Încredere în soţ, don’le…

Să vă explic. Când mi-am luat maşina, obişnuită fiind pe monştri, adică maşini înalte, care puteau fi parcate pe borduri înalte, printre maşini joase, cu vizibilitate bună, etc, am decis să îi las lui Xreder o cheie de la maşina mea. De ce? Pentru că mă ştiu. Am zis că dacă m-oi enerva vreodată în trafic, mă dau jos şi o dau dracu’ de maşină, aşa că să se ducă să o recupereze. În plus, nu eram sigură că mă voi obişnui cu ea. Bine, toată lumea insista că nu voi şti niciodată să conduc o maşină atât de joasă şi că ar fi trebuit să rămân pe Jeep sau, cel puţin, să-mi cumpăr un Fiat Doblo ca ăla de firmă. Normal, eu căpăţânoasă, nu şi nu. Aşa că atunci când m-am văzut cu maşina în faţa blocului, am început să am dubii. Cu toate că am învăţat să şofez pe jeep, mi se părea că Honda mea e mult mai lată. Mă uitam, la parcarea cu spatele, în laterale de făceam febră la gât. Şi nu eram convinsă că oglinzile îmi arată distanţa reală. Da, de parcări îmi era cel mai teamă, pe stradă mă obişnuisem cât de cât cu ea. Dar oricum, am zis să fie şi cheia de rezervă la un profesionist, să mă scoată din rahat dacă e să mă afund prea mult. Sigur, chiar dacă am intrat – că se mai întâmplă – în câte un răhăţel, m-am descurcat de una singură. Transpirată, nervoasă, adăugând noi înjurături vocabularului meu, dar prea căpoasă pentru a cere ajutor. Aşa că n-a fost niciodată nevoie de cheia de rezervă.

Aseară, al meu X dispare. E chemat la birou că a picat programul contabil, iar unii mai lucrează şi după ora 18, chiar dacă sunt la stat 😉 Între timp cumnata mea mă invită la o cafea. Eu zic „k” şi fug la maşină. La noi în parcare e o nebunie, aşa că dacă nu îţi găseşti maşina din prima, nu e chiar o tragedie. Dar când apeşi pe telecomandă şi îţi dai seama că pur şi simplu nu mai există, începi să te panichezi. Nu, nu m-am gândit la furt, dintr-un motiv simplu. Am doi câini mari care dorm lângă maşina mea, şi e foarte, foarte greu să treci de ei. Unde mai pui că nu e tocmai o maşină uşor de spart şi, revenind la câini, toţi mă simt când ies din casă şi se dau de lângă maşină. Bine, mai e unul mic pe care trebuie să-l scot de sub… Aşa că a picat din start varianta furtului, pentru că lătrătorii mei nu ar fi permis nimănui să se apropie prea mult.

Stând ca tâmpa şi privind fiecare maşină în parte, aud melodia de mai jos la maxim apropiindu-se de mine. Era la final, apoi a început cealaltă melodie. Hmm, ciudat. Având magazie de cd-uri, doar pe Pavarotti îl mai schimb cu Debussy sau alţii, dar cd-urile 4 şi 5 rămân întotdeauna pe poziţii. Ar fi fost chiar culmea ca cineva să aibă un cd, identic cu cd-ul meu 4. Mă rog, nu imposibil, dar oamenii ascultă manele în maşină, să fim serioşi. Când mă întorc, cu un zâmbet drăgălaşi, cu capul ieşit pe fereastra maşinii mele, Xreder.

„Am fost şi eu cu ea la serviciu”.

Înţelegeţi?

Adică, el are maşina lui, pe lângă aia mai are şi un jeep – nu, nu e chiar al nostru, dar ne e dat în folosinţă – unde mai pui un Fiat de la serviciu. Şi el nu a put decât să ia maşina mea, şi să mă facă pe mine să-mi stea inima în loc. Să mă gândesc cum să otrăvesc câinii, dacă într-adevăr vreun hoţ a trecut pe lângă ei, şi toate cele, în condiţiile în care eu nu am cheie nici de la jeep, nici de la maşina lui pe care nu aş conduce-o decât în cazul în care aş fi foarte furioasă pe X.

Explicaţia lui, simplă: „A ta e singura cu „încălţări” de iarnă, nu vezi că ninge?” Pentru asta s-a confiscat cheia de la jeep. Dispare maşina mea, am o rezervă, dar ăla nu e al nostru, aşa că nu mă pot răzbuna pe el băgându-l într-un bloc, iar cheie de la maşina lui nu am obţinut, şi nici rezerva mea nu mi-a înapoiat-o. Bine, a promis că îşi ia „cizme” pentru situaţii de urgenţă şi că nu îmi mai foloseşte maşina fără să îmi ceară aprobare.

Păi dacă nici în soţ nu mai poţi avea încredere, atunci în cine să mai ai? 😀

Reclame