Din gândul lui Merlin

Uneori se naşte acea poveste a unui vis. Alteori moare înainte de-a fi început să se nască. Este simplu. Visele noastre le trăim pe pielea noastră şi, oricât ar încerca ceilalţi, nu pot avea aceleaşi sentimente vis-a-vis de ceea ce face noi, ce visăm noi.
Vorbeam ieri cu cineva. Cineva care nu înţelege cum poţi trăi scriind. I-am spus:
– Îmi e indiferent, chiar dacă nu mă citeşte nimeni, nu o să poţi înţelege niciodată, ce linişte, ce fericire, ce tresărire e în sufletul meu atunci când creez ceva.
– Da, dar ar trebui să te citească lumea.
– Contează prea puţin atunci când tu ca persoană nu ai nevoie decât de tastele tale. De gândurile şi visele tale. E tot ceea ce contează. Liniştea aceea sufletească. Lucrul acela care îţi dă speranţă. Putere. Lumea pe care tu o creezi. Lumea în care tu trăieşti. E la fel ca lumea asta, cu bune şi cu rele, dar pe mine mă înalţă, mă face să mă simt deosebită. Şi, în plus, acolo nu sunt singură.
– Dar nici aici nu eşti.
– Greşit. Aici e greu să înţeleagă cineva ce simt. Sunt prea puţine sentimente exprimate, iar, singuratate constă tocmai în asta. Degeaba îţi explic ţie sau altcuiva că eu sunt fericită acolo, în poveştile mele, pentru că nu veţi reuşi niciodată să înţelegeţi. Asta este ca şi cum aş vorbi singură. Ceilalţi mă ascultă, dar nu pricep nimic. Am două vieţi. Una le-o ofer celorlalţi, dar cealaltă e doar a mea. Aşa cum ne naştem singuri şi murim singuri, cam în acelaşi fel e şi aici. Doar că, în lumea mea, în ceea ce scriu, nu sunt singură. Şi nu voi fi niciodată. Întotdeauna va fi cineva acolo asemeni mie, care să îmi dea un strop de magie. Un strop de înţelegere.
Şi azi doar plouă. Şi fiecare picătură de ploaie îmi e seamăn. Apare şi dispare înghiţită de pământ, aşa cum o să dispar şi eu. E rece, e trist. Cerul îşi plânge suferinţele. Eu doar mă gândesc. Dacă el plânge, dacă eu plâng, asta înseamnă că el îmi e prieten. El mă ocrotoşte şi mă învăluie în lacrimile-i reci. El îşi scria propria durere, eu o scriu pe-a altora. Şi totuşi, ambii scriem. Poate că nici unul dintre noi nu va rămâne, dar ambii suntem fericiţi în felul ăsta. Ne scriem gândurile pe asfaltul rece.

22 comentarii la “Din gândul lui Merlin

  1. Multe gânduri are Merlin 🙂 Eu zic să-şi urmeze instinctele şi să-şi împlinească dorinţele. Ce ţi-ai putea dori mai mult de la viaţă decât să faci ceea ce îţi place mai mult? Iar întrebarea aceea cu „ar trebui să te citească lumea” nu o înţeleg. Lumea te citeşte. Atât cât se citeşte în România. Merlin e foarte tânăr şi deja citit. Alţii nu s-au bucurat nici la bătrâneţe de bucuria de a fi citit. Alţii au murit sperând că într-o zi cineva le va citi gândurile. Dar, Merlin are oameni în jur care apreciază scrisul său. Şi a împărtăşi cu cei dragi gândurile tale aşternute aiurea, într-o carte ori pe internet, e o mare minune. Doamne, de multe se face vinovată ploaia :))) Printre aceste multe văd că se numără şi inspiraţia 🙂

  2. Oamenii ( obişnuiţi ) numesc asta profesiune de credinţă
    nici nu ai nevoie să explici , nici nu ai nevoie să te înţeleagă „ceilalţi”
    eşti şi rămîi TU , aşa cum simţi , singurătatea-i ( doar ) o stare … eşti tu şi cu tine scriind ; şi cerul şi tu rămîneţi , asta-i chiar sigur … am citit eu în stele 😉

  3. Stii, si eu cred la fel. Cand scriu nu o fac pentru nimeni anume decat pentru propria-mi persoana si pentru propria-mi satisfactie. Daca eu ma simt bine scriind si ma simt bine in legatura cu ce am scris atunci nu prea ma intereseaza ce cred altii intr-atat incat sa ma afecteze.

    Iar ploaia a aparut din cauza scolii, va zic eu.

  4. Crina, aveai mai mult de spus? Deja, am eu impresia, ca te fac o scriitoare 😀 Ai dreptate si tu, dar eu m-am facut ca nu pricep, pe cine sa sicanez si io?

  5. Oana, Oana …
    ” Cerul îşi plâmge suferinţele ” … tu ştii, pentru că tu simţi, trăieşti, slujeşti viaţa, în ambele vieţi, pentru că eşti deosebită, spui atât de multe dincolo de aparenţe, dincolo de cuvinte … magia scrierilor tale e dincolo de tăceri, să pătrundem noi ceea ce tu simţi şi, tot ar fi un zvâcnet de zbor, o tresărire de a merge mai departe… aşa văd eu harul tău minunat, poate nu-s pricepută a explica prea bine, dar tu înţelegi şi ce nu spun 🙂
    Să nu încetezi a scrie , să nu te opreşti, e oaza ta, e de multe ori colţişorul în care ne ascundem şi noi pe furiş, chiar dacă nu recunoaştem.
    Numai bine, respecte şi preţuire,
    Sibilla

  6. Imi place ce spui.
    Cand am chef, ca acum vreo noua zile, mai scriu si eu…asa doar pentru mine.
    ,,Un strop de magie, un strop de intelegere,, 🙂
    Gata! Fug la mine pe blog.O ascult pe Crina…poate ca inspiratia va trece si pe la mine 🙂

  7. „atat cat se citeste” asta, adica putin peste zero, adica zero, nu stiu cum trebe luat. uite, io de ex care rumegam biblioteca altadata, ma regasesc fara timp sa iau o carte in mana. e drept ca acum cand as putea, in loc s-o iau, stau aci cu voi. ceea ce nu-i rau dar nici nu se substituie.
    asa ca io zic totusi ca e momentul sa inventam dracu ceva, o modalitate simpla dar eficienta de a aduce omu la text. trebe bagat pe gat cumva, asa cum la TV ti se baga pe gat reclame. nu. nu-i buna comparatia pt ca multi ar citi daca ar avea cand insa putini s-ar uita la reclame daca n-ar fi nevoiti. da intelegeti voi. trebe gasita modalitatea. si blogul e o modalitate. faza e cum vine banu? sa fie putin. da din putin s’aduna. tehnic e posibil. poate si literatura trebuie sa se reinventeze si sa se dea in portii mici, digerabile in pauzele scurte.
    cred ca e posibil. valoarea trebuie sa creeze dorinta, disponibilitatea si darea de mana. poate ca n-ar fi o prostie sa facem biblioteca digitala in romania.
    o sa ma gandesc la asta. romanul nu e zgarcit insa ii vine bine sa dea putin si sa-i fie usor sa dea. hai ca devine interesant

  8. Sibilla, multumesc! Sigur ca inteleg si ce spui dincolo de cuvinte. Daca nici eu…

    Pelerinul, si eu o ascult intotdeauna pe Crina, pentru ca nu spune niciodata nimicuri.

    Trexel, tu esti bun la manager de marketing 😛

  9. Se intampla uneori ca ritmul picaturilor ploii de toamna sa rezoneze cu ondularile sufletului, si nu e nimic rau in asta.Mi-a placut cum ti-ai contemplat ondularea. 😀

  10. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXIX) « Ioan Sorin Usca

  11. Nicu, nici nu stiu daca aia simteam sau aia as fi vrut sa simt. Sunt nebuna 😀

    Crina, dar ti se pare ca plang, rad, rad, ca peste juma de ora ma duc la un chef si pana acum am cautat cadou. Heheee, asta e de ras, ca se circula bara la bara si ma dor talpile 😀

  12. Cum sa fie nemultumiti din moment ce ei ii este bine? Noroc cu Merlin si-ale lui ganduri, ca altfel te pomenesti ca incuiai cariocile 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s