Politica… bleah….

Sunt pe lângă politică. Pur şi simplu nu pot să pricep. Dacă un candidat are cele mai multe voturi, de ce nu intră în Senat? Nu ştiu, pur şi simplu încer, încerc, mă dau cu capul de pereţi, dar nu pricep. Dacă la douăzeci şi şase de mii de voturi, TU, candidat nu intri în senat, dar ăla cu patru mii intră, eu, cetăţean, om de rând – vai de mine – ce dracu’ să înţeleg? Că uninominalul este o prostie, că se fură la vot, că a înnebunit lumea?

Acum, tot ca tâmpita pe răzoare, mă întreb. Pandelică, om bun, piteştean – mă mai întâlnesc cu el la teatru – adică de-al nostru, din urbe, pierdea în faţa lui Boureanu la mustaţă. Îmi e greu să cred din motive diferite. Să le enumăr? În primul rând, domnul ăsta, Boureanu, a apărut în Piteşti odată cu campania de anul trecut. Până acum şi-a plimbat mândra prin Paris. Al doilea motiv e că şi atunci, la CJ, a luat câteva voturi, iar acum a ieşit? Hai să fim puţin serioşi. Astea sunt mânării. Să vă mai spun că Piteştiul e  comunist? Ce rost mai are. Aşa că, de când până când, aşa zisă dreapta, câştigă tot ce se poate într-un oraş predominant roşu?

Azi am vrut să o iau pe străzi de nebună şi să fac un reportaj, dar greaţa m-a împiedicat să mai fac ceva anume. Oricum nu aş fi dovedit nimic. Şi ştiţi ce e cel mai rău? Că PSD-ul se mănâncă tot cu PSD-ul. Aş striga ruşine, dar îmi e teamă că nu o să se simtă nimeni. Dacă unui anumit domn – al cărui nume nu-l dau tot din pricină de silă – îi intră banii în buzunar, o vinde şi pe mă-sa, dar partidul? Aşa că n-ai cu cine. Ce pot eu să spun, simplul cetăţean, decât că am o silă profundă şi un gust amar. Dacă marele om PSD-ist nu îşi vindea partidul, lucrurile ar fi stat altfel aici.

De un singur lucru parcă îmi pare rău pentru prima oară, că în loc să-mi beau liniştită cafeaua m-am dus să votez, bleah.

JUST ME!

Reclame

23 comentarii la “Politica… bleah….

  1. E posibil ca cel care obţine mai multe voturi să nu câştige mandatul. E la mâna computerului şi a bunăvoinţei liderilor de la Bucureşti, asta dacă partidul său nu a obţinut destule voturi la el în judeţ ca să ajungă pentru un mandat.
    Cu 500 de voturi nu poate câştiga ăla, cunoaşte şi computerul nişte reguli 😀
    E aiurea rău uninominalul ăsta. Aşa e. Bleahhh vot 😀

  2. De ce iti tocesti neuronii cu aberatii!Eu NU am fost la vot.De ce sa ii votez pe aceeasi cu alte nume?Oricum traim intr-un cerc vicios care se termina la capatul tunelului{O my darling Luminita!}Sancta simplicitas,sa crezi ca poti schimba ceva cu votul tau!Votati cafeaua!

  3. problemele si tarele alegerilor sant tot mai evidente .indiferent cine,ce sau ce se va supune la vot ,se va cosmetiza ,aranja,fura,maslui,manipula.
    cred ca pana la urma ,tot regina elfilor va birui peste greata si nimicinicia unei lumi mediocre…..da-i drum liber si inarmeaza-i bratul si mintea ……sa vada mai bine,mai cu folos pentru limea ei ….si a noastra…cine stie?…..

  4. Puiul meu, se pare că şi politicienii sunt tot pe lângă. Aşa că: tu eşti mai tare – ai carte 😀

  5. Eu am venit doar sa-ti multumesc ca ai fost la vot in locul meu (nu mi-am miscat genunchii pana la consulat la Milano sa-mi fac drept de vot in diaspora, ca nu-mi platea nimeni trenul si pizza de la amiaza!)…

    Consolarea mai consta si in faptul ca AI FACUT BINE sa mergi la vot! Se stie ca votul celor care se abtin e dat majoritatii! N-as suporta sa nu merg la vot, riscand, ca acum cativa ani, sa fi votat prin abtinere cu VADIM!!!

    Cine sta acasa demonstreaza ca ii e indiferent cine va castiga, chiar daca are catusi de putin o orientare politica; iar candidatul castigator, daca e din tabara adversa, ii poate multumi celui care n-a votat si l-a ajutat cu un vot mai putin pentru opozitie!

  6. PS – Teoretic si eu sunt de stanga (a nu se confunda regimul dictatorial dinainte de 1989 cu o doctrina/mentalitate/ideologie, ca Ceausescu nu era cu nimic mai bun sau mai rau decat ceilalti dictatori ai lumii, fara sa mai conteze daca erau de stanga sau de dreapta. Un dictator e un dictator, e rau oricum si de la un punct incolo chiar nu mai conteaza din ce partid a rasarit, pentru ca toti incep sa se comporte la fel, atat ei cat si clica lor de oameni „din umbra”, care stiu bine cum sa procedeze printre fese cu limba lor iscusita.

    Spuneam ca, si eu sunt teooretic de stanga si practic de niciuna dintre ele, pentru ca politica e scarboasa.

    Pe vremuri liderul era un exponent din spuma creierelor poporului. Acu se aduna parca numai mizeriile care plutesc la suprafata, pe-un balon plin cu bani. Oameni mizerabili. Mi-e greu sa-mi imaginez CUM NAIBA AJUNG EI PANA ACOLO!!! Cum se poate ca oamenii astia sa fi terminat cel putin un LICEU, cand ei nu stiu nimic! Nimic, bai! De unde rasar Becalii si toti ceilalti ca el? De ce oamenii cei mai inteligenti din tara sunt cei despre care nu afla nimeni niciodata ca exista?

    M-am saturat sa vad ridicandu-se din popor numai nulitati! Unde-s tinerii aia in care ne punem sperantele de la 1990 incoace?

    Unde-i EDUCATIA POLITICA IN SCOLI??? Atentie, am zis EDUCATIE, nu PROPAGANDA! La 18 ani primim drept de vot, si noi habar n-avem ce e ala un partid politic!

    De aia n-am felicitat ieri pe nimeni, mi se pare ca ce facem noi AZI, la 90 de ani dupa ACEL 1 Decembrie de la Alba Iulia, nu-i cinsteste prin nimic pe bietii stramosi!

  7. Legea votului uninominal ,si aplicarea acesteia,la noi,nu a fost decat o cacealma,de care se bucura Base,iar ceilalti plang!!!,Oana thanks,for Just me!!!,in legatura cu politica,do’nt worry be happy!!!

  8. tot ce ni se intampla are un rost:
    -unele te lumineaza,
    -unele te intaresc,
    -altele-ti spun ca nu ai facut tot ce statea in puterea ta ca lucrurile sa arate altfel…..
    -deseori sant lucruri si fapte ce nu acopereau si nu captau prin interes si rost intelegerea ta la momentul dat…..
    fiecare lucru isi are timpul si locul sau, fiecare varsta are prioritatile ei.
    ucenicia are rolul de a crea deprinderile practice si deslusire intelesurilor faptelor asa cum bine stie Regina Elfilor.
    politica nu se face cu sentimente,noi risipim prea multe energii si le deturnam de la rostul lor in manie,patima , orgolii,vanitati….
    poate prietena ta adina are dreptate….trebuia sa treaca si valul asta de mizerie sa separe neghina de bobul curat si sanatos ,sa scoata amaraciunea din sufletele noastre obosite si sa ramana locul curat si primenit ,sa primeasca samanta tanara, promitatoare de recolta bogata ….

  9. Spedy, se pune pentru mine.
    Si iar am nervi, ce misculatii, ce nesimtire, ce… Dumnezeule, imi vine sa urlu de nervi. Nu se poate asa ceva. Nu se poate.

  10. Pingback: Mulţi da’ proşti. Ei, nu noi. Ei cu ei. Noi cu noi. Să ne descurcăm, deci « Isabellelorelai’s Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s