Nimic, dar totusi intalnire

Dacă mă credeţi sau nu, nu mai am nimic interesant de spus. Am stagnat. Nu mă prind care e cauza. Aş putea să vă vorbesc despre câteva cărţi, dar m-a lăsat inspiraţia. Aş putea să vă spun despre traficul din Piteşti, dar mă doare mintea şi aşa. Aş putea să vă spun multe, dar nu am nici o tragere de inimă spre nimic.

Şi totuşi, dacă mă gândesc mai bine o să vă spun despre întâlnirea bloggerilor piteşteni. Adică ne întâlnim. Din câte am înţeles vor veni şi din Bucureşti. Dumis mi-a dat şi o sarcină, să moderez discuţia dintre noi şi presă. Denis, te invit, detaliile le afli mai târziu, că nici eu nu le ştiu pe toate 😀 E prima întâlnire de acest gen la care am ceva timp pentru a mă prezenta. Am o mare îndoială că voi putea sta ore întregi, dar voi rămâne atât cât să-mi fac treaba 😉 Nu de alta, dar sâmbătă e Sf. Nicolae. Adică vine moş Nicolae. Aţi înţeles voi, iar eu am o nepoată pe care vreau să o vizitez. Desigur, în haine de moş 😛

Din ultimile detalii aflu, totuşi, că întâlnirea va fi în sala de conferinţe a hotelului Muntenia. La ora 14:30. Cam dimineaţă 😀 Staţi cu ochii pe Dumis pentru că joi vă va da toate delatiile.

Bine, mai mult iar nu ştiu ce să spun. Aş putea vorbi despre… mda, mai bine mă pun pe dormit că n-am nici o idee coerentă cu singurul neuron rămas în viaţă.

O, desigur, vă miraţi? Vania şi-a şters iar blogul. Mi se pare normal!

Reclame

29 comentarii la “Nimic, dar totusi intalnire

  1. Oana,succes!!!,Pitesti ce oras frumos si oameni primitori,de abia astept regina,sa postezi intinirea cu bloggerii pitesteni,pe care o moderezi si bineinteles pozele !!!

  2. Oana dragă …. te voi cita, am nervi !
    Trecui să te salut să-ţi urez toate cele bune, revin după ce mă mai calmez, analize politice mi-or trebuit … pfoai … uf…
    respecte şi preţuire,
    Sibilla

  3. Da, ştergerea blogului a devenit activitate de rutină… Dar, ca să nu mai prostesc oamenii, de data asta nu mai revin cu altă adresă.

  4. Ieri a năvălit un motan de la etajul trei la noi şi a sărit la Nataşa. L-am evacuat manual şi m-a umplut de sânge, că-i din ăla enorm, de rasă. Aşa că-s alergic la miauuu, prefer ham-ham…

  5. Nu e grija mea cea mai mare,de doua zile pisica mea e in calduri si ai dau tablete de progesteron,ma gandesc sa i fac rost de un cotoi.Dar ce cotoi? Am pisica frumoasa si simtita ,o iubesc ca un tata{sa zicem} oricum doresc pentru ea tot ce e mai bun.Nu vreau orice terchea -berchea de cotoi de cartier, betiv si agresiv, vreau unul celebru si cu posibilitati financiare care sa i asigure pisicii mele un trai indestulat,indraznesc sa zic chiar luxos.Am in minte doua nume;motanul Arpagic si motanul Felix,cel cu televiziunile 1 ,2 ,3 si 4.Va vad oameni lucizi si inimosi ,ce ma sfatuiti??Ce cotoi sa aleg???

  6. @Oana:As veni si eu,dar simbata imi iau cafeaua la Slobozia, la Nicu,dans&muzica&antren!Hic!Eu cu cine votez!
    @Silviu:Banii n-aduc fericirea!Nu sta in calea fericirii ei!Ca de la tata la tata,las-o pe ea sa aleaga!{Vezi Pisica si vagabondu’}
    @Horia:Chiloti,desuuri,pantalonasi?UNDE,UNDE?Si io.si io!

  7. Bebe, lasa, mai bine la Nicu, sa-l saluti din partea mea. Oricum nu o sa pot sta prea mult, am datorii, ca de aia am familie numeroasa 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s