Din gândul lui Merlin

Uneori se naşte acea poveste a unui vis. Alteori moare înainte de-a fi început să se nască. Este simplu. Visele noastre le trăim pe pielea noastră şi, oricât ar încerca ceilalţi, nu pot avea aceleaşi sentimente vis-a-vis de ceea ce face noi, ce visăm noi.
Vorbeam ieri cu cineva. Cineva care nu înţelege cum poţi trăi scriind. I-am spus:
– Îmi e indiferent, chiar dacă nu mă citeşte nimeni, nu o să poţi înţelege niciodată, ce linişte, ce fericire, ce tresărire e în sufletul meu atunci când creez ceva.
– Da, dar ar trebui să te citească lumea.
– Contează prea puţin atunci când tu ca persoană nu ai nevoie decât de tastele tale. De gândurile şi visele tale. E tot ceea ce contează. Liniştea aceea sufletească. Lucrul acela care îţi dă speranţă. Putere. Lumea pe care tu o creezi. Lumea în care tu trăieşti. E la fel ca lumea asta, cu bune şi cu rele, dar pe mine mă înalţă, mă face să mă simt deosebită. Şi, în plus, acolo nu sunt singură.
– Dar nici aici nu eşti.
– Greşit. Aici e greu să înţeleagă cineva ce simt. Sunt prea puţine sentimente exprimate, iar, singuratate constă tocmai în asta. Degeaba îţi explic ţie sau altcuiva că eu sunt fericită acolo, în poveştile mele, pentru că nu veţi reuşi niciodată să înţelegeţi. Asta este ca şi cum aş vorbi singură. Ceilalţi mă ascultă, dar nu pricep nimic. Am două vieţi. Una le-o ofer celorlalţi, dar cealaltă e doar a mea. Aşa cum ne naştem singuri şi murim singuri, cam în acelaşi fel e şi aici. Doar că, în lumea mea, în ceea ce scriu, nu sunt singură. Şi nu voi fi niciodată. Întotdeauna va fi cineva acolo asemeni mie, care să îmi dea un strop de magie. Un strop de înţelegere.
Şi azi doar plouă. Şi fiecare picătură de ploaie îmi e seamăn. Apare şi dispare înghiţită de pământ, aşa cum o să dispar şi eu. E rece, e trist. Cerul îşi plânge suferinţele. Eu doar mă gândesc. Dacă el plânge, dacă eu plâng, asta înseamnă că el îmi e prieten. El mă ocrotoşte şi mă învăluie în lacrimile-i reci. El îşi scria propria durere, eu o scriu pe-a altora. Şi totuşi, ambii scriem. Poate că nici unul dintre noi nu va rămâne, dar ambii suntem fericiţi în felul ăsta. Ne scriem gândurile pe asfaltul rece.
Reclame