Nu mi-a fost lene…

Oh, nu, azi nu mi-a fost lene, doar că… că… ei bine, să zicem că am avut program de rău… rău de scos fire. În fine, e o chestie din aia. Ştiţi cum? Nu, dar vă spun eu, că vă tot păcălesc că vă spun despre operatie. Ei, operaţia a fost operaţie. Rapidă şi eficientă. M-am trezit imediat din anestezia totală cu o mie de întrebări. Doctorii, adică anestezistul şi chirurgul, îmi tot spuneau să tac că le-am făcut mintea varză. Eu nu şi nu. Nu prea am dormit după anestezie. Dar am început să urlu la lume că eu plec acasă. Logic, nimeni nu m-a băgat în seamă, ceea ce m-a liniştit până la urmă. Apoi, aşa cum v-am mai spus, m-am trezit la cinci dimineaţa, cu o durere cumplită de coloană şi cu o poftă de mere inimaginabilă. Cella m-a lămurit. La ora aia mânca mere şi se gândea la mine 😀 Oricum, de atunci tot am poftă de mere. Şi, aşa cum Crina i-a spus Cellei: „Noi ne facem griji pentru ea şi pe ea o doare drept, cică e la bârfă şi la cafele”. Ei, aşa a decurs operaţia. Desigur, am avut o ceartă cu o asistentă care nu mă lăsa să mă duc la budă, dar i-am arătat că fac ce vreau şi cum vreau. Adică la toaletă, aşa cum e normal. Daaa, cu perfuzia după mine. Tot dementa aia îmi zicea să nu mă mai iau după doctor şi să beau apă, că ăla nu ştie ce zice. Normal, numai de-a dracu’ am băut apă, să se oftice ea. Că sete nu îmi era.

Când s-a schimbat tura, cealaltă asistentă îmi tot zicea să beau apă şi să mă mişc. Ce să mai înţelegi? Oricum, am plecat acasă, nu am stat liniştită pentru că n-am avut eu chef. Şi… bine, adevărul e că… ce să mai, m-am simţit bine şi mi s-a părut irelevant să stau locului când eu sunt ok. Cu toate că auzeam nişte voci îndepărtate, dar asta e de la citit, aşa ceva nu se întâmplă în realitate: „Stai acasă! Potoleşte-te! Ai înnebunit? Conduci până acolo? Îţi dai seama ce efort faci?”. O, da, piciorul drept, într-adevăr a apăsat la acceleraţia aia de am zis că se va lipi de ea. Şi uite aşa, m-am traumatizat.

Azi am scos firul. Zău, nu m-a durut mai rău decât atunci când mă epilez. Am zâmbit după scoaterea lui, apoi mi s-a făcut rău. Am leşinat, am vomitat, am leşinat, am vomitat… ok, după o jumătate de oră am luat-o de la capăt. A fost distractiv. Dar cum orice lucru distractiv se termină, acum mă doare doar capul. Deci mă scuz. Nu mi-a fost lene să vă răspund, doar că ameţeam, iar literele nu stăteau calme pe monitor. Ei? Am avut o zi genială. Ce să mai. Aşa distracţii să tot ai. Ok, data viitoare promit să încerc doar partea cu leşinatul… nu, mai bine nu, că are doctorul ăla o palmă că îmi e teamă că rămân machiată permanent. 😉 Şi acum, cred că mă duc să mai leşin puţin. 😀

 

5 comentarii la “Nu mi-a fost lene…

  1. Leşină cât vrei tu, dar fă-te bine odată că primeşti bonus o cafea mare cât China :)))
    Uite la ea cum zâmbşte când alţii ar plânge. Bravă fată 🙂

  2. Draga Oana, sper ca te simti mai bine. Eu vin intotdeauna mai cu intaziere, scuza-ma. Am vorbit azi cu Crina si imi spunea ca te-ai operat intre timp. Ai grija de tine, sa te faci repede bine, te astept cu drag la Bruxelles. Multa sanatate si sa nu te consumi prea mult pentru nimic! Cu mare drag, Corina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s