Ghinionul ei sau norocul meu?!

Este o ea. Adică un fel de vedetă locală. Mă rog, doar ea crede că este o vedetă locală, pentru că nu o înghite nimeni. O văd adesea prin barurile unde-mi beau cafeaua. Mereu singură şi nevrotică. Vine pe la fiecare masă şi cere ba una, ba alta, tot o băga-o şi pe ea cineva în seamă. Au fost diverse scandaluri la televiziunile locale ce au avut-o în centrul atenţiei. O gaiţă. Nu pot spune mai mult despre ea. Decât că e o gaiţă ce se crede mai importantă decât e cu adevărat. Toţi trebuie să se dea din calea ei, eventual să îi pupe şi picioarele.

Azi am ieşit cu maşina, încă de dimineaţă. Mi-am adus aminte că mai am de cumpărat una, alta. Aşa că na, oricum nu aveam somn şi cum ieri am citit o carte în trei ore, azi parcă simţeam nevoia să îmi golesc creierul de cărţi, cuvinte şi alte alea. Aşa că mă urc în maşină. Ajung la sensul giratoriu. De acolo spre semafor. Apuc pe prima bandă. Mă rog, de obicei îmi place să stau la semaforul respectiv pe prima bandă pentru că iau mai uşor curba. Nu trebuie să fac un efort vădit, mai ales că mâna mea nu ar trebui forţată. Ascultam muzică. Da, era cam tare. Cu toate că eu nu ascult muzică tare, atunci mi-a venit aşa. Să dau volumul pe la jumate. Prind de trei ori semaforul. Că doar e vineri, iar vinerea în Piteşti nu se dezice. Nu-i bai. Am răbdare. Am toată ziua înainte. Aşa că stau, aştept, doar din când în când mai dau drumul ambreiajului. Încet, să nu ne ducem prea tare în ăla din faţă. Stând eu cuminte şi urlând cu Laura Pausini, simt o apropiere bruscă. Mă uit în stânga. O maşină mare neagră care voia să intre în mine. Nu aveam unde să mă mai dau în dreapta. Acolo e o bordură atât de mare că nici cu Hummerul nu cred că mă puteam cocoţa, ce să mai zic de maşina mea care e lipită de asflat şi abia urcă câte o bordură anemică, deoarece scutul faţă e atât de jos, încât risc să-l scrijelesc. Aşa că deschid geamul de pe stânga şi urlu.

„Eşti nebun, unde dracu’ vrei să mă duc?”

Geamuri fumurii, afară stă să plouă. Se deschide geamul din dreapta. O văd pe divă. Se uită la mine cu superioritate.

„Dă-te, dragă, la o parte, nu vezi că am audi?”

Mamăăă, mi-a venit sângele în cap. Norocul ei că s-a dat drumul la semafor şi a zbughit-o. Ei bine, m-am gândit, mai dau eu de divă. Nu-i bai.

Alt semafor, alt blocaj şi tot aşa până la ieşirea pe autostradă. De acolo mai simplu. Mă duc unde am treabă. Îmi fac cumpărăturile. Le aşez frumos în portbagaj şi înjur în gând proasta care mi-a pus crema de zahăr ars în aşa fel încât să curgă peste tot. O bag în trei pungi şi pun cureaua din portbagaj peste ea. Să fiu sigură că stă acolo şi în caz de frână bruscă, curbă periculoasă sau mai ştiu eu ce, nu pleacă prin toată maşina. Aşa că ies din nou pe autostradă. Mai încet ca de obicei, gândindu-mă totuşi la crema de zahăr ars. Totuşi, ieri am spălat maşina. Doar nu o s-o fac porc imediat. Dau muzica mai încet, cică să nu îmi vină să bag picirorul în pedală. Chilian tocmai mă îndemna „dă-i pedală nu mai sta”. Schimb melodia. Poate îmi vine dracu’ să-i dau şi se duce toată crema mea. „Zece” e mult mai bună şi mai paşnică. Ajung la primul semafor. Undeva, pe dreapta, un hotel. În faţa hotelului un audi împins de trei băieţandri, iar un al patrulea stătea la volan. O văd pe nevrotică. Stătea în faţa maşini, cu telefonul lipit de creier şi urlând ca descreierata. Mă dau mai aproape. Semaforul pâlpâia. Deschid geamul şi îi strig:

„Doar trei cai putere? Cam sfrijiţi”.

Se face verde, pornesc. O văd în retrovizoare aruncând telefonul în pământ. Sincer, m-am simţit un mic Dumnezeu. Păi ce nene, dacă ea era cu audi eu eram cu căruţa, sau care-i faza? Ei bine, uite că Dumnezeu nu doarme. Iar eu am venit acasă, simţindu-mă revigorată. Asta da zi minunată, cu toate că stă să plouă.

 

 

Reclame

19 comentarii la “Ghinionul ei sau norocul meu?!

  1. Crina, pai, initial si eu am zis sa o las in pace, dar nu m-am putut abtine 😛

    Cella, nuuu, nu vreau reteta. Adica stiu reteta, dar am asa o lene in mineee, incat o prefer gata facuta 😀

  2. se zice ca pe acolo,nu oameni-s rai ci, asa-i pamantul(sant nascut acolo si stiu ce spun)dar,povestea asta ,daca nu se opreste aici se poate transforma intr-una de mahala. ,astept doar continuarea si sper sa fie tot de factura asta ,adica sa nu degenereze.in rest mai bine sa nu ai astfel de intalniri.vorba zicalei -nu te pune cu prostu` c-are mintea odihnita.

  3. Oana, stii ce nu-mi place la tine? La semafor stai cu piciorul pe ambreiaj. Fie-ti mila!
    Deocamdata scorul este egal, astept returul! 😆

  4. Nicu, da, la semofar, de obicei tin masina in viteza. Stii de ce? Cand o scot din viteza ma relaxez si uit sa plec, cand imi aduc aminte ca totusi e verde si pot circula uit sa bag in viteza, asa ca mai bine stau cu piciorul pe ambreiaj. Ratutita am fost toata viata, nu o sa ma dezic nici la volan 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s