Scârbe şi nemulţumiri

 

Am o scârbă. Nu, am mai multe. Scârbe şi nemulţumiri, că nici nu ştiu cu cine să încep. Bine, fie, cu nemulţumirile. Uneori, văd – n-am de ales – că trebuie să fac publice anumite lucruri. Mă chinui. Zău că mă chinui. Adică îmi ţin degetele în frâu de la un timp. Înţeleg şi partea cealaltă, dar nu pricep de ce cealaltă parte nu mă poate înţelege şi pe mine. Nici nu ştiu dacă e o nemulţumire cu adevărat, poate un stres. Ok, am trei fani, patru, cinci, zece. Hai, or fi zece. Sau mai mulţi. Dumnezeu ştie. Oricum, sunt câţiva. Voikunike şi Bebe sunt prieteni vechi. Oameni dragi mie. Cu un bun simţ deosebit, cred eu că au depăşit şi vârsta prostelii. Apoi, Cella. Un suflet nobil cu adevărat. Care nu ar face rău nici unei muşte. Mai sunt şi alţii. Îmi mai scriu. Îmi mai pun o întrebare. Am mai spus asta. Uneori le răspund, alteori rămân în faţa mailului şi mă uit crucişi, pentru că nu am un răspuns la îndemână.
Bine, bine. Îmi aduc aminte că a fost o vreme în care Isabelle voia să facă un sondaj sau ceva de genul pentru ca eu să fiu publicată. Normal, intenţie care mi-a umplut sufletul de bucurie. Dar nu am putut accepta. De ce? Nu ştiu dacă din mândrie, din prostie sau din alt motiv, dar chiar îmi place să mă descurc singură. Isabelle a înţeles, nu a făcut nimic pentru a mă pune pe mine într-o situaţie proastă. Pentru că, da, m-aş simţi super aiurea. Nu îmi plac intervenţiile. Le urăsc. Dacă e să fie, e să fie pentru că sunt eu simpatică, bună la ceva sau, mă rog, am eu un merit cât de mic acolo. Ei bine, sunt unii care chiar nu vor să înţeleagă. Da, e vorba despre Alina, care, odinioară. Habar nu am, să fi fost două sau trei luni, îmi spune că va scrie tuturor editurilor că ea e un mare fan şi, pentru ea, trebuie să mă publice. Ok, am încercat, am încercat din răsputeri să o opresc. Să îi spun că iarba nu e verde, că mintea nu e goală şi toate cele. Să se fi oprit? Ei nu. Nicidecum. De parcă Paladine are vreo treabă cu mine şi nu am descoperit-o eu. Ei, asta-i. Poate, de data asta, Alina, te rog, încetezi cu chestiile astea.
 
*
Bun, trecem la scârba aia pe care o am. Să vă spun o poveste. Au fost odată nişte oameni. Trei, patru, cinci, mai mulţi. Cine să le mai ştie numărul. Acei oameni, dintr-o prostie, s-au luat la ceartă. S-au aruncat vorbe grele atunci şi de o parte şi de alta, că nah, aşa e omul, când e de certat, îşi aduce aminte de tot ceea ce nu i-a convenit pe lume. Trecură luni, trecură ani şi frunza e tot verde. 😀 Asta era aşa, să mă dau poetă. După un timp, unii dintre acei oameni se întorc numai zâmbet şi miere. Numai prosteală. Heheee, unde duce tâmpenia. Îmi e scârbă. Adică, eu dacă greşesc îmi cer iertare. atunci, repede, că mă prind eu până la urmă. Dar nu manipulez pe la spate că e aşa, că, de fapt, e pe dincolo, ca de fapt, să fie ca înainte. Iertat să-mi fie, dar am o scârbă.
Şi, cred eu, am o scârbă şi pe viaţă în general. Când o să mă trezesc şi o să înţeleg exact ce vreau o să vă povestesc. Oricum, ceva ştiu cu siguranţă. Urăsc parşivii, mincinoşii şi pe cei care fug după bani. Maneliştii, idioţii, pe cei ce nu respectă regulile în trafic şi, în special, falşii amici. Că despre prieteni rar poate fi vorba. Crina, ho, nu te-am inclus 😀 Mă rog, ce treabă are sula cu prefectura? 😀 Nu are.
Dar aşa, să ştiţi. Şi, da, îi urăsc şi pe ăia care se cred mai deştepţi decât sunt de fapt. Deci, ca să fim înţeleşi, scârba rămâne.
 
*
Şi ca să nu închei duminica asta numai cu rele, să vă zic şi două bune. După ce şi-a şters blogurile de vreo şpe mii de ori. Vania a revenit, la fel şi Şeherezada. Dap, vă trimit direct la povestea mea. Nu de alta, dar e singura care merită 😛
 
*
Bun, să aveţi o duminică frumoasă. Eu voi dormi mult şi voi medita puţin. Aşa că, odihnă plăcută şi vouă. Azi e sărbătoare, aveţi dreptul să dormiţi, să leneviţi şi să vă gândiţi la viaţa veşnică. See you!

26 comentarii la “Scârbe şi nemulţumiri

  1. Mda, cred că ai dat linkuri numai pentru că era vorba despre tine… (Pe Şeherezada sunt şi texte mai faine, în special al meu).

    Speram să dai la comentariile scripturistice, că în domeniul ăsta cei mai mulţi se limitează la neroziile de pe Discovery…

  2. Oana , draga mea Oana … astăzi este o duminică atît de tristă …
    pe artişti şi pe scriitori i-am iubit şi-i voi iubi necondiţionat totdeauna ; sunt atinşi de Dumnezeu cu HAR , trebuiesc iubiţi şi ocrotiţi fără să ţin( em ) cont că sunt şi ei pămînteni ; or fi , eu îi consider trimişi pe pămînt să ne înveţe … să fim mai buni , mai sensibili unii cu ceilalţi , mai îngăduitori , mai frumoşi pe dinăuntru , sunt atît de minunat de sensibili şi vulnerabili , atît de fragili ;
    Oana , lumea-i un loc minunat şi trist … sunt cu sufletul lîngă tine , iartă , viaţa trece oricum mult prea grăbită

  3. Eu, cand am momente d’astea, nu pot sa scriu niciun cuvintel…Sfatul Cellei, de a ierta, e cel mai bun, doar ca mie imi ia ceva timp sa pot sa iert. Brusc, nu mi-a reusit niciodata.
    Numai bine, Oana.

  4. Cella, stiu ca ai dreptate, dar m-am saturat sa tot iert. Si aici, nu ma refer la Alina, ea se joaca cu focul, cred ca vrea sa scoata monstrul din mine 😀 Da, ai dreptate, e o dumunica trista. Stefan Iordache a murit, inca nu imi vine sa cred.

  5. Kmi, imi place ca si tu stii sa dai sfaturi pe care nu le-ai pus in practica 😉 Asa fac si eu. Dar eu de iertat am tot iertat, de suportat nu mai spun. Eheheee, daca ar sti lumea…

  6. Pingback: UITAREA « Isabellelorelai’s Weblog

  7. Oana, iartă, dar nu uita. Ca să poţi învăţa din greşeli. Eu îi iert pe toţi, dar după iertare urmează indiferenţa. Nimic nu mai poate fi cum a fost. Între prieteni adevăraţi nu există intrigi, nu există bârfe şi lovituri pe la spate. Există doar prietenie. Şi atât. Iar prietenia nu e o simplă vorbă-n vânt. Se câştigă prin fapte…
    Ştiu ce e în sufletul tău, dar, nu înţeleg: ce are sula cu prefectura? :))) A, n-are. Uite că, totuşi, am înţeles. Prietenii înţeleg şi cuvintele nerostite 😛

  8. Isabelle, am uitat, dupa somn vine si uitarea 😉

    Crina, la tine nici nu imi puneam problema ca nu ai intelege, stii doar, in ultimul timp esti singura care mi-a ramas. Si de nu ramai nici tu… ei, dau acatiste 😀

  9. m-ai cam pus in incurcatura aici. chiar daca nu m-am regasit printre manelisti, parsivi si mincinosi… ma gandesc ca as avea o sansa sa fiu idiot si sa nu-mi dau seama, asa ca mi-e cam jena sa mai comentez ceva on topic.
    in schimb n-o sa scap momentu sa spun ca Satmareanca noastra intr-adevar stie sa fie prietena. si o face asa de bine incat uneori (chiar daca numa io stiu de ce) ma enerveaza la culme. e descurajator… etc etc.

  10. Pingback: Orice vreţi voi… « Sătmăreanca

  11. lumea nu-i plina de prieteni si nici macar de binevoitori.asa cum spunea in ultimul interviu cel mai recent disparut,nu te-ncrede in prietenie ci doar in momentele ei.(uite ca deja am inceput sa-l citam).uitarea nu-i buna ,dar iertarea isi are beneficiile ei.cum am mau spus ,nu judeca oamenii dupa tiparele tale daca nu vrei sa te induci in eroare cu propriile valori.de multe ori esti tentat sa vezi in ceilalti cea ce crezi tu ca sant si nu prea se aseaza in sablon…..

  12. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXVIII) « Ioan Sorin Usca

  13. Eu cred că om mai naiv decât mine nu există în univers, şi, de fiecare dată până mă iert durează cât să strâng amărăciune pentru 7 vieţi… credeţi că mă potolesc…de unde, mă adun de pe mirişti şi mai ales din gropile şi băltoacele în care nici buba nu m-a invitat, şi culmea, iar ” recidivez ” … oare nu mă iubesc suficient, nu mă iau în serios, sau, vorba Oanei, atâta scârbă e în jur, că încep să mă uit… mă uit pe undeva … la naiba, e greu de explicat..
    Uf …
    Se cheamă că sunteţi prietenii mei de suflet de vă zic ce ascund altora, sunt egoistă, vă ” impun ” să auziţi ce spun iar eu spun anapoda tot de zmintită ce sunt…
    Sibilla

  14. Sibilla, cineva mi-a spus ca cel mai bine e sa fii egoist in ceea ce te priveste ca persoana. Dar eu nu pot. Ei, lasa, ca nici eu nu sunt mai breaza. Tot atat de naiva, nici o grija. Daca n-am fi noi, n-ar avea falsii de cine rade. Asta-i viata.

  15. Mulţumesc Oana 🙂
    Avem şi noi un rost pe lume, iar lumile ne ” explatează ” , că cine dă Doamne, Doamne, numai ăluia de poa să ducă 🙂
    Da, Oana, asta e viaţa 🙂
    respecte şi preţuire frumoaso,
    Sibilla

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s