În grabă

Am condus. Da, printr-o aglomeraţie infernală, dar m-am descurcat. Cum? Ei bine, mi-am făcut loc zâmbindu-i unui tirist – ştiţi cum e, scopul scuză mijloacele, iar prostia se plăteşte. Prostia a fost a lui că a încurcat toată circulaţia pentru un zâmbet. Efort? Da, ei, am mai făcut, acum dracu’, cum să stai ca o invalidă când picioarele îţi sunt ok şi mai ai o mână de folosit? 😀

Nu mă doare, nu urlu, nu mă plâng. Mă rog, n-am de ce. Citesc. Trei cărţi în două zile, performanţe. Fac şi eu ce pot, că na, nu pot sta locului, dar mă chinui.

Oricum, ideea e că de când am ieşit din spital se întâmplă câteva lucruri greşite în viaţa mea: oameni care se simt deşi nu ar trebui, oameni care cred că i-am uitat deşi nu e cazul şi tot aşa.

Acum, fac şi eu apel aici, că nu mai ştiu pe unde. Isabella, nu am avut lansare, nu am fost la Pro Tv şi îmi va face mare plăcere să fii alături de mine la Gaudeamus. Crede-mă! Ţi-am spus că vreau să fii acolo, deci vreau. Nu am prostul obicei de a-mi lua cuvântul înapoi. Şi apoi, nu aveai cum să mă faci de râs. Iar cu chestiile alea adevărate, zău că nu e cazul. Aşa că nu ai de ce să fii supărată. Nu am avut încă lansare şi apoi, am făcut o promisiune vis-a-vis de aceasta. Păi nu? Doar nu credeai că am uitat. Nu am uitat.

Simona, dragă, nu era un apel – oh, cum să o zic să nu fiu înţeleasă greşit – era cu subiect şi predicat, dedicat unei singure persoane 😀 Dar din câte mi-a povestit Crina despre tine, eşti o sfântă. Sfinţii beau cafele? 😛

Toate astea e ca povestea de azi. Când Xreder a venit acasă i-am dat o veste: „A murit Miţa”.

El: Cum a murit?

Eu: A dat maşina peste ea.

El: Doamne, cred că vară-ta e distrusă.

Eu: Ha ha ha ha ha

El: ?!

Eu: Pisica, mă!

Mă rog, nu era de râs că a murit pisica, dar felul în care s-a înţeles a fost chiar hilar, mai ales că X îşi făcea complexe cum o sune pe vară-mea.

Pe scurt: voi lipsi mai mult, o dată din pricina convalescenţei, a doua oară din pricina şcolii. Păi da, că m-a mâncat undeva să nu mă prezint la vreo două examene anul trecut iar acum trebuie să le dau. Unde mai punem proiecte de diplomă şi alte cele. Deci o să am treabă. O să continui povestea cu Trexel, nici o grijă. O să am şi alte poveşti, dar, mă credeţi sau nu, am puţină nevoie de timp pentru mine. Pentru a-mi rezolva propriile probleme. Nu grave, dar enervante. Că nu vreau să-mi apară coşuri ca ştiu eu cui 😆

Accept mailuri, telefoane şi, dacă aveţi întrebări suplimentare, voi încerca să răspund cât de repede. Şi da, o să vă povestesc şi despre operaţie, dar nu acum. Că eu nu sunt zgârcită ca Vania în detalii. Da, tot eu ştiu ce zic pe aici.

Aşa că ne vedem cât de des pot, cât de des mi se va permite. Ce?, credeţi că nu mi-am reluat scrisul? He, lasă, mâna mai face câte o pauză de zece minute, un masaj, un descântec, un scuipat în sân. E ok aşa.