Un top zece

img84

După ce Aspoiu m-a făcut cu ou şi cu oţet, lucru pentru care îi mulţumesc, mă gândeam să vă povestesc, ba nu, să vă recomand câteva cărţi. Un top zece al cărţilor care mi-au plăcut în mod deosebit şi pe care le-am citit anul acesta.

Ok, ar trebui să fac un top cincizeci, dar nu am răbdarea necesară acum şi nici starea de spirit. După şase ore de stat în maşină, abia dacă mai pot gândi altfel decât în viteze. Ceea ce e trist.

1 Încă mi-a rămas sufletul la cartea Ivonei: „Cu sânge rece şi albastru”. Nu pot spune de ce m-a marcat atât de mult, dar nici o altă carte nu a detronat-o până în prezent. Abia aştept a doua carte a Ivonei.

2 Deşi nu se încadrează tocmai la literatură: „Amintiri din portbagaj”, cartea lui Ohanesian, a reuşit să mă facă să o citesc în mai puţin de o zi. Şi chiar mi-a plăcut mai mult decât m-aş fi aşteptat.

3 „Blocul câş”, romanţul lui Liviu Radu, încă mă mai face să zâmbesc. Recunosc, mi-a plăcut mult mai mult decât „Waldemar”. O carte savuroasă cu adevărat. Are totate ingredientele: e uşor de citit, destul de scurtă şi comică. Să nu uităm că e şi fantasy.

4 „Trilogia Abaţiei” a lui Dan Doboş, rămâne şi anul acesta printre favoritele mele. Mai ales auzind că reeditarea la Millennium Press e mult, dar mult mai bună. Deci, de notat, a se pune mâna pe noua ediţie.

5 „Hoţ şi Dragon”, cartea lui Zahn, mi-a lăsat o impresie plăcută, cu toate că nu am vrut cu nici un chip să o citesc. Era ceva ce se punea între mine şi cartea asta. Dar, ca de obicei, când nu îmi doresc să citesc ceva, îmi place.

6 Nu ştiu dacă „Copiii lui Hurin” a lui Tolkien, nu merita un loc mai bun. O carte bună, care lămureşte multe lacune din LOTR, dar, pe de altă parte, e scrisă superb, ca de obicei. Indiferent de ce spun ceilalţi, mie tot îmi place Tolkien. Mi se cam rupe că oamenii s-au săturat de el. Eu nu m-am săturat, mulţumesc!

7 Da, „Brisingr”, adică „Eragon” cartea a treia – Paolini. Da, da, da, ştiu. N-am minte nici cât un copil de zece ani şi tot aşa. De ce tot ţin oamenii să se uşureze în gustul meu, nu pot pricepe. Eragon, recunosc, a început stângaci. Da, foarte, dar ţinând cont că vorbeam, la ora aceea, de un copil de cinsprezece ani, mi s-a părut destul de bine. Şi, a fost din ce în ce mai bine. Unde mai puneţi că povestea chiar e frumoasă. Pe lângă ceea ce spun gurile răutăcioase. A ajuns el să aibă vânzări record? Ei? În cazul ăsta cui îi mai pasă de critici?

8 „New Weird”, da, au fost câteva poveşti care chiar mi-au plăcut. Nu ştiu dacă Robert sau Cristi şi le-au ales pe cele mai mişto, dar clar au fost cele mai, din cele mai. Acum nu pot spune că întreaga carte e în genul meu, dar sunt şi poveşti foarte bune.

9 „Mormintele din Atuan”, cartea Ursulei. K. Le Guin, mi s-a părut cu adevărat genială. Mi-a plăcut mai mult decât mi-aş fi închipuit atunci când am cumpărat-o. Recunosc, chestia asta cu cumpăratul este dintr-un gest reflex. Mda, oare când o să mă opresc?

10 Am încercat mult să-mi dau seama cui i-aş acorda un loc zece în sufletul meu. Pentru că, la drept vorbind, este un top subiectiv, care mi-a umplut mie creierul şi inima, şi nu e obligatoriu să vă placă şi vouă. Aşa că am decis: „Sabia Shannara” a lui Terry Brooks, rămâne în topul meu şi anul acesta. Cu toate că am citit cartea anul trecut, încă mai am în minte imagini ale acelei cărţi. Lucru care, aşa cum mai spuneam, mi se întâmplă rar. Da, un fantasy de excepţie, probabil nu pe placul tuturor pentru că şi ăsta a fost „lovit” de Tolkien.

În topul zece al cărţilor de anul acesta, astea sunt cele mai importante.

Pentru că n-am niciodată prea mult de lucru, îmi notez mereu ce citesc, pentru că la sfârşitul anului vreau să am bilanţul. Cu toate că anul acesta îmi propusesem să număr cărţile pe genuri, desigur, am uitat. Aşa că, până în prezent, de la începutul anului, am terminat un număr de 174 cărţi. Ok, cam atât pentru azi. Mâine poate o să fiu capabilă să postez ceva pentru Cella 😀

32 comentarii la “Un top zece

  1. Deci, aşa, îţi notezi! Credeam că numai eu nu reţin ce cărţi am citit. Nu o să zic câte căci m-aş face de ruşine raportat la numărul celor citite de tine :)))
    Pe mine, spre comparaţie de Aspoiu, m-a prins bine subiectul Reginelor. E chestiune de gust şi mai cred că importantă este şi starea de spirit din momentul în care citeşti cartea.
    Oricum, la mine a fost anul cărţilor uşoare. Am încercat să citesc şi cărţi mai grele, dar oboseala a făcut să abandonez. De exemplu, încerc să citesc de câteva luni Toamna Patriarhului.
    Şi io am citit două din cărţile enumerate de tine, Amintirile din portbagaj şi New Weird. Prima e un soi jurnalistic, iar a doua… nu mă omor după ciudăţenii 😀
    No, dar am prins drag de fantasy. E uşor şi deconectant 😀

  2. Şi încă ce oameni! 😀 Oano, nu fi tristă, la case mult mai mari au umblat critici şi mai mari, iar cărţile s-au vândut ca pâinea caldă 😉 Este normal să nu placă tuturor. Cărţi lăudate de mulţi pe mine m-au intrigat şi mi-au lăsat unn gust amar. Gusturile nu se discută. Keep writing 🙂

  3. Vazusi tu ca sunt trista? Sunt obosita, n-ai vazut ca inca gandesc in viteze? A intaia, a doua, iar a intaia? La dracu’ cu circulatia ma-sii 😆

  4. Am sa-ti raspund eu in locul lui Aspoiu. Ia intra tu pe blogul meu si verifica optiunile de acolo. N-am pretentia detinerii adevarului absolut si n-am sa fac niciodata afirmatii de genul „În topul zece al cărţilor de anul acesta, astea sunt cele mai importante”. Da’, totusi, nu ti se pare ciudat ca nu prea seamana cu ceea ce pretinzi tu a fi carti importante? Inainte de a te apuca de scris, o chestie extrem de dificila si care cere experienta de viata, capacitate de sinteza, cunoastere a limbii, etc, se cere si o oarecare cultura literara…

  5. Bujold, cred ca m-am saturat de clasici pentru moment, daca tu ai impresia ca doar astea sunt cartile pe care le citesc, inseamna ca… mai bine nu spun ce inseamna. Daca aveam nevoie de sfaturi cu privire la ce sa citesc, fii sigur ca ti le ceream. Ok?

  6. Horia, pai tu nu prea ai de ce sa-mi multumesti, mai bine bucura-te de autorii tai 😉 Dar tot vreau Abatia cu autograf 😛 Altfel plang.

  7. Crina, eu pricepusem din prima 😀 Aia rea imi place cel mai mult, pentru ca se gasesc unii ca Bujold sa se dea mari. Se enerveaza si eu stiu, le crapa o vena, iar eu is calma si nu imi crapa nimic 😀

  8. EU … sunt „în perioada ezoterică” 😉
    pe lîngă, A.D.Feel-Misticii şi magicieni în Tibet şi Iniţiaţii Tibetului , F.Maraini – Tibetul secret şi Llosa – Săptămîna ţapului şi Hesse – Jocul cu măgele de sticlă(recitit că uitasem esenţele şi aveam o controversă … ă … constructivă)
    şi Olimpian Ungherea – Reţeta gloriei şi Clubul cocoşaţilor şi toate „săptămînalele” de la săptămîna financiară şi Calomniile Mitologice şi Scrisorile Imaginare ale lui Paler şi Istoria Mafiei a lui Lupo şi …. destule şi amestecate … da Îndulcite cu multăăăăăăăăă poezie,religia mea şi litania zilnică …
    ale tale ( TOATE ) nu le mai adaug ,cu titluri, … au fost descoperirea anului şi minunea unui nou … unui început ce nu-l cuantific ,încă, fiind sub vrajă 😆

  9. Oana, n-ai idee ce fericita m-ai facut 🙂 iti doresc tot binele din lume, sanatate, carti frumoase de scris si de citit 🙂 Sarbatori Fericite!
    PS Nu am alta forma prin care sa iti pot ura, decat pe blog, nu stiu daca e politcally corect 🙂

  10. Ivona, tu m-ai facut fericita pe mine cand ai scos cartea, asa ca se compenseaza 😉 Sarbatori fericite si tie si la cat mai multe carti!

  11. Cella, ti-am spus ca si eu am avut perioada ezoterica. Inca ma mai delectez din cand in cand, ca nah sunt si io om, si incer sa le stiu pe toate, dar nu poc 😀

  12. @Bujold:”Un top zece al cartilor care MI-AU PLACUT IN MOD DEOSEBIT SI PE CARE LE-AM CITIT ANUL ACESTA”!
    DE GUSTIBUS!Eu anul acesta am citit:”Nuielusa de alun”,”Baietii din strada Pall”,”Ultima poveste”,”Racheta alba”,”Terry pe urmele lui Kon-Tiki”,”Bastonul cu minerul de argint”,”Uimitoarele calatorii ale lui Nilss Holgersson prin Suedia”,”Ciresarii”,”Un yankeu la curtea regelui Arthur”si”Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha”.

  13. :)) Fac şi eu listă cu ce am citit? (anul acesta)
    Păi …să vedem.
    George R.R. Martin- Urzeala tronurilor
    – Încleştarea regilor
    Orson Scott Card: ultimele trei din Umbre şi Stăpânul cântecelor
    Philip K. Dick: Substanţa M
    Clanurile de pe Alpha
    Ken Grimwood: Replay
    Michael A Stockpole: Atlasul secret
    şi…m-am plictisit aşa că nu voi înşira toate cărţile apărute de la începutul anului la Nautilus, găsiţi titlurile pe site-ul lor.
    Ar trebui să mai citesc Moştenirea Heorot şi Illion pentru a fi întradevăr la zi.
    În afară de Nautilus trebuie să mai amintesc Stephen King cu Cartea lui Lisey, Casa Întunericului şi Oraşul Bântuit (deabia anul ăsta m-am decis s-o cumpăr), Neil Gaiman cu Nicăieri şi Zeii Americani , ciclul Amber a lui Zelazny şi John Wydham cu Ziua Trifidelor şi Crisalidele, Jack Vance : Lumile lui Magnus Ridolph.
    Ar trebui să menţionez şi cele vreo 20-25 de cărţi pe care le-am citit în maghiară, cele 4-5 pe care le-am recitit ( cărţile de căpătâi citite anual), apoi să trag linie şi să :
    – recunosc ruşinat că nu am citit nici o carte scrisă de un român
    – să recunosc şi că mi-e imposibil să aleg doar 10 titluri, nu de alta dar sunt pe puţin 12-13 care merită toate locul întâi, dacă ar trebui să aleg o singură carte aş zice Stăpânul Cântecelor, fiind ultima citită(ieri) încă mă găsesc sub influenţa ei…
    – să recunosc şi să mă ruşinez că nu mai citesc clasici de 10 ani, eventual recitesc.

    Am şi 2 mesaje (-rugăminte). Primul domnului bebe: sper că înşiruirea asta de titluri să fie doar o glumă şi nu o încercare de mişto la adresa lui Bujold, nu de alta dar „părerea” acestui domn e bine sa fie ascultată, de regulă ştie să şi argumenteze nu doar să afirme…

    Al doilea mesaj se adresează Oanei:
    Dragă scrii varză. Praf şi pulbere. etc şi bla-bla.
    Păreri din astea vei auzii mereu pentru că sunt uşor de formulat şi pentru că uneori, din punctul de vedere al unora reflectă adevărul. Ca autoare trebuie să reţii înainte de toate că nu scrii pentru a dovedi cuiva ceva ci pentru a-ţi spune o poveste ţie însăţi. E plăcerea ta şi cu asta basta. Dacă se găsesc oameni cărora să le placă suficient cât s-o publice, foarte bine, dacă se găsesc şi cititori care să se bucure de lecturarea cărţii tale, cu atât mai bine şi daca reuşeşti să te îmbogăţeşti din aşa ceva atunci felicitări. Însă şi fără toate recunoaşterile, aprecierile sau aplauzele publicului ai fi continuat să scrii… Aşa că nu pune la inimă criticile negative ci bucură-te de cele pozitive. Atenţie însă la un amănunt : nu am zis să nu le citeşti atent şi să nu cauţi să le înţelegi dar mai ales să analizezi dacă nu cumva spusele acelui critic sunt adevărate. Rostul criticii nu este acela de a îndepărta eventualii cititori şi nici acela de a descuraja scriitori ci acela de a-i ajuta să-şi descopere greşelile pentru a nu le mai comite.
    Ps. Poţi liniştit să-mi zici ” hai sictir cu sfaturile tale” , fiind un nimeni sunt convins că mii de alţi nimeni gândesc asemeni mie şi-n concluzie toate astea ţi s-au spus deja de mii de ori.

  14. Balin, sa incep cu inceputul:
    1. Si eu am citit Urzeala tronurilor, dar aproape ca am uitat de ea. am imbatranit.
    2. De ce crezi ca Bebe a facut misto? Vrei sa spui ca alea nu sunt carti?

    3. Nu iti zic hai sictir, n-am de ce 😀 Eu stiu care e rostul criticii, n-am nimic cu criticii, ci cu cei care n-au citit, dar zic „O, da, asa e, habar nu are”. Asta ma scoate din minti. Cand imi spune Horia ca am gresit, de cele mai multe ori sunt de acord cu el, si o spun public, cand nu sunt, nu sunt. Si, da, eram oricum linistita 😆

  15. De ce cred ca Bebe a făcut mişto? Păi nici într-un caz nu aş afirma ca acele titluri nu ar fi ale unor cărţi, nu de alta dar le-am citit :prima este o poveste a lui Gruia (călin sau cătălin), a doua este capodopera Lui Molnar Ferenc (A Pal Utcai Fiuk), apoi Radu Tudoran,Racheta Albă este cartea lui Ludovic Roman, o carte excelentă dealtfel,urmează Bengt Danielson,Alexandru Mitru, Selma Lagerlof,Chiriţă, Samuel Langhorn Clemens şi Cervanes.
    Problema nu e că nu ar fi chiar cărţi ce trebuiesc citite, ci mi se pare curios că a nimerit tocmai 10 cărţi pe care eu le-am citit înainte de a avea 10 ani…aşa ca domnul Bebe ori nu are încă 15 ani(să zicem) ori face mişto…

  16. Balin, eu am afirmat aici de multe ori ca atunci cand eram mica nu am citit povesti. Si stiu despre ce carti e vorba 😛 Pana pe la 16 ani, asta de prin clasa a doua, am citit doar romane, pentru ca mama considera ca tata mi-a spus destule povesti. La 16 ani am citit fratii Grimm si apoi, pe parcurs, altele. De aia si sunt foarte indragostita acum de literatura fantasy, pentru ca mi s-au bagat tot timpul pe gat carti grele. In afara de Twin, in copilarie nu am citit nimic pentru varsta mea.
    Iar daca Bebe, poate a avut chef sa reciteasxa sau, de ce nu,, poate chiar nu le-a citit, nu vad care ar fi problema.

  17. Din punctul meu de vedere nici una. Mă retrag pâna nu se ia cineva şi de mine .
    (Vroiai să spui Twain , de la Mark Twain-Samuel Langhorn Clemens? Sau chiar Twin? de ăsta din urmă încă nu am auzit, aşa ca iar ruşinică mie.)

  18. Balin, da Twain, sorry, mi-a scapat P Din graba, ca stiu cum il cheama, DAAAAAAA 😀
    Da, cred ca ar trebui sa te retragi, pana la urma ne vor pune pe toti la zid si vom sfarsi ca Ceausescu.

  19. 5 motive pentru care Feri poate sa stea linistit @ Bujold 1}Ma consider un prieten al lor,admir munca lor{absolut profesionista}si respect opiniile lor{chiar cind nu sint de acord cu ele}!
    2}Consider ca o mica gluma este mai indicata decit toate injuriile pe care le tot citesc pe bloguri!
    3}Acele 10 carti sint decalogul copilariei mele.Ele m-au invatat sa citesc,au nascut in mine marea pasiune pentru lectura si pot spune ca au contribuit la formarea caracterului{putin ludic}meu!
    4}Tin prea mult la ele ca sa le folosesc numele intr-un context peiorativ!
    5}Nu o sa imi fie rusine sa spun ca le citesc,indiferent ce virsta as avea!
    Off topic:Feri baci , as fi cel mai fericit om din lume sa am sub 15 ani{crezi ca poti sa aranjezi?}!!!

  20. Pingback: Top top top! « Shauki’s Magical Shelf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s