Aşadar, a fost şi întâlnire

O să încep cu lista participanţilor:

Adi Stan, Florin, Mihai, Drojdie, Adi Enache, Ramona Mandu, Robert Preoteasa, Boata Radu, Raluca Nicula, Gina Rizea, Cristina Ungureanu, Andrei Avramescu, Cristi, Mihai Andrei, Sandossu, Pirvu Dragos, Matei Mircea, Oana Stoica Mujea, Faninho, Mircea Delibas, Victor Runceanum, Andrei, Chircu Valentin (Copiată de la Dumis, că mi-a fost lene 😀 )

Cum Dumis nu mi-a trimis poze si cum la el pe site sunt gif, n-am de cât să vă trimit tot acolo, că până îmi trimite pozele vine Paştele, şi mă ştiţi că nu stau bine cu răbdarea.

Aşadar, a fost super mişto. Mă aşteptam la o întâlnire cretinuţă, plină de copilaşi mai puţin inteligenţi. Deh, aşa am crezut eu, doar ştiţi că spun tot. Dar mare mi-a fost surpriza să întâlnesc tineri inteligenţi. DECI NU SUNT PE CALE DE DISPARIŢIE, ceea ce mi se pare minunat. Doamna profesoară, Gina Rizea, mi s-a părut senzaţională. O profesoară trecută de prima vârstă, care a venit să vadă ce se întâmplă. Din câte mi-am dat seama a rămas la fel de plăcut surprinsă ca şi mine. Mă bucur că oamenii nu ţin cont de vârstă, stare socială sau mai ştiu eu ce tâmpenii pentru a-şi face auzit glasul.

Am stat acolo în jur de cinci ore, dar prezentările au fost foarte bune, inteligent expuse şi chiar m-am simţit bine. Nu de alta, dar mă ştiţi că mă fofilez imediat dacă nu-mi convine ceva. Nimeni nu era vedetă, nimeni nu îşi dădea aere. A fost o întâlnire atât de plăcută, încât nu avea cum să nu mă încânte. În plus, am mai aflat un lucru: tinerii chiar au lucruri interesante de spus, asta pe lângă blogging. Oamenii aceştia sunt minunaţi şi, cu siguranţă, voi face tot posibilul să ajung şi la următoarea întâlnire. Cine ştie, dacă voi fi anunţată cu o lună înainte poate şi sponsorizez 😉 Dumis, la dracu’, pozele, jpg dacă se poate, smecheria mea de blog doar aşa le vrea. Da???? 😀

Anunțuri

21 comentarii la “Aşadar, a fost şi întâlnire

  1. Pingback: DumisBlog - Everyway that i can » Am facut succes!

  2. Ti le trimit pe mail. Eu le am de la Adi Enache si nu stiu daca sunt JPG. Cu siguranta ca la urmatoarea editie (in februarie) vom cauta si sponsori si voi invita si oameni din online-ul romanesc (din tara).

  3. Oana , pozele se transformă simplu din gif în jpg în photoshop.
    Se deschide poza în program, se aplica comanda „save as”, se selecteaya jpg şi gata 😀

  4. A fost o lectie interactiva,la care toti au participat ,in functie de mai multi factori.
    Va multumesc pentru elanul vostru contaminant, prin care rupeti granitele dintre varste.

  5. Dacă le ştiu pe toate, logic că ştiu şi de ce nu îţi apare poza. Avatarul este asimilat cu adresa de email, iar tu ţi-ai schimbat-o, probabil. Adică sigur 😀

  6. Pingback: Lista participantilor la “Intalnire Bloggerilor Argeseni - EDITIA A 4-A” - KillerINC`s BLOG

  7. Ei, asta-i buna, nu ne cerem scuze aici, i se intampla oricui. Si, nu as vrea sa-mi vorbiti cu dumneavostra, totusi nici asa batrana nu sunt. Imi place sa mi se spuna pe nume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s