O zi

Trecem repede în revistă câteva lucruri. M-am trezit şi azi, spre surprinderea mea. Uneori sunt sigură că nu o s-o mai fac, la ce coşmaruri am. Din ce în ce mai sfiorante. Dar deh, asta-i viaţa, te sfiorezi şi gata. Că nu ai de ales. Din pat, direct în maşină. Din maşină, direct la cafea. La cafea cu un prieten. Azi e ziua soţiei lui. Pe ea o cunosc destul de puţin, dar, din câte o ştiu, e foarte de treabă şi modestă. În plus, e învăţătoare. Mă rog, va fi. De aia nu o ştiu prea bine, pentru că ea e altfel. A stat tot anul şi a învăţat ca nebuna pe câmpii. Noi ieşeam cu el, cu soţul, dar ea nu venea, pentru că voia să arate că examenul ăla pe care-l dau profesorii, poate fi luat şi pe corecte şi cu notă mare. Aşa că a învăţat.
„Nu vrea, mă, nici de nebună să dea o sută de euro”, se plângea soţul ei. „Că ea învaţă, că ea ştie, şi parcă văd că trec toţi proştii cu pile, iar ea nu”. Şi iată, ea a trecut. Or fi făcut-o şi ăia cu pile, dar ea a luat zece şi va fi învăţătoare de la educatoare. La anul vrea să meargă mai departe, tinde spre a fi profesoară şi pentru asta munceşte din greu, ce să facă, nu are de ales. Aşa că tot cu el ne vom petrece anumite momente, pentru că ea învaţă.
Cum merita, am fost să-i caut un cadou. Sigur, l-am găsit. Nu sunt sigură că i se potriveşte, doar v-am spus, nu o ştiu foarte bine, dar eu sper să-i placă. Aşa că mă pregătesc de un mini chef. Aşa, bătrânesc, la restaurant. Mai povestim, mai râdem, ne mai destindem. Chestii normale, ca între prieteni. Ne vom cunoaşte mai bine, că şi asta contează. Nu cu el, cu ea. Aşa că de la ora nouă am umblat ca nebuna. Desigur, dacă nu ar fi aceeaşi circulaţie, adică bară la bară, poate că aş fi terminat mai repede, dar acum asta este. Şi cu toate că mor de somn, abia aştept să mă întâlnesc cu ei. Ori nu prea am mai ieşit eu de multişor din casă, ori se întâmplă ceva. Şi ziceam că n-am prieteni. Am, dar sunt bărbaţi, ăştia n-au răbdare să stea cu mine la cafele 😀

29 comentarii la “O zi

  1. Decât să mă sfiorez, prefer să dau suta de euro! Dar, mai bine copiez cu talent, iar suta de euro o beau…
    Joi dau coşmaruri sfiorante la toată blogosfera!

  2. De principiu, e bine să şi înveţi dar să ai şi suta de euro…
    Nu mă mir că a reuşit fără să dea vreun ban. Bravo ei, merită toată stima. În vremurile oblice de la noi, ori eşti uluitor de bun şi de bine pregătit şi nu are nimeni ce să-ţi caute-n papură, ori dai banul, ori ai pile.
    Oare copiii noştri tot aşa vor păţi? Vor umbla cu bancnotele în plic la examene?

  3. Abia atunci cand maica-mea spune ca are un doctorat in fizica facut in Romania si unul in chimie facut in Italia incep si interlocutorii sa-si dea seama ca exista sanse sa nu si le fi cumparat cu mita.

    Oare de ce eu am invatat pentru BAC si n-am avut media zece curat, iar copiii unora sau altora au obtinut nota maxima la fiecare proba, prin intermediul plicului salvator?

    Stiti ce m-au intrebat aici dupa admitere? Nota la BAC. La litere la Iasi intrasem la locurile cu taxa desi am avut mereu note mari la limba romana. Asta pentru ca fusesem la clasa de mate-info intensiv info. Si pentru ca n-am dat spaga nicaieri.

    Am avut ocazia sa vin in alta tara, sa dau admitere la arhitectura. Am intrat cu bursa, pentru ca aici mafiotii nu sunt ATAT de cretini incat sa le cumpere ficiorasilor mafiotzei diplomele. Daca nu-s buni de scoala, ii lasa in pace, nu fac din ei doctori hormonis pauza.

    Tineti minte ce mult s-a discutat pe seama faptului ca Elena Ceausescu era om de stiinta cu fals in acte? Ei, acum suntem democratici, putem fi TOTI oameni de stiinta, daca dam mita si ne procuram teze de doctorat, care se scriu mai usor decat ii scriam eu lui Ionutz temele la romana in clasa a cincea!

    DIn punctul asta de vedere cred ca tara noastra e dusa naibii. Iertati-mi va rog pesimismul si negativismul.. dar CE FEL DE TARA ISI ANULEAZA OAMENII DE VALOARE IN FELUL ASTA? O laud pe mama pentru ca ea e CHIAR BUNA la ce face, e mult prea buna pentru tartanii astia de la noi! Aici omul traieste toata viata cu ochiul atintit la capra vecinului. Invidia le iese pe nas cand vad ca cineva e renumit in strainatate, iar in tara ne pomenim cu oameni de stiinta precum Andronescu, doamna care nu se afla departe de ceea ce era Elena Ceausescu din punct de vedere profesional! Are o turma de studenti buni si lingai care lucreaza pentru ea, dar dumneaei NU STIE LIMBA ENGLEZA astfel incat sa poata citi coerent un speech de pe niste foi la o conferinta internationala!!!!

    E FANTASTIC CE SE INTAMPLA!

  4. P.S. – Felicitari prietenei tale, Oana, she’s my kind of girl si cunosc extrem de putine persoane atat de incapatanate sa se descurce LEGAL in viata!

    Imi sunt dragi oamenii care sunt un CONTRAEXEMPLU pentru tot ce se intampla in Romania din punct de vedere profesional!

    Hai sa te intreb ceva… Oamenii care nu stiu ca aceasta prietena a invatat non stop pentru a lua examenul, nu-i asa ca pornesc cu ideea preconceputa ca a dat suta aia de euro?

    La asta ma refer cand spun ca ne anulam singuri valorile. Ce valoare are acel concurs in ochii celorlalti, atata vreme cat e un produs pe piata, de vanzare, ca oricare altul? Ce satisfactie personala mai poti avea dupa ce iti demonstrezi ca TE POTI DESCURCA SI SINGUR, atata vreme cat o fosta colega de liceu care nu iesea din media 6 nici in timpul facultatii are doctorat scris in 2 ani?!

    Culmea e ca, in loc sa functioneze selectia naturala si cei prosti sa nu reziste, la noi lucrurile sunt exact invers. Ma intreb ce profesori vor avea copiii mei peste 15 ani, in caz ca vor merge la scoala in Romania!

    Scoala era o institutie care impunea respect si producea oameni respectabili! De la o generatie de profesori la alta, calitatea orelor de curs, cantitatea de cunostinte, cultura generala au fost mereu in DESCRESTERE! Profii noi au fost mai apatici si mai inculti decat profii lor, si tot asa pana cand incep sa se mire de ce chiulim, de ce nu mai avem „chef” sa ne facem temele.. Pai de ce noua sa ne fi pasat, daca domnii nostri profi erau complet lipsiti de respect si interes la ore?

    Cerc vicios din care se iese cu… diploma de doctorat CUMPARATA!
    Isn’t this at least a LITTLE BIT ODD???

  5. Pingback: invatamantul romanesc de mare clasa « adina hutanu

  6. Adina, multumesc! Adevarul e ca putinii prieteni pe care-i am sunt foarte incapatanati pe tema asta. Si pana la urma mi se pare normal, daca nu facem ceva sa schimbam asta, atunci la ce bun. Asa ca invatatul e una dintre optiunile corecte, desigur, ar mai fi si copiatul, dar poti risca? Nu poti. Asa ca noi, pe aici, preferam sa invatam. Fie ce o fi 😉

  7. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXX) « Ioan Sorin Usca

  8. Opţiunea învăţatului e cea mai bună şi are efecte pozitive şi pe termen lung. Pe când opţiunea cu banii s-ar putea dovedi riscantă. Ca şi jocul la bursă…

  9. Am mai trecut si eu pe la tine. Te las acum. Sunt grabit sa ma apuc din nou sa-nvat 😦
    Doamne! Voi avea si eu candva 100 de euro… pe care sa-i folosesc atat de bine?

  10. mai, io abia am terminat 8 clase si pe urma cu chiu cu vai am terminat profesionala de lacatus. noroc cu o matusa care era femeie de servici si mi-a pus o vorba buna ca facea curatenie acasa la directoare. ce-mi trebuie mie diplome? prost sunt oricum, si cu diploma si fara.

  11. Din nou, inca o zi, numai buna sa te incalzesti virtual cu prietenii pe marginea unui zambet si a unui gand bun, antidot eficient si rafinat pentru a uita de cosmarul rece si umed al toamnei… 🙂
    Sotia prietenului tau este un exemplu valoros pentru cei fara repere solide, sa fie intr-un ceas bun cimentarea prieteniei voastre !

  12. Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXXI) « Ioan Sorin Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s