Să-l descoperim pe Hary Salem

Lucia a avut o iniţiativă demnă de a fi aplaudată. Ştiu puţine despre Hary Salem, dar ştiu că mama avea în casă o carte semnată de autorul mai sus amintit. Eram mică atunci şi am răsfoit-o aşa cum un copil răsfaţă o pagină de carte. Acum nu numai că am ocazia de-a descoperi autorul, dar spre surprinderea mea îmi şi place.

Aşa că, pentru a vă convinge să vizitaţi şi voi blogul, am ales să „fur” o poezie care mie mi-a plăcut foarte, foarte mult.

 

A doua scrisoare către ursitoare

 

Dragi ursitoare
Nu sunt pretenţios
Ştiu că aveţi şi voi un plan
Că trebuie să ursiţi şi proşti
N-am nimic împotrivă
Să fiu, n-o să vă fac tocmai eu
Greutăţi în muncă
Dar nu-mi daţi prea multă energie
Nu vreau să fiu un prost activ
E periculos
Şi-n nici un caz nu-mi daţi
Subalterni
Că-i nenorocesc
Am n-am bairam
Îi ţin peste program
Le dau indicaţii tâmpite
Şi-i transform în marmite
Dacă le vorbesc
Încremenesc
Şi până să se dumirească
Zboară totul în aer
Şi atunci tot eu încep să urlu la ei
Până îi înclei
Vai de ei!
Şi de purcei
Şi vă fac atente
Stimate ursitoare
Şi stimaţi ursitori
Luaţi-mă de lângă ciori
Că mă duc în nori
Şi acolo cine ştie ce mai fac
Organizez norii după alfabet
Să plouă pe litere
Numai între ţitere
Aveţi deci grijă
Cum m-aruncaţi în lume
Dacă mă daţi la vii încă e bine
Pot să mai sper
Dar dacă mă daţi intendent la cimitir
Să nu las morţii să intre
Că e inventar
Sau că se reprofilează unitatea
Sau că sunt plecat la centrală
Sau că sunt la şcoală
(De morminte şi cavouri)
Sau organizez coruri
De bocitoare şi gropari
Sau dacă mă apuc
Şi mai grav
Să scriu poezii originale
Pe cruci şi pe tăbliţe
De se răsucesc morţii în groapă
Sau la gazeta de perete a cimitirului
Scornesc articole mobilizatoare
Muriţi în număr cât mai mare!
Sau muriţi în picioare
Să murim la datorie
Sau reclame şi publicitate
Nu spălaţi morţii
Decât cu săpun de mere
Sau anunţuri
Nu beţi bere!
Învierea strict interzisă
Strigoi, fiţi decenţi, nu umblaţi goi!
Nu zornăiţi lanţurile!
Răposaţi, respectaţi liniştea!
Poarta se închide la ora zece.
Respectaţi programul de apă caldă,
Faceţi economie de energie
Navetişti,
Nu fiţi trişti
Aveţi farfurii zburătoare
Pentru zile de sărbătoare
Înscrieţi-vă din timp
La excursiile în Paradis
(Pentru grupuri reducere)
Cei ce au fost înscrişi la A.C.R.
Primesc împrumuturi şi fluturi.
Corul de îngeri
Primeşte înscrieri
La partida soprane de coloratură.
Înscrieţi-vă la cură
Cazanele vă aşteaptă
Lemne şi smoală
Aduceţi de acasă
Se asigură masă şi cazare
Şi un spectacol la Folies Belzebut.

Deci ursitoare mare grijă
Unde mă aruncaţi în lume
Sora noastră fără nume
Şi fără costume
Unde toţi intrăm goi
Şi ieşim ca vai de noi!

Nebuna – George Cosbuc

  Merci, Cella!

Voi o vedeti fugind prin sat,
Cu zdrentele siroi,
Desculta-n ger, cu ochii supti
De cine râdeti voi?
Si dupa dânsa curiosi,
De ce fugiti în roi?Ce fel de rau v-a facut ea
De-i faceti rau? Scuipând
În urma ei, o huiduiti
Când iese-n drum, si când
Va vine-n prag flamânda, voi
O bateti înjurând.

Îi stiti povestea ei? De-o stiti,
Ce mult va cred misei.
Dar nu! Atunci ati fi milosi,
Cu dânsa, dragii mei,
Veniti dar, vreau azi sa va spun
Povestea vietii ei.

Pe deal, în revarsat de zori,
Un bucium repetat
Da sunet, si latrau zavozi;
Barbat lânga barbat
Iesea din vai, suia pe culmi
Cu groful la vânat.

Sarmani iobagi! Un sat întreg
Cu sila-n codru dus,
Pe placul unui domn nebun!
Si sus si tot mai sus
Treceau, purtând în ochi grabiti
Un cerb pe goana pus.

Si sir de sir gonaci stateau
În umbra de copaci,
Si contele pe-un tânar cal
Da frâu ca dus de draci,
Dar iata! Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci!

Arama potcovita, -n piept
Un larg mormânt facu,
Au stat iobagii marmor toti,
Dar Arpad groful nu:
Zburând pe cal privea-napoi
Cu râsete, huhu!

Luptându-se cu moartea, el
În pat se zvârcolea,
Si biata ma-sa! Vezi-o azi
Cum plânge-n hohot ea?
Acelasi plâns, pe care-atunci
Sarmana îl plângea.

Sarmana! si va bateti joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastra n-ar putea
S-ajunga oarecum
Nebuna? V-ar placea s-o stiti
De râs obstesc pe drum?

Oh, leacul! unde-i? Din pamânt,
Din foc ea l-ar fi scos!
Erau saraci. Barbatul ei,
De mult bolnavicios,
Zacea si el, puteai de slab
Sa-i numeri os de os.

Pe lait fecior, parinte-n pat,
Pe rani al cârpei nod,
Si-n vatra focul stâns de mult
Si nu-i porumb în pod:
Trei zile, iar a patra zi
Doi morti sub un prohod!

Iar azi când se trezeste-n ea
Nelimpedele gând
Al mortii lor, ce râs aflati
În plânsul ei? Urlând
Morteste, biata, iat-o iar,
De zid cu fruntea dând

Si vezi cum face gesturi ea,
Asa precum în joc,
Dezmierzi copii? Cum râde ea,
Ca omul în noroc?
Apoi rasare blastamând:
Si-i varsa gura foc.

Rusanda e, copila ei!
În usa tinzii-n prag,
O dezmierda ea nopti întregi
Ca un odor pribeag,
Ea singura i-a mai ramas
Din tot ce-avuse drag.

Privindu-si fata, îi parea
Si traiul mai domol.
Frumoasa, ca un sfânt potir
P-al schitului pristol,
Si harnica, din ceas în ceas
Umplând al casei gol.

Dar într-o zi, la casa ei
S-abate un argat:
Vrea domnul o camasa-n flori
Cu portul de la sat
Tu, Sando, cosi cea mai istet,
Sa mergi dar la palat!

S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
De parimi pagânesti.
De ce-ncui usa? Ce vrei tu?
Turbatule ce esti!
Si capul ea si l-a zdrobit
De drugii din feresti.

A fost prea mult! Când i-au adus
Pe Sanda doi argati,
Ea n-a mai plâns, a stat ca stan
Cu pumnii ridicati,
Cu gura plina de blastam,
Cu ochii înghetati.

Esti om nebun, când vrei sa porti
Întreg onorul tau!
Nimic nu-i sfânt! Caci cei tari pot
Sili pe slabi la rau.
Si domnii sunt d-aceea tari,
Caci râd de Daumneîzeu!

Si-aici i-a izbucnit din ochi
Plânsoarea bob de bob,
Si jos, sacata de simtiri,
Cazu ea toata zdrob.
Domn groful, domn si Daumneîzeu,
Ei ambii râd de rob.

Si noi? Sa râdem înjurând
Pe robi? De ce pe ei?
De ce nu domni? Giganti în drept
Si-n suflete pigmei.
Cu crucea-n mâini sa palmuiesti
Pe domni ca pe misei!