Când clopotul a bătut, ea a murit…

11836lucifer800x600

 

Ca de obicei, titlul nu are legătură cu postarea, ci cu tv-ul. Ca de obicei, în fiecare seară la ora asta urmăresc „Sinteza zilei” şi, tot ca în fiecare seară la ora asta, mi se face greaţă.

Aşadar, există un Zeus. Eu nu i-aş da chiar funcţia de Zeus, i-aş spune, mai degrabă, Lucifer. E distractiv ce vă spun eu acum, dar perfect real, unii spun că scrie în Biblie că Băsescu e Anticristul 😆 Nu, serios, am auzit azi de două ori chestia asta. Mi s-a părut amuzat. Eram la spălătorie. În timp ce maşina mea era spălată, ba chiar băgată în faţă datorită şpăgii – vă ofticaţi? – eu stăteam la bar şi beam o cafea. Doi bărbaţi, trecuţi de patruzeci de ani sau pe acolo, susţineau sus şi tare că scrie în Biblie că Băsescu va distruge ţara. Mă rog, eu sunt sigură că ei aveau dreptate, dar sunt convinsă că au citit în altceva ce semăna cu o Biblie.

Părerea mea sinceră despre Băsescu, cred că e ştiută, tocmai de aceea mă simt oarecum prost că Sever Voinescu nu m-a luat şi pe mine în calcul, mai ales că majoritatea celor de pe listă îmi sunt prieteni. Lista aici.

Nu îmi place să îmi las prietenii la greu, aşa că mă declar singură oaia neagră a societăţii. Şi părerea mea despre cei care-l votează pe Băse, e tot aia, adică extrem de naşpa. Mi se dă de înţeles că unii chiar n-au minte cu toate că defilează cu ea pe toate străzile. Dar na, e dreptul lor, aşa cum e şi al meu să zic „Pas”. Dacă Băse bagă legea aia de care vorbea Lucia, atunci chiar că nu o să mai votez. În primul rând că e o aberaţie votul ăsta uninominal. Iese tot cine are pile, nu cine are voturi, iar în al doilea rând, mai are puţin omul ăsta şi îmi zice că îmi dă amendă dacă nu-l votez pe el.

Nu o să-mi cer scuze că sunt de acord cu Ciutacu, Bădin, Lucia, Maria şi alţii, că n-am de ce. O să-mi cer scuze, în schimb, că trăiesc într-o ţară de rahat. Într-o ţară în care în loc să ne războim cu ăia care ne mănâncă banii, ei bine, ne mâncăm între noi. Cică trăim printe intelectuali, vai de noi, şi ei unde sunt? Aaa, guvernul Boc? Ai, nu zău.

Bine, hai să nu pierd timpul cu nimicuri de rahat, când la „Sinteza Zilei” vine Florin Piersic. Trebuie să-l văd pe „securistul” ăsta deştept 😉