Mai sunt şi zile bune

Zi plină, dar frumoasă. Ba nu, minunată. Am început bine ziua, chiar dacă cam somnoroasă, dar mi-am revenit repede. Ei da, azi am băut o cafea cu Bebe. Normal, nu putea să vină decât cu un braţ de cărţi şi cu un buchet minunat de trandafiri. E un om minunat, care ştie multe despre cărţi. Despre multe cărţi. O, Doamne, despre mai multe decât ştiu eu. Am aflat că are două motăniţe 😀 Aşadar, a intrat în clubul pisiciţilor 😀 Am petrecut câteva ore mai mult decât relaxante. Bine, compania a fost plăcută şi deosebită, aşa că era normal ca timpul să treacă frumos. Chiar şi trezitul după o noapte de nesomn mi-a făcut bine – Mulţumesc, Crina! 😛 – Ce?, credeţi că ziua s-a terminat aşa? Nu, nu s-a terminat aşa. Normal.

Mergem mai departe. După întâlnirea cu Bebe, mi-am luat nepoata şi l-am adunat pe Xreder… uite aşa am pornit spre Mall. Doar nu era să se aprindă luminile de Crăciun fără noi? Păi nu? Păi da.

Faptul că oamenii ăia de la Mall au adus trei personalităţi politice, total antipatice mie, m-a făcut să mă car acasă, cu nepoată cu tot. Personalităţile? Florinnnnnnn Călinescu, bleah. Gingăraş, bleah, Bratu, hai, fie, am făcut chimie cu el în facultate şi mi-a dat zece – adică la electronică – aşa că treacă, meargă, dar tot bleah 😛 A, desigur, toate vedetele piteştene îşi dădeau aere pe acolo. Cum mie mi se apleacă de la aere, am preferat să merg la cumnata mea şi să mănânc bine. Desigur, încercând să uit cu desăvârşire ce şi cum.

 

img_1

img_2

img_3

img_4

img_5

img_6

img_7

img_8

Acum, la final, dar nu în cele din urmă, nu de alta, dar povestea asta o voi relua. Sâmbăta viitoare bloggeri piteşteni se întâlnesc. Momentan vă las să aflaţi mai multe de la Dumis, dar o să vă spun şi eu mai multe zilele astea. Da, mă duc, nu de alta, dar Dumis a crezut că sunt bună de moderat o discuţie, acum să mă las rugată? Nu mă las că eu nu îs vedetă 😉 Zilele următoare veţi afla detaliile. Ok, weekend plăcut şi, desigur, EU MERG LA VOT, VOI?

Reclame

Nu a venit Craciunul

N-a venit Crăciunul şi nici n-am chef să vină, dar deh, uneori mă distrează. Sau poate am chef, dar încă nu îmi dau seama. Sunt foarte obosită zilele astea, cad ca o legumă în pat. Zi, noapte, nu prea contează. Am multe de făcut în cursul zilei. Să nu vă spun cât mă oboseşte traficul din Piteşti. Se vede că mai bine de jumătate de oraş a luat carnetul pe pile. Aşa că atenţia mea trebuie să fie de vreo zece ori mai mare. Uneori scap (uit) de oboseală prostindu-mă.

Să vă explic fenomenul. Urăsc fructele de mare. În afara puişorilor de baltă, nu mănânc nimic altceva. Dap, le-am încercat, nu mi-au plăcut, am renunţat. Nu suport nici mirosul acela de peşte, dar în fine, îl accept. Aşa că Xreder îşi găteşte singur aceste „specialităţi”. Aseară am zis să-mi calc pe inimă, pentru că se apropie Crăciunul, pentru că sâmbătă se aprinde pomul de la Mall şi pentru că, zic eu, m-a prins puţin 😀 Aşa că i-am făcut fructe de mare. Sigur, am zis că îmi dau şi maţele afară, dar am reuşit. Sunt o soţie desăvârşită 😆 – S-o credeţi voi –

Aşa că vă las cu fructele de mare. Poate vouă vă plac. Savuraţi-le!

 

img_7922

Şi ca să nu îmi mai aud vorbe. Tipa din postul de mai jos nu sunt eu, da? Eu sunt tot timpul îmbrăcată, şi operată la sân, doar nu credeaţi că vă arăt operaţia. Nu? Terminaţi cu prostiile. A fost amuzant un timp, dar gata. Asta îs eu. Şi arăt mai bine 😛

img_7919

P.S: Războiul Reginelor se poate comanda. Clik!

În acest moment…

recreere-cluburi-discoteci-_mg_9089

TERMINATI CU SUPOZITIILE, POZA E LUATA DE AICI. ARE SI DATE DE CONTACT DACA TOT VA PLACE SI E DIN BUCURESTI.

În care citiţi aberaţiile mele, eu scriu. Deja am ajuns să îmi doresc să termin o carte pentru Crina. Da, doar pentru că mă bate la cap, nu din alte motive. Aşa că nu mai râdeţi pe sub bănci. Până la a termina cartea, mă gândeam eu aşa… Aş vrea să vă arăt cum, dar nu pot.

Cum mă holbam eu ieri pe nişte bloguri cu specific SF-F, forumuri, etc, de fiecare dată îmi sare în ochi afirmaţia: „Prefer să citesc un autor străin, n-am încredere în români”. Şi cum mă gândeam eu aşa, îmi venea să întreb: „Scuze, dar câţi români ai citit?” Nu serios acum, asta este discriminare. A ajuns să fie rău şi pentru ţara ta că eşti al ei. Ok, plec în America, îmi schimb numele şi public peste doi ani la Tritonic, asta după ce oamenii se vor chinui să traducă cartea, că nah, acum sunt în America. De parcă asta mi-ar schimba cu ceva stilul sau sângele. Dar mna, acum eu ce dracu’ să mai zic? Nu citiţi fraţilor că n-aveţi ce.

Dar eu am să citesc. Am citit în ultimul an mai mulţi autori români decât mi-aş fi închipuit. Şi ştiţi de ce? Pentru că românii au început să scrie pe gustul publicului. Dar, dacă nu citiţi, nu aveţi de unde şti.

Aşa că, tot fiind la autori români, sunt cu ochii pâlnie pe unul. Ei, o să vă dezamăgesc, dar nu scrie fantasy. Însă, prezentarea cărţii mi-a plăcut la nebunie. Pe mine m-a convins să citesc. Să vă spun două vorbe:

Se numeşte Denis Meraru şi a fost ziarist – Ei, acum nu daţi cu parul, o să ne spună el, dacă o vrea, dacă mai practică sau nu meseria – Ideea e următoarea – înainte de-a ajunge la carte – J.K. Rowling, fostă ziaristă. S-a apucat de scris şi a ieşit Harry Potter. Să vă vând un secret? Să nu vi-l vând? Aş putea cere nişte bani, dar azi sunt de treabă pentru că mă grăbesc la scris. Aşadar, întotdeauna, ziariştii sunt cei mai buni scriitori. O să mă întrebaţi de ce. Iar eu ştiu şi răspunsul. Una e să fii ziarist, să fii obişnuit cu frazele scurte, la obiect. Asta face o carte bună citibilă. Nu bărbile scriitoriceşti. În ziua de azi cartea trebuie să poată fi citită repede, înţeleasă repede etc. Niciodată nu m-a dezamăgit vreun ziarist care s-a apucat de scris. Tocmai de aceea sunt convinsă că istorisirea lui Denis se ridică la aşteptările publicului.

Denis a început acest roman în urma unui articol scris de el: viaţa fetelor obligate să se prostitueze sau „traficatele”, aşa cum le numeşte autorul. Eroina principală ajunge în „pepinieră”, locul în care se întâlnesc atât „traficatele” cât şi târfele.

„Romanul „Pepiniera” este o poveste dulce-amară a unei fete  – Mirela – care nu pare a sparge tiparele unui trai obişnuit. Abia după ce este forţată să se prostitueze un an şi jumătate la Istanbul, viaţa ei suferă „mutaţii” de ritm. Ajunge alături de alte 11 colege într-un adăpost pentru fete traficate sau prostituate, adăpost supranumit „pepiniera”. Proprietara „pepinierei”, doamna Iulia, este o altruistă incurabilă, care ţine la toate fetele fără discriminare şi orice păcate ar fi avut ele. Inamiciţiile dintre fete se manifestă şi prin crearea a două tabere – „coardele” şi „traficatele” – în care „coardele” sunt majoritare, cu nouă reprezentante” – aşa îşi începe autorul descrierea cărţii.

Pe mine una m-a fermecat şi abia aştept apariţia ei. Sper ca cei de la Polirom să nu dea cu băţul în baltă. Din punctul meu de vedere romanul are deja un real succes. Subiectul e actual, se întâmplă în zilele noastre şi se va întâmpla până la sfârşitul lumii. Este o poveste de viaţă, o alt fel de viaţă. Poate că unii dintre noi nu îşi pot închipui că fata aia care se prostituează o face împotriva voinţa ei. Mulţi nu ştiu ce se întâmplă în sufletul unei astfel de persoane.

Cartea a pornit de la un subiect real, dar s-a distanţat de realitate pe parcurs. Dar asta nu înseamnă că lucrurile povestite acolo sunt mai puţin adevărate. Eu zic că Denis merită încurajat. Chiar dacă romanul nu a apărut încă, dar o să apară şi autorul are nevoie de toate încurajările. Baftă, Denis! Îţi ţin pumnii. A, da, şi vreau neapărat cartea cu autograf 😉

Sigur, ţinem aproape, subiectul nu s-a terminat nicidecum. Sunt cu ochii pe tine.

Aş spune că îmi e lene…

Nu, de fapt, sigur îmi e. Nu ar trebui, dap, ştiu. Sunt tânără, în forţă (râdeţi voi că eu n-am putere). Adică totul ţine cu mine. Numai eu nu ţin cu mine. Blue vrea poze de la lansare. Lasă, îmi e prea lene, uită-te la alea de la vulcani, da? Alea de la lansare ţi le dau pe mess. Pe toate, să le pui pe monitoare 😀 Ziceam că am fost plecată. Mă rog, am zis eu zilele astea, nu acum. Nu mă luaţi şi voi adliteram. Nu de alta, dar unicul neuron e cam confuz. E o treabă. Mă rog, am fost la Casa Matei, în Berca. Dacă ajungeţi în Berca, desigur, nu o să vi se pară nimic interesant. Un sat cu sens giratoriu. Dumnezeule, e cumplit, vă jur. Ţăranii ăia nu au auzit de prioritate în sens, dar contează mai puţin. Părăsiţi sensul pe prima ieşire şi daţi de Casa Matei. Mişto pensiune, şi totuşi… În capul meu patru stele înseamnă altceva. Adică, uh… ştiu că sunt cu nasul pe sus, dar… Nu, ei, a fost bine. Camerele exagerat de mari, paturile exagerat de joase. Curat. Foarte chiar. Restaurant. Şi se mănâncă, nu glumă. Teren de tenis, piscină – nerecomandată pe frigul ăsta – bibliotecă, masaj, echitaţie, plus animăluţe şi animăloaie 😀

Ce nu mi-a plăcut? Camerele fiind foarte mari, era cam frig. Ne-au dat ei un calorifer din ăla electric, dar tot cam frig. Ce am detestat? Ei bine, apă fiartă aveai doar zece minute, apoi gata, se răcea. Nesuferită mi s-a părut chestia asta. Exagerat de nesuferită.

Alte neajunsuri? Ei, au mai fost. De exemplu, discriminarea fumătorilor. Discriminare pe bune. Acolo mai bine te lăsai cu totul decât să stai în frigul ăla. Serios. Inuman, nene, inuman. Ei, dar am avut vulcani. N-am avut zăpadă. Am avut căţei şi pisici. Şi cai, dar mai la deal şi era cam frig pentru echitaţie.

Ce să mai zic? A fost bine, dar şi rău. Şi totuşi, la patru stele e mai mişto 😀

Aş vrea să vă mai spun o poveste, dar ţinând cont că trebuie să-mi fac caietul de practică, deoarece mâine am examen, am să tac. Şi, aşa cum spuneam, oricum îmi e lene 😉

Fără nemulţumiri!

Dap, m-am şi „concediat”, dar, după orice concediu de bun simţ, trebuie să vii acasă să te odihneşti. Cel puţin aşa am aflat eu. Dacă nu o fi aşa, atunci nu ştiu cum o trebui să mai fie 😀

Crina, săru’mâna şi piciorul pentru blogul cărţii, arată super şi Cella a zis. Deci eşti bună 😉

Acum, eu nu prea am multe de spus. Hmm… mă rog, de spus ar fi, dar o să vă las cu nişte poze. Ce s-a întâmplat unde am fost, cum mi s-a părut, dacă am sau nu obiecţii, vă spun mâine. Nu de alta, dar şi mâine e o zi, iar eu, ca de obicei, mă simt epuizată 😛 Aşa că Enjoy!

 

img_7910

Am fost aici!

img_7745

Erau noroioşi

img_7772

N-a căzut nimeni! Dar terenul era periculos 😀

img_78471

Am cunoscut-o pe ea!

img_7869

Aproape zece luni, dar cât mine de mare

_mg_7829

Ne-am descurcat cum am putut 😛

Ce culise?

oana2

Furat de la Isabelle

Am încărcător, dar poze tot nu am. Ftp-ul merge de se duce (adică legătura la net e proastă), aşa că mai aşteptaţi filmuleţul de la Bruja. Dar, din moment ce Spedy a fost mai rapid şi a şi postat pe blogul fiului, ei bine, puteţi vedea aici cum a mers. Poze… rămâne cum am stabilit, adică nu. Până ajung acasă mai e puţin, aşa că puteţi aştepta. Ce să fac? Nu mă aşteptam să plecăm aşa pe fugă.

Crina tot vrea să afle din culise. Hehe, poveste lungă.

Am pornit din Piteşti în jurul orei 14 şi ceva. Până ne-am luat cafea, până ne-am mai perindat, timpul a trecut. Am ajuns în Bucureşti bine, adică pe la 15:30. Dar, ţinând cont că vorbim despre Bucureşti şi traficul e aşa cum e, ei bine, se ştie, era cât pe aici să întârzii. Am ajuns la Romexpo la 17 fără două minute. Până am găsit standul, şi am sunat-o pe Isabelle de zece ori, au mai trecut vreo cinci minute – îmi pare rău că nu vă pot arăta floarea. Oricum, Mirela a amânat lansarea până la 17 şi un sfert. Inteligentă mişcare. Altfel… uhhh. Cu picioarele tremurânde şi înfrigurată toată, am ajuns. Oamenii, normal, au ajuns înaintea mea. Deh, sunt vedetă, mă las aşteptată 😆 Lansarea a început. Am vorbit, am dat autografe şi, mai târziu, m-am trezit că unii ştiau că lansarea e la 17:30, iar alţii ştiau chiar de 18. Fiecare cum a prins informaţia. Adevărul e că şi eu am fost debusolată un timp. Pentru că nu eram sigură la ce oră mai e.

Una peste alta a ieşit bine. Cel mai mult mi-a plăcut că unui domn a trebuit să-i dau autograf pe vreo şase cărţi. Una pentru X, alta pentru Y etc 😛 Se făcuse coadă. Parcă vindeam pâine. A fost bine. M-am simţit bine. Şi m-am bucurat enorm să-l văd pe Spedy acolo. Serios, nu mă aşteptam. Adică asta da surpriză. Desigur, surprize au mai fost şi la ora 18, când s-au mai strâns câţiva, crezând că atunci e lansarea. M-au găsit la cafea în compania selectă a lui Horia, Mike şi Isabelle.

Seara ne-am destrăbălat puţin. Acum, cum să spun… sau… să nu spun?! Dilemă sau trilemă. Bogdan Hrib, Mirela şi Carmen nu au venit. Păcat! Mi-a părut rău. Dar am ameninţat că îi dau în gât pe cei ce nu vor veni. Iote că am făcut-o. Aşa că am luat masa cu „concurenţa” 😀 Aşa îmi place mie să-l enervez pe Horia.

Acum, la drept vorbind, nu ştiu cât de reuşită a fost lansarea. Dar eu ştiu că m-am simţit bine. Ştiu că mi-a făcut plăcere să stau la „bârfă” cu Horia şi cu Mike. A fost super. M-am simţit excelent şi doar pentru asta şi a meritat pe deplin.

În plus, mi-ar fi plăcut să mai stea şi Isabelle, dar pe ea am înţeles-o. Oricum nu scapă. Data viitoare e musai să bem o cafea liniştite. Ne tot chinuim de la Bruxelles să facem treaba asta, dar cumva nu ne iese. Ne va ieşi. Bine, într-un final, mama şi Isabelle au ajuns cele mai bune prietene. Ce mă enervează mama aia 😀

Mai mult nu ştiu ce să vă spun. Îi mai las şi pe cei care au fost acolo să spună ce au simţit. Am ajuns la lansare fără discurs, fără să ştiu ce va fi şi cum. Oricum, Mirela m-a scos. Iar Horia a vorbit prea frumos, oare de ce? Care e interesul?! 😆 Ştiu, vrea neapărat să mă ducă la Satu Mare şi să mă facă de băcănie.

Îmi pare rău că nu am fost şi vineri, la lansările Millennium şi Tritonoc. În special îmi pare rău că nu am autograf de la Liviu Radu ( nu Liciu, aşa cum a scris JN 😀 ) şi de la Dan Doboş. Dar o da Dumnezeu până la urmă. Vreauuuuuuuu autografeeeeeee! Ok, bănuiesc că s-a reţinut.

Trebuie să le mulţumesc tritonicilor pentru că s-au îngrijit de cartea mea. Între ei e greu să nu te simţi ca o vedetă. Îşi fac scriitorii să se simtă speciali, iar eu m-am simţit. Cel mai mult, pe lângă X, m-au impresionat Carmen şi Mirela, care au stat la coadă pentru autograf. Serios, au fost minunate. Nici nu aş putea să le mulţumesc suficient, pentru că nu aş avea toate cuvintele. De Horia şi Mike ce să mai zic? Au fost de nota zece.

Îl aşteptam şi pe Bebe, ba chiar avem şi o invitaţie pentru el la masa de după. Dar nu a fost să fie. Bebe, Voicunike, sper că v-aţi luat cărţile şi sper că nu le-aţi plătit, pentru că au fost achitate de mine 😉

Acum vă las. Aici a început să ningă. Am şi o pisică care îmi bagă ghearele în picioare, aşa că trebuie să mă îngrijesc de ea. Sigur, sigur, luni, „Dinastiile”, va avea propriul blog 😀 Vă mulţumesc tuturor! Am cei mai deştepţi şi cei mai de calitate cititori. Sukărit, şi mie îmi era dor de tine 🙂