Avantaje… sau nu!

Ideea e următoarea: Sunt un om privilegiat. Păi să vă spun. Când eram în spital, ţinând cont că pe mine s-a testat un nou tip de anestezie totală, abia venită de peste oceane (n-am priceput exact care oceane), a trebuit să fac analize complete de tot. Printre acestea s-a enumerat şi raza la plământ. Ok, raze… doi plămâni. Când ies eu de acolo, tipa aia, disperată, începe:

– Dumnezeule mare, ai o scolioză atât de urâtă… Şi a început să îmi spună ce voi păţi dacă nu fac recuperare. Ce să recuperez, nu m-am prins. Eu eram nervoasă, plictisită, sătulă de toate cretinismele de analize. Aşa că, la un moment dat, ţip la ea:

– Bineee, dar plămânii cum îs? Că eu fac o anestezie specială, breee. Dă-o dracu’ de scolioză.

– Bine plămânii, zice ea. Dar ai o scolio…

Cam asta a fost ideea în sine. Femeia rămăsese blocată pe scolioza mea.

După ce m-am operat, m-am dus şi la doctora aia cu scolioza. Dacă vă spun că aia a început la fel, de ziceaţi că mor atunci şi nu gata. Adică nu mai aveam nici o şansă. Ok, ok, fac exerciţii din alea idioate. Gataaa!!! Apoi, gagica, cu un umor negru bine dezvoltat începe: nu mai ai voie să cari (bifat ok), nu mai porţi tocuri (să mori tu!), dacă vrei un copil opţiunile sunt următoarele: aaa, poţi rămâne paralizată; bbb, prin cezariană nu rămâi paralizată, dar stai nouă luni în pat (să mori tu, iar!). Mă rog, astea sunt cretinisme. Însă, mişto este că mama nu mă lasă să-mi car nici propria geantă. E tragico-comic. Cum să vă explic. Închipuiţi-vă două femei într-un mall, una trage de geanta celeilalte, iar ailalată, adică cea deposedată, se luptă din greu pentru bunul ei. Şi începe mama:

– Să vină Xreder să o ducă la maşină!

O, Doamne, să-i spună cineva că îmi pot duce singură GEANTAAA!!! Sunt disperatăăă!

Aşa trăiesc eu de când cu scolioza.

Mama: Unde te duci?

Eu: La cumpărături.

Mama: Să o iei pe Katy cu tine şi să te ducă până în casă.

Oh, să îi spun să mă şteargă şi la fund. Cu toate astea, mulţumesc, am voie să mănânc singură. Adică pot duce singurică lingura la gură. Ce minunat 😛

După ce azi, am avut examen (da, l-am luat, ho), am fost la Mall, am făcut, am dres, m-am certat cu X pe o plăsuţă, ajung acasă şi intru la Trexel. Ştiam eu că mi se pregăteşte, dar nu eram chiar convinsă. Bine, recunosc, m-a sunat Crina de dimineaţă. Da, m-a trezit, că aşa o apucă pe ea sunatul 😆 Glumesc, eram trează. Ce de detalii. Şi îmi zice că a citit la Trexel şi s-a râs. Eu repetam pentru examen, aşa că n-am apucat să intru, şi nici de râs nu îmi ardea că eram cam palidă 😀 Aşa că am intrat pe seară. Hehe, ştiţi de ce m-am bucurat? Să vă explic. Am o fină, e mare, anul cinci la facultate. Nu a fost înnebunită după Stăpânul cu inele, dar după ce a citit Şarama, mi-a zis că e mult mai mişto decât tot Tolkienul pe care l-a citit ea. Sigur, nu sunt de acord. Tolkien e un geniu al literaturii de gen, apropo a apărut cartea „Copii lui Hurin”, îmi e lene să pun accent pe „u”. V-o recomand, eu mai am puţin şi o termin, bestială. Aşa că, atâta timp cât soţia lui Trexel se trezeşte la cinci pentru a mai apuca să citească din cartea mea, păi nu pot decât să sar în sus de bucurie. Nu îmi aduc aminte ca mama să se fi trezit la ora aia pentru mine. Mai repede mă striga din dormitor:

– Mai trăieşti?

– Cred, răspundeam eu ca din cavou.

– Ei, mai rezişti până la şapte, îmi răspundea ea după care adormea subit.

Aşa că vă daţi seama cât sunt de fericită.

Doamna Trexel, vă mulţumesc! Şi vă pup! Şi sunteţi minunată!