideea) si, pas cu pas, piesa cu piesa, incearca sa reconstruiasca faptele si situatiile care au dus la deznodamant.. Te-ai descurcat admirabil, desi ti-ai impus un termen limita foarte scurt. Eu as fi preferat o poveste de dragoste intre cei doi dar nu mi-a dat prin minte faptul ca, intr-un lift blocat intre etaje, oxigenul devine un lux. E greu sa te indragostesti de cineva atunci cand te sufoci.Dar tu ai realizat acest lucru, ceea ce dovedeste ca esti o detectiva mai buna decat mine. Mi-a placut cum ai „pictat” atmosfera claustrofoba, scenografia locului si a personajelor. Cred ca nu iti lipseste nimic pentru a deveni o foarte buna scriitoare. Succes.

  20. Alex, daca ai o alta idee, oricand cu placere, poate o facem pe episoade 😉 Ma bucur ca ti-a placut. Da, si eu am fost tentata sa-i indragostesc, dar personajele au scapat de sub control 😆

  21. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXIII) « Ioan Sorin Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s