Şoc de iarnă

Zi lungă iar. După o noapte de nesomn, nu din pricini anume, ci tocmai, din nepricini, am fost nevoită să mă trezesc cu frigul în cap. Noroc cu poştăriţa care se năpusteşte în uşa mea de zici că dau ăştia cu bomba atomică. Jur, e greu de ignorat femeia aia. Normal, la cinci minute după, a sunat mama: „Ce faci?”. I-am răspuns blajin: „Fenomenal”.

Mama: Vii să mă iei şi pe mine, că nu are cine şi e frig. Şi să o iei şi pe Katy, da?

Ok, mi-am dat seama că am devenit un fel de şofer al familiei Adams. Da, m-am dus s-o iau, şi am luat-o şi pe Katy.

Dacă tot am ajuns la coafor cu mama, am zis să-mi tai şi eu ghearele. Prea lungi, acum le-am scurtat atât de mult că trebuie să mă reobişnuiesc cu tastatura. Dar măcar nu mă mai zgârii singură pe faţă. Parcă îmi plăcea mai mult de mine când mi le rodeam. Oricum, eram unică. Acum sunt doar o altă femeie cu unghii. Mare scofală.

De acolo am plecat, mda, cu mama după mine, în centru. Da, la librărie. De ce? Păi e o poveste interesantă, drăguţă. După ce am zis că nu vreau să cumpăr „Amurg”, nepoata mea m-a convins că vreau, dacă nu pentru mine, măcar pentru ea. Am căutat cartea asta în toate librăriile mari. Nada! Toţi spuneau că s-a vândut ca pâinea caldă. În centru nu fusesem. De fapt, pe acolo trec cât de rar pot, din cauză de parcări. Azi am găsit, aşa că am poposit. Culmea, pe lângă „Amurg” am găsit şi „Luna nouă”. Sigur că mi-am sunat nepoata şi am chinuit-o 😀 Lucrurile nu se capătă aşa uşor. În plus, erau ultimile două exemplare.

Când să plătesc, văd o damă bine cu o carte roşioară în mână. Mă uit la cartea. ERA A MEAAAAAA!!!! Am fugit de la casă spre raftul Tritonic. Wow, încă două exemplare stăteau chiar în vârful cărţilor, să le vadă tot chiorul. Mă credeţi că am fost tentată să cumpăr una? Dar ştiţi de ce? Pentru că eu, acasă la mine, nu am decât o carte. Şi aia a lui Xreder. Am vrut s-o cumpăr să i-o trimit Luciei. Dar am zis să mă abţin. Parcă aş fi nebună 😀 M-am dus la casă şi am plătit. Exact acolo e şi raftul cu noutăţi. M-a amuzat să văd „Stăpânul” acolo. Dumnezeule! Am vrut să le zic că e o carte antică, dar iar m-am abţinut.

De la librărie am pornit spre Mall. În primul rând că îmi era foame şi apoi încă nu îmi băusem doza de cafea. Am dat rapid o raită prin Diverta… Chiar, Diverta aia din Mall îşi tot împuţinează cărţile. Tritonicii mai au doar şase titluri prin rafturile lor, să nu mai zic de celelalte edituri. De câte ori le întreb pe fete care-i treaba, ele îmi spun că primesc zilnic cărţi. Şi ce fac cu ele? Le mănâncă? Eu trec de trei ori pe săptămână pe acolo, iar la „Noutăţi” sunt tot vechituri. În fine, îmi e greu să pricep care-i logica.

Mă îndreptam spre barul de lângă Diverta. Tot am dat-o pe pizza de sărbătorile astea, încă una nu strica. Atunci am fost luată de braţ.

M-am întors şi în faţa mea s-a arătat un tip la vreo treizeci şi ceva de ani.

El: Bună, nu mă cunoşti, dar eu te ştiu pe tine.

Ok, mai întâi m-am asigurat că n-am aur pe mine. Aveam doar cerceii de la Isabelle, pe care, normal, nu i-am mai dat jos 😀 – Mulţumesc, Isabelle! Mi-am dat părul mai pe urechi şi mi-am zis în gând: „Ăsta ori e cu pluta, ori ştie ce vrea”

El: Eu sunt Lexus.

Primul lucru la care m-am gândit a fost Adi Enache. Dumnezeule, trebuie să mă duc să fac un test drive cu Lexus-ul. Ok, ştiu, nu îs întreagă.

Eu: Da.

El: Habari nu ai despre ce vorbesc.

Eu: Da

El: Eu sunt ăla…

Eu: Aaa, tu, da, omul de s-a certat cu toată bloggosfera pentru mine.

El: Ei, eram nervos, de obicei nu sunt recalcitrant. Dar hai cu noi la masă.

Acest noi m-a enervat.

Eu: Voi?

El: Eu şi prietena mea.

Ok, m-am relaxat.

Am stat cu ei la masă. Prietena lui Vlad, căci aşa îl cheamă pe Lexus, este super finuţă. O tipă din alte timpuri. Am admirat-o enorm când s-a suit într-o dacie din 1900 primăvara. Mă gândeam doar la mâinile ei fragile şi la cât de greu se controlează volanul daciei. Da, am mers şi eu pe vreo trei 😀

Mă rog, a fost o zi plăcută. Am vorbit cu Lexus despre cărţi. El e la fel ca mine, îi place fantasy-ul, dar nu şi SF-ul. L-am disecat puţin pe Asimov cu „Eu, robotul”, apoi am trecut la clasici. Ne-am dat seama că acolo suntem pe teritorul nostru. Şi ce m-a enervat… Doamne, omul ăla a citit mai multe cărţi poliţiste decât mine. Recunosc, de unele nici nu am auzit. A, da, şi mi-a plăcut că şi el este fanul cărţii „Le piccole donne”.

Da, a fost drăguţ. Niciodată nu ştii ce îţi rezervă viaţa. Azi a fost o zi drăguţă, dacă n-ar fi fost atât de cumplit de frig.

Şi acum? Scriu, normal. Atlantida mă aşteaptă.

Anunțuri

25 comentarii la “Şoc de iarnă

  1. Bună seara, altă femeie cu ungii, îţi spune o altă femeie cu unghii ceva mai lungi 😆 Dar artificiale, logic :))))

    Chiar ai avut o zi plină şi faină. Mai rar. Se poate termina anul cu bine, ţi-ai luat energie pentru toate zilele astea.
    Ce senzaţie mişto, să vezi pe cineva că îţi cumpără cartea 🙂 Nu i-ai spus că tu eşti aia care a scris-o?

  2. Aaa, nu i-am spus ca eu is aia, ca imi era ca o pune la loc 😀 Da, a fost o zi draguta. Nu stiu daca si cu energie, dar surprinzatoare.

  3. Pai am zis ca e a Louisei may alcott. Dar eu am citit-o in italiana, ti-am spus ca nu stiu engleza? Adica stiu cat sa ma descurc, nu cat sa citesc carti 😛

  4. Eu niciodată n-am şansa să întâlnesc tipe cu obiecte de aur pe ele, astfel că mai mereu mă mulţumesc cu firimituri!…

  5. Daaa 😦 … şocurile se joacă cu noi ( … şi ele )
    Rita , nu mai este … oraşul israelian din şi spre care ieri rîdeam cu prietena mea … azi … este „mut” şi telefoanele aidoma … şi … 2008 are … cu o secundă în plus … 😦

  6. OANA,iti urez LA MULTI ANI!!,sanatate,fericire implinirea tuturor dorintelor alaturi de cei dragi si sa fii bataioasa ca si pana acuma,tu si Crina sunteti ca doua surori ,luptatoare inascute intr-o lume a barbatilor,succes in anul 2009!!!

  7. – Что мне делать, что? – Входящий ответ.

    – NEURON! – Раздражение я сделал, чтобы капитализируются.

    – Ах, что делать? Плохой!

    – Получить ее вы?

    – Я.

    – Хорошо!

    – Но, спросите, почему?

    – Итак …

    – Вы читаете Şarama?…

  8. Crina, da, va pregatim ceva special, cu agenti si alte chestii. Doamne, nici nu mai pot dormi noaptea de comentatorul din capul tau 😀

  9. Scumpa Oana, iti doresc un An Nou de milioane de karate, briliante! Sper sa-ti placa mai mult decat oricare alt an, sa fii fericita si plina de succese maaaaaaaaaaari de tot! Te iubesc si… am atatea sa-ti spun, dar prima prostioara care imi vine in minte este ca imi rod unghiile cand scriu!!!
    LA MULTI ANI!

  10. Pingback: Interviu « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s