Simona, poate ai uitat…

left_3-simona-ionescu   

Simona, e posibil? Cum sa uiţi? Azi blogul tău împlineşte un an. Iar tu nu dai de băut, de mâncat, de, de… ca la amărâţi aşa 😀 Ei, să-ţi trăiască blogul şi să ne trăieşti tu!

Eu nu o cunosc personal pe Simona, dar Crina era atât de încântată de ea, că mi-a plăcut automat. Bine, Crina exulta de-a dreptul. Nici nu eram în stare să o ascult. Ştiţi cum e când vorbeşte un sătmărean repede şi mai e şi fericit? Ei bine, te poţi împuşca 😆 Dar sunt sigură că Crina nu a exagerat cu nimic. Aşa că mi-o asum pe Simona, chiar dacă nu o cunosc ca pe o prietenă. Acum nu ştiu dacă-i reciproc, dar nici nu contează. Eu mi-o asum, şi ţinând cont că am şi eu douăzeci şi şapte de ani, ştiu ce îmi asum.

Simona, să ne trăieşti! Să ai viaţă cât mai lungă în bloggosferă. Să ne bucuri cu fericirea ce se vede în ochii tăi în fiecare zi. Hai să-ţi trăiască blogul!

tort1zo9

Reclame

Să tragem linie

metalruler

Cred că era momentul să o spun de mult, dar acum, mai mult ca niciodată. Unii au impresia că lumea mea se învârte în jurul lor, de parcă eu n-aş mai avea şi altă treabă pe acasă. Recunosc că nu aveam de gând să spun nimic – şi nu sunt nervoasă. Dar, faptul că nu mi s-a spus cu două zile în urmă la telefon: „Măi, o deranjezi pe cutare. Uite, cutare are impresia că tu… Uite, viaţa e gri”, şi că am fost lovită sub centură, cu un articol pe blog, ei bine, asta m-a făcut să sar în sus. Ciudat, nu-i aşa? Nici măcar nu am fost prevenită. Ceea ce mă amuză teribil. Cum fiecare face ce doreşte pe proprietatea lui – nu de alta, dar eu dacă am zis că nu mai intru, păi nu mai intru, că nu sunt prea curioasă din fire – mi-am zis să fac şi eu pe a mea.

Şi cum bine spunea cineva – al cărui nume nu are rost să-l dau, ca să se poată lua „măsuri” – eu mi-am asumat tot ce am zis dintr-un rol public, adică: nume complet, chip complet etc, pe când, cealaltă persoană e doar o anonimă. Normal, din punctul de vedere al anonimului poţi face aproape orice. Ei bine, eu ce fac îmi asum public, păi merci, nu prea e acelaşi lucru. Dar nu-i bai, că nu mor din asta.

Faptul că am fost acuzată că am încercat să fac nu ştiu ce pe blogul altei persoane, sincer, mă lasă complet rece, mai ales că nu am încercat. Că anonima caută sinonime fiecărui cuvânt pe care-l aşez eu pe hârtia virtuală, asta nu e problema mea. Că sunt o nemernică, asta iar nu e problema mea. Vedeţi câte lucruri care, de fapt, nu sunt ale mele? Aşa că de să-mi bat eu capul cu chestii puerile şi cu lovituri sub centură, când, bine merci, sunt bine aşa cum sunt? De ce să încerc eu să arăt adevărul dacă el nu vrea să fie văzut? N-am ce dovedi nimănui şi, pe deasupra, mai dorm şi liniştită, atunci când n-am treabă până la ore târzii. Aşa că nah, de ce? Păi degeaba. Sincer, poate exploda toată bloggosfera, eu stau bine cu inima şi cu ce nu stau bine, nu prea e treaba nimănui. Că vreau eu să fac public, e una, dar e alta să fiu împinsă de la sapte.

Îmi pare rău că nu mă pot lăsa călcată în picioare şi că nu am de gând să sărut picioarele nimănui spălându-le cu lacrimile mele. Asta este, sunt un om al dracu’. Ce să fac? Dacă de sus nu mi-a pus nimeni o inimă în piept, nu e vina mea. Bine, aş putea da vina pe mama, pentru că sub chipul de înger se află o fiară. Sau, de ce nu, pe tata, oricum pentru orice rău eu dau vina pe el, oh, da, diavolul în persoană. Îmi cer scuze că nu pot UITA, dar am o memorie al dracului de bună. Acum nu ştiu dacă să-mi pară rău şi de faptul că respir, dar n-am de gând.

Deci, culcaţi-vă cu toţii liniştiţi pentru că eu nu sunt preş, aşa că mulţumesc nu, adică mi-a ajuns. Într-o zi adevărul va ieşi singur la iveală, dar sunt sigură că atunci nu o să-mi mai pese. Discuţii pe mess măsluite am mai văzut, dar caracterul omului e greu să-l schimbi, mai ales după o vârstă.

Să reluăm: eu sunt bine, mulţumesc! Sunt oarecum sănătoasă, oricum nu mor spre satisfacţia altora. Sunt foarte mulţumită cu apartamentul meu de pe malul apei, acolo unde nu am semnal decât dacă îmi ţin telefonul la fereastră. Desigur, cineva îmi spunea că fiind lângă apă semnalul ar trebui să fie bun, dar nici în Mall nu am semnal, cu toate că şi ăla e tot pe malul apei. Aşa că mă voi asigura că nici nu voi avea în următoarele zile. Sunt acasă sau la Mall, deci n-am semnal. Oh, şi nici alte explicaţii nu mai dau, nici telefonic, nici virtual, nici de vreun alt fel.

Aşa cum am spus, am o viaţă normală, cu bune, cu rele de care sunt mulţumită. Lumea mea nu se clatină, nu se precipită şi nici cu învârteala în jurul cuiva nu le are. D’ont worry, ori cu, ori fără, viaţa mea tot aia e. Deci nu mă influenţează nici în bine, nici în rău. Tot acolo pun capul. Şi apoi, sunt pe picioarele mele şi persoanei anonime îi spun că tac când vreau eu. Oh, şi nu a fost vorba de nici o răzbunare personală, dacă aş fi vrut să mă răzbun m-aş fi purtat frumos, credeţi-mă. Nu îi dau niciodată prilej duşmanului să îşi dea seama că îl urăsc. Aş fi neghioabă. Dar eu am fost doar sinceră în privinţa sentimentelor mele.

Oricum, s-a instalat o indiferenţă atât de cumplită, încât mă sperii şi eu.

Nu mi-a purtat nimeni de grijă când mi-a fost rău, când am fost operată sau când m-a durut ceva. Mai puţin două persoane, desigur, nefăcând parte din familie. Oh, nu, trei, greşesc, şi un domn. Deci, sincer, nu am văzut nici o sclipire aparte. O să se spună că sunt vorbe spuse la mânie, nu sunt. Dar adevărul ăsta este. Dacă mie mi se reproşează aşa, aşa reproşez şi eu. Exagerez, nu e vorba de nici un reproş, pentru că nu era nimeni obligat să facă ceva în privinţa asta.

Una peste alta, da, sunt de acord într-o privinţă, e şi asta o experienţă de viaţă. Una din care nu prea am ştiut eu ce să aleg. Să fi fost vorba de altcineva, da, aş fi pândit şi aş fi dat cât de tare aş fi putut, dar în cazul anonimei, nici măcar nu îmi pasă. Când anumite elemente sunt duse la extrem, rezultă două lucruri… O să vă las pe voi să le ghiciţi, că eu nu-mi bat gura de pomană.

 

P.S: Îmi cer scuze, vouă, cititorilor mei, pentru acest articol. Ştiu, nu vă priveşte şi nu ştiţi despre ce e vorba. Aşadar, nu e nici cazul să spuneţi ceva. Am ales să scriu asta acum pentru că diseară am de gând să sărbătoresc blogul unei persoane deosebite. Aşa că n-am de gând să umplu toată ziua cu prostia altora.

 

P.P.S: Ce-am avut de spus, am spus. Restul e tăcere 😉 Cu toate astea, vă doresc numai bine, dar mie nu îmi pasă. Fiecare să-şi ducă povara, dacă are conştiinţă, dacă nu, nu.