Mă amuz şi eu, dar până la un punct

De câte ori să spun că pe blogul ăsta doar eu jignesc? Parcă aş vorbi pentru corbi, şi, cumva, sunt sigură că şi ăia ar fi mai receptivi. Horia nu e nici pe departe omul negru al acestui blog. O să fie când spun eu, nu voi. Silviu, s-a înţeles? Dacă un om nu e în asentimentul meu, asta nu înseamnă că nu e om. Atâta timp cât îşi exprimă părerea într-un mod civilizat, de ce tot încercaţi voi să o faceţi să pară necivilizată.

A înnebunit lumea de Crăciun. Să mor dacă nu. Începând de la patimile pe care le-a creat recenzia lui Asipoiu, până la a vă lua de gât între voi, cu toate că eu n-am dat semnalul de „bătaie în noroi”. Pentru cei care vor să mă jignească, încă o pot face pe Cititor Sf, acolo e chiar amuzant, dar aici nu aveţi dreptul să vă amuzaţi, poate pe seama mea, dacă am eu chef, dar nu pe seama celor ce îşi expun părerile. Îi înjur eu dacă consider că e cazul. Ştiu şi eu să o fac.

Cât despre neciopliţi, tot acolo unde v-am spus îi găsiţi. Dacă tot nu aveţi pe cine vă revărsa durerile, mai sunt şi frustraţi pe lume care au o problemă cu mine.

Bebe, da, cu mine au o problemă, iar eu am o mare îndoială că acei comentatori s-ar numi aşa cum spun. Eu zic că e unul şi acelaşi, iar după stil îl cheamă Bodnărescu. Un om cu multe frustrări. Şi a învăţat el de-a lungul timpului că şi le poate vărsa pe mine. Lucru care nu mă deranjează deloc. Că doar nu bag în seamă orice frustrat după stradă. Aşa că nici o problemă.

Vreau să-i mai rog ceva pe cititorii mei. Nu vă mai daţi cu părerea vis-a-vis de recenzie, pentru că păreţi la fel de needucaţi ca şi cei (cel), care îmi atribuie diverse adjective, comparaţii etc. Nu e un război, fraţilor. Chiar nu ne putem abţine de la răutăcisme? Fiecare are dreptul la părere. Iar voi vă răzbunaţi pe autorul recenziei de parcă ar fi de vină că nu îi place. Mi-am spus eu părerea vis-a-vis de recenzie pe blogul reginelor. Acum gata, nu o să ne luăm de gât. Bine, se poate crea şi un războiu în blogosferă, ceea ce, dacă stau bine să mă gândesc, ar duce la ceva vânzări record 😀 Nu am să vă mint, am încercat să văd cum aş putea folosi chestia asta în favoarea mea. Şi câteva idei chiar mi-au ieşit. Dar nu am să o fac, tocmai datorită patimilor ăstora. Pentru că nu ştiţi să vă ţineţi supărările în frâu. Nu puteţi lua exemplu şi voi de la Bebe şi de la Cella? Ei au răspuns frumos, fără patimi, fără dureri şi au înţeles esenţialul. GATA!

Putem spune STOP? Aici e valabil şi pentru Silviu – care şi-a şters blogul –, dar şi pentru cei ce colindă recenzia şi îi mănâncă sub limbă. Lăsaţi-i pe ăia cu frustrări să urle. Voi citiţi şi nu mai băgaţi totul în seamă. În lume se întâmplă lucruri mai rele decât o recenzie nefavorbailă. DA?!

Reclame

6 comentarii la “Mă amuz şi eu, dar până la un punct

  1. Oana, trec si eu pe la tine in speranta sa dau de Piti 😀 si te gasesc albitru pe ringul de box. Vine Craciunul, ar trebui sa fim ceva mai buni si mai senini decat in restul anului. Ce se intampla cu lumea asta? Sper sa nu te mai necajeasca nimeni, macar acum de sarbatori. Spor la pregatiri! 🙂

  2. amicul gurau sufera de sindromul tourette, probabil. nu-l baga in seama si se ofusca fiindca nu-i bagat in seama. baga-l, si se ofusca ca de ce te legi de el (sau de patriotismul lui, de-o pilda). mare-i gradina domnului, da’ si multi ii sar gardu’…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s