Ok, eu risc!

Ei bine, aici, Bogdan Hrib spunea, pe bună dreptate, că autorii români sunt puţini şi nu scriu pentru că nu au încredere că pot trăi din scris. Ei bine, eu sunt dispusă să risc. Adică chiar sunt dispusă să o fac. Pot să scriu, pot să scriu mult. Dacă am liniştea şi înţelegerea necesară, ei bine, pot ajunge şi la şapte mii de cuvinte pe zi. Serios, fără să mă vlăguiesc, pentru că o fac cu drag, cu suflet. De la şapte mii de cuvinte în sus, ei da, atunci s-ar putea să mă vlăguiesc. Dar asta contează prea puţin atunci când faci ceva cu suflet. Şi există, aici, în sufletul meu există şi suflet şi voinţă şi tot ce vreţi voi. Aşa că sunt dispusă să risc. Chiar vreau să văd dacă pot trăi numai din scris. Dacă nu se bagă nimeni, iată că o fac eu. Da, fără să consider că e un sacrificiu, o durere, o nebunie, doar o plăcere. Vreau să dovedesc că se poate. Şi vreau să o dovedesc pe pielea mea. Şi, dacă e să pot, atunci mă vor urma şi ceilalţi? Mi-ar face mare plăcere. Aş vrea să văd o societate plină de scriitori români, de toate genurile, de toate felurile, cu bune şi cu rele. Dar să fim scriitori şi pentru prima oară, poate, de ce nu, să fim uniţi. Pentru că nu ne furăm de sub mânecă, pentru că nu ne dăm în cap pentru cititori. Noi o facem, în primul rând, cu suflet. Eu vreau să cred că se poate, aşa că voi experimenta pe mine.

Ooo, desigur, nu mă aştept ca mâine să-mi cadă şi bani din cer. Sigur că nu. Adică sunt conştientă că e nevoie de muncă şi nebunie. Dar nebunia o am nativ, iar munca când e o plăcere, ei bine, nu prea se mai cheamă muncă.

Aşa că de ce nu? Ţinând cont că e prima zi din luna a unsprezecea, mai vorbim despre asta peste doi ani, în aceeaşi zi. Atunci o să vă spun dacă se poate sau nu trăi numai din scris. O să vă spun dacă merită sau nu să îţi pui sufletul pe tavă în faţa cititorului, al editorului, al tuturor până la urmă. Că, indiferent care ar fi genul abordat, tot rămâne acolo şi ceva din sufletul scriitorului.

Aşa că eu risc.

Şi pentru că tot e prima zi a lunii, nu uitaţi astăzi de la nouă la unu să ascultaţi Radio România Cultural. În jurul orei unsprezece voi intra şi eu în direct. O să auziţi atunci de ce. Aşa că… Oh, bine, nu mă pot abţine: „La mulţi ani, Radio România Cultural!” Să ne trăiţi şi să ne auzim cu bine şi la ediţia centenară.  

Update

25.mp3 puteti asculta 😉