În acest moment…

recreere-cluburi-discoteci-_mg_9089

TERMINATI CU SUPOZITIILE, POZA E LUATA DE AICI. ARE SI DATE DE CONTACT DACA TOT VA PLACE SI E DIN BUCURESTI.

În care citiţi aberaţiile mele, eu scriu. Deja am ajuns să îmi doresc să termin o carte pentru Crina. Da, doar pentru că mă bate la cap, nu din alte motive. Aşa că nu mai râdeţi pe sub bănci. Până la a termina cartea, mă gândeam eu aşa… Aş vrea să vă arăt cum, dar nu pot.

Cum mă holbam eu ieri pe nişte bloguri cu specific SF-F, forumuri, etc, de fiecare dată îmi sare în ochi afirmaţia: „Prefer să citesc un autor străin, n-am încredere în români”. Şi cum mă gândeam eu aşa, îmi venea să întreb: „Scuze, dar câţi români ai citit?” Nu serios acum, asta este discriminare. A ajuns să fie rău şi pentru ţara ta că eşti al ei. Ok, plec în America, îmi schimb numele şi public peste doi ani la Tritonic, asta după ce oamenii se vor chinui să traducă cartea, că nah, acum sunt în America. De parcă asta mi-ar schimba cu ceva stilul sau sângele. Dar mna, acum eu ce dracu’ să mai zic? Nu citiţi fraţilor că n-aveţi ce.

Dar eu am să citesc. Am citit în ultimul an mai mulţi autori români decât mi-aş fi închipuit. Şi ştiţi de ce? Pentru că românii au început să scrie pe gustul publicului. Dar, dacă nu citiţi, nu aveţi de unde şti.

Aşa că, tot fiind la autori români, sunt cu ochii pâlnie pe unul. Ei, o să vă dezamăgesc, dar nu scrie fantasy. Însă, prezentarea cărţii mi-a plăcut la nebunie. Pe mine m-a convins să citesc. Să vă spun două vorbe:

Se numeşte Denis Meraru şi a fost ziarist – Ei, acum nu daţi cu parul, o să ne spună el, dacă o vrea, dacă mai practică sau nu meseria – Ideea e următoarea – înainte de-a ajunge la carte – J.K. Rowling, fostă ziaristă. S-a apucat de scris şi a ieşit Harry Potter. Să vă vând un secret? Să nu vi-l vând? Aş putea cere nişte bani, dar azi sunt de treabă pentru că mă grăbesc la scris. Aşadar, întotdeauna, ziariştii sunt cei mai buni scriitori. O să mă întrebaţi de ce. Iar eu ştiu şi răspunsul. Una e să fii ziarist, să fii obişnuit cu frazele scurte, la obiect. Asta face o carte bună citibilă. Nu bărbile scriitoriceşti. În ziua de azi cartea trebuie să poată fi citită repede, înţeleasă repede etc. Niciodată nu m-a dezamăgit vreun ziarist care s-a apucat de scris. Tocmai de aceea sunt convinsă că istorisirea lui Denis se ridică la aşteptările publicului.

Denis a început acest roman în urma unui articol scris de el: viaţa fetelor obligate să se prostitueze sau „traficatele”, aşa cum le numeşte autorul. Eroina principală ajunge în „pepinieră”, locul în care se întâlnesc atât „traficatele” cât şi târfele.

„Romanul „Pepiniera” este o poveste dulce-amară a unei fete  – Mirela – care nu pare a sparge tiparele unui trai obişnuit. Abia după ce este forţată să se prostitueze un an şi jumătate la Istanbul, viaţa ei suferă „mutaţii” de ritm. Ajunge alături de alte 11 colege într-un adăpost pentru fete traficate sau prostituate, adăpost supranumit „pepiniera”. Proprietara „pepinierei”, doamna Iulia, este o altruistă incurabilă, care ţine la toate fetele fără discriminare şi orice păcate ar fi avut ele. Inamiciţiile dintre fete se manifestă şi prin crearea a două tabere – „coardele” şi „traficatele” – în care „coardele” sunt majoritare, cu nouă reprezentante” – aşa îşi începe autorul descrierea cărţii.

Pe mine una m-a fermecat şi abia aştept apariţia ei. Sper ca cei de la Polirom să nu dea cu băţul în baltă. Din punctul meu de vedere romanul are deja un real succes. Subiectul e actual, se întâmplă în zilele noastre şi se va întâmpla până la sfârşitul lumii. Este o poveste de viaţă, o alt fel de viaţă. Poate că unii dintre noi nu îşi pot închipui că fata aia care se prostituează o face împotriva voinţa ei. Mulţi nu ştiu ce se întâmplă în sufletul unei astfel de persoane.

Cartea a pornit de la un subiect real, dar s-a distanţat de realitate pe parcurs. Dar asta nu înseamnă că lucrurile povestite acolo sunt mai puţin adevărate. Eu zic că Denis merită încurajat. Chiar dacă romanul nu a apărut încă, dar o să apară şi autorul are nevoie de toate încurajările. Baftă, Denis! Îţi ţin pumnii. A, da, şi vreau neapărat cartea cu autograf 😉

Sigur, ţinem aproape, subiectul nu s-a terminat nicidecum. Sunt cu ochii pe tine.

Reclame

35 comentarii la “În acest moment…

  1. Şi eu sunt cu ochii pe tine, Oana. Îţi dau timp până miercuri să o termini dacă tot are legătură titlul cărţii cu ziua asta 😀

    Octav, Oana a luat 10, dar ţine pentru ea 🙂

  2. Nu mai pune poze din astea ca nu pot sa citesc dupa aia postarea.

    P.S. Cred ca cu o camasa rosie iti statea si mai bine. 🙂

  3. Darius, imaginea avea legatura cu subiectul cartii lui Denis, dar daca voi vreti sa credeti ca sunt eu, nu ma supar, ca si mie imi place 😛

  4. Daca esti tu esti foarte frumoasa. Oricum este foarte frumoasa poza.
    Insa despre postarea propriu-zisa. Ce as putea spune: prostitutia nu este buna, datorita bolilor si violentelor colaterale.

    Poate sa ne placa o fata ca Alina Plugaru :
    http://starlete.wordpress.com/alina-plugaru-profa-de-romana/

    dar sa fim realisti.
    Poza cu tine de la lansare mi s-a parut foarte frumoasa.
    Daca nu stiam ca esti tu, ne gandeam la altcineva.

  5. vad ca ai invatat si marketing, frumoaso si desteapto! Le-ai luat ochii la toti cu fotografia. Dar generozitatea care razbate din text e tot de nota 10. Da-l incurajam, deci, pe Denis!

  6. vad ca ai invatat si marketing, frumoaso si desteapto! Le-ai luat ochii la toti cu fotografia. Dar generozitatea care razbate din text e tot de nota 10. Sa-l incurajam, deci, pe Denis!

  7. Draga Oana, prezentarea ta chiar m-a facut curioasa. Si eu astept cu nerabdare viitorul roman al lui Denis. Subscriu ca meriti un 10 pentru generozitatea de a-i promova pe altii.

  8. Oana! 😛
    Şi doară ştii cât mi-s de ruşinos. Ce bun era acolo un semn de avertizare, un „x” ceva…. :))

  9. Simona, nu e marketing 😀 Incercam si eu sa introduc oamenii in atmosfera cartii lui Denis. Daca le voi spune ca e porno, ma crezi ca se va cumpara ca painea calda? 😛

  10. nu sant de acord ,rosul schimba atmosfera ,facea imaginea mai agresiva.
    daca vrei sa-mi dai si mie link-uri e ok.(pentru site-uri s.f.)sau poate doresc si altii
    cat despre nota….daca era la lene era temeinic documentata…..daca nu ,nici nu ma indoiam…..spor la treaba..si mai treci si pe la dinastii.

  11. Oana, romanul lui Denis o sa apara la Polirom? Din prezentare nu am inteles exact. Oricum, subiectul e unul interesant. La fel de interesant ca si poza pe care ai pus-o.

  12. chiar m-am gîndit la tine cînd am văzut-o pe tanti cu Trenul de Trieste … la tv. , auzi că plecă în America şi acuma i se traduce în româna cartea , îi ia interviu peste interviu … na , aşa se inventează mersul pe jos;
    ea nici măcar nu scrie în româneşte …
    da-i specialista şi prozatoarea americană ( de origine română,deh )
    ştii ce … are şi cititul snobii lui , săracu’
    eu,personal,citesc ce-mi place;de multe ori autorul nu-mi spune nimic decît dacă am trecut de pag.10 😆 atunci mă uit pe copertă să văd cine-o scris de mi-o reţinut atenţia 😉
    fără glumă , librării nu prea mai sunt,care sunt îs cam sărace şi internet n-are toată lumea … ce să mai vorbim de educaţia cititului … bla,bla,bla …
    îmi vine să rîd că intr-o vreme luam numai cărţi recomandate de Tabără , Mihăilescu şi am suferit ca un cîine cînd Alex Ştefănescu nu a mai făcut un metru cub de cultură emisiune pe care o regret ca pe-o doză de drog ăia …
    o să ciulesc şi eu urechea la Denis Meraru şi la oricine altcineva recomandat de tine că te ştiu că o faci cu toată inima şi sincer şi de drag a ce îţi place cu adevărat 😆

  13. E o tema interesanta asta cu fetele prostituate de altii. Conteaza mult si ca autorul sa scrie bine, nu numai sa prezinte. Daca tu zici ca e ok, o sa-l citesc si eu pe denis, numai sa ne dai de stire cand apare in librarii si la ce editura

  14. Nu e spam, e doar o invitatie la A 4-a Editie A Intalnirii Bloggerilor Pitesteni / Argeseni ce va avea loc la inceputul lunii decembrie (data ti-o vom comunica ulterior) . Va fi o editie extraordinara, la care va asista si o echipa de reporteri de la Arges TV. Te asteptam acolo, cu multe suprize si discutii relaxante despre blogging, internet si multe altele.

    Confirma venirea ta trimitandu-mi id-ul tau de messenger la dumis [at] dumisblog [dot] com sau scriind un articol pe blogul tau.

    Mai multe detalii aici : http://dumisblog.com/in-curand-a-4-a-editie-a-intalnirii-bloggerilor-pitesteniargeseni/ si aici : http://dumisblog.com/propuneti-subiecte/

    Te asteptam!

  15. Oana,
    Pentru mine,ca un om „trecut prin mule” imaginea rafaeliana expusa ma pune pe ganduri.Da „cei frumos si Domnului ii place”.Nici nu pot mai comentez,m-am molipsit de la Darius ca-i tot ardelean iubaretz.Pa.tata Borgo:P

  16. Acum cred ca am dezlegat misterul din Razboiul Reginelor,una este Oana din poza de mai sus iar cealalta este….?
    Oana dar chiar arati minunat ,esti foarte tare!

  17. Voicunike, nu e poza mea. Eu arat mai bineeee. Ok? Nu e poza mea, e luata de la un cazino online, deja o iau razna daca mai zice cineva ca e poza mea.

  18. Cella, doamna cu trenul e plecata de mult, mult timp din Romania. Nu sunt sigura ca romanul ei nu e unul cu adevarat bun. Pana la urma scrie tot despe Romania 😛 Chiar daca in engleza.
    Cat despre Denis, iti dai seama ca dau sfoara in tara 😀

  19. Martipan, sigur va dau de veste. Oricum, intai o citesc eu inainte de-a va pune pe voi s-o cumparat 😀 Acum sa nu creada Denis ca-l las asa 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s