CRONCANICARII

De la Zully primire

Ma execut 🙂 De la Lucia citire: poza de mai sus face parte din spectacolul cu piesa “Revizorul” de Gogol, la Teatrul de Comedie, în regia lui Horaţiu Mălăele, care joacă rolul lui Hlestakov alternativ cu Ştefan Bănică-jr, cu George Mihăiţă în rolul primarului, cu Virginia Mirea, Delia Seceleanu şi alţi actori minunaţi.

CINEFAGII

(În atenţia lui Andrei Gorzo, Ileana Bârsan şi Lucian Maier)

 

 

 

Motto

 

”În fântâna din care bei apă să nu dai cu pietre!”.

                                                          (proverb)

 

Introducere

 

Mă numesc Horaţiu Mălăele şi, aşa cum scrie în cartea mea de muncă, sunt ”prestator de servicii culturale către populaţie”.

          În urma unui exces programat, am făcut public unul dintre proiectele mele obsedante, care s-a numit şi se numeşte ”Nunta mută”. Este un film. Este un film ce vorbeşte lumii despre dictatură şi consecinţele ei în plan comunitar şi, respectiv, familial. Este un film ce povesteşte, cui va dori, despre o perioadă blestemată a acestui pământ, când frica, foamea şi frigul au călcat în picioare viaţa părinţilor noştri. Este un film trist cu mult umor. Costa  Gavras spunea despre el, după o vizionare la Paris: ”Râdem, reflectăm, nu plângem, dar de multe ori ne vine”.

          Stilistica filmului a fost rânduită pe două culoare uşor depistabile şi pentru profan şi pentru iniţiat. Unul realist, care adună cele două coperţi, iar celălalt realist-fantastic, povestea propriu-zisă, motiv pentru care am recurs la acest comentariu de tip brechtian, acest ”verfremdengseffect”, această îngroşare în zona personajelor, textului, costumelor, decorului etc. Criteriile care au fundamentat această opţiune privesc în exclusivitate pe cel ce s-a încumetat să facă un asemenea demers.

          Şi iată ce-a ieşit!

         

Cu ce să încep?

 

”Cu ce să încep?”- retorizează şi Gorzoul, adică unul din vajnicii noştri cinefagi, dându-ne o lecţie de auto-învestire şi perspectivă. Cu alte cuvinte, ”de oriunde aş începe acest film, pot mesteca şi înghiţi tot, pentru că am gura mare, obrazul gros şi maţu lung”. Nu numai că zice dar, împreună cu comesenii Bârsan şi Maier, se şi pun pe treabă şi cu o lăcomie suspectă, în această năpraznică insurecţie devoratoare, aruncă-n pântece fiecare ce apucă, amestecând recuzita cu replicile, decorul cu actriţele, forma cu fondul, montajul cu reflectoarele, adică întregul meu film, ba şi bucăţi din alte filme, resturile unui chiolhan anterior. O ingurgitare nesănătoasă şi confuză la limita toxinfecţiei intelectuale. Cu dinaintea goală şi răsuflarea grea se reped la troaca conceptelor şi a sintagmelor sforăitoare şi se pun pe un leorpăit zgomotos de unde răzbat, aproape onomatopeic, cuvinte precum: teatralitate, filmografie, trecut, viitor compromis, limitele vulgarităţii, creativitate, artă pentru artă, cultură pentru cultură, blabla pentru blabla. Când totul a fost devorat, cu burţile rotunjite, cu privirea şireată şi moale, se îndreaptă, greoi şi tăcuţi, în culisele culturii, unde se pun la pândă pentru o viitoare şi mai grasă victimă.

 

Nu!

 

          Nu, dragi tovaraşi, Gorzo, Maier sau Bârsan, nu cred în această formă autoritară, tranşant-stalinistă, în a judeca râvna unui om.

          Nu cred în această cronică demolatoare, ce se învârte în jurul verbului ”a plăcea”. Lucru ăsta poate să-l facă şi Costică Chioru din Buduhala, dar nu nişte ziarişti profesionişti învestiţi să se ocupe de cultură. O aceeaşi obsedantă cronică băşcălioasă, în care se schimbă doar numele inculpatului, cuprinzând invariabil raportarea la opere clasice sau la o capodoperă virtuală, îngrămădirea fără nici o noimă a celebrităţilor, mimarea efortului şi ascunderea în spatele cuvintelor zornăitoare este un act de făţărnicie, de diletantism camuflat.

          Cred că un cronicar cu o cultură serioasă (nu numai cinematografică, domnule profesor Gorzo!) nu trebuie să rămână în zona aceluiaşi traseu stilistic. Este dăunător şi frustrant. ”Orice consecvenţă duce la dracu” – decidea Kant – neamţu’. Iar Bărbulescu – românu’, spunea şi mai pe şleau că ”sunt oameni atât de proşti, încât nu pot să traverseze strada. Ei se nasc, trăiesc şi mor pe acelaşi trotuar”.

          Nu diferenţa de gust mă nelinişteşte, ci agresivitatea, reprezentaţia de mahala a acestei troici ce a spart bariera şi a intrat în oraş. Indiferent de idealurile ce ne animă, fie ele şi culturale, cred că un asemenea exerciţiu de exhibiţionism în spaţiul comunitar, cu o mână rătăcită de spectatori, este o formă jalnică de prostituţie intelectuală. Agresivitatea spectacolului trădează cabala, asocierea la un scop ascuns şi urât mirositor.

 

Domnule Andrei Gorzo,

Domnule Lucian Maier,

Doamnă Ileana Bârsan,

 

Daca în urma acestui articol, veţi avea un spontan atac la conştiinţă, urmat de o analiză sumară, primiţi asigurarea respectului meu contemporan.

Dacă nu, vă condamn la iertare, melancolie şi îngândurare.

Am zis!

 

Horaţiu Mălăele