De data asta singură

Ieri mă lăudam la Darius şi Crina că plec singură la o cafea. Ştiţi cum e şi cu lauda asta… Darius (eu nu mai ştiu unde să-i dau link omului ăsta) mă văita, că vai de mine, singură, că nu îmi e urât, mna, din ciclul „Darius”. I-am explicat că îmi convine singură, cum nu, am timp să şi citesc, să şi beau, să şi mănânc. Dar, în timp ce ieşeam pe uşă, sprintenă ca o căprioară gârbovită, sună Dumis: „sunt în Găvana, unde vin?” Desigur, fiind o fată de nota zece (poate spune cineva că nu?) am stabilit să ne întâlnim pe la jumătate. Nu de alta, dar să mor dacă nu mă rătăcesc de fiecare dată în cretinul ăla de cartier. Aşa că m-am dus, l-am vârât în maşină şi m-am întors cu el cu tot la cafea. Na, să nu mă mai plângeţi 😀

Am vorbit despre WebEvent, dar şi despre altele. Oamenii se uitau la mine ca la un fel preţios de mâncare, spunând în gândul lor (iete şi asta, s-a săturat de Xreder şi iese cu alţii la cafea 😀 ). Mereu mă amuză feţele alea. Eu trebuia să îi dau ceva lui Dumis şi chiar mi-am adus aminte că deşi nu găsesc eu, ştiu de unde să iau 😛 Dumis fii pe fază, mâine înainte de ora stabilită s-ar putea să ai ce îţi doreşti 😉

Ca o concluzie, Dumis e băiat bun, doar că are trânci uneori şi îi pare şi lui rău după ce şi-i manifestă. Dar cine nu are, zău aşa.

Ei bine, că tot mă lăudam ieri că beau singură cafea şi nu m-am ţinut, azi am de gând să mă ţin de program cu sfinţenie. Aşadar, mă găsiţi la Zahana, ascunsă într-un colţ. Nu dau interviuri şi autografe, aşa că nu vă înghesuiţi. Cel mult salut respectos şi îmi plec capul în cartea mea, că de aia o car după mine.

Aaa, vreţi să ştiţi ce citesc: Castelul Prinţesei de Caramel, a lui Eduard Ţone. Desigur, trebuie s-o termin înainte de-a mă invada Cangurii, pe care abia aştept să îi aşez în creierul meu – ce a mai rămas din el 😉

No, vorba ardeleanului, vă las cu bine. Eu mă duc la sala de lectură, mâncare şi cafeleală

UPDATE: PARTICIPA SI TU! CONCURS TRITONIC

Anunțuri

11 comentarii la “De data asta singură

  1. am făcut de-o săptămînă comandă la cartea aia … 😦 să nu spui cum se termină că poate apare ( totuşi )
    n-am să înţeleg niciodată cum e să citeşti în locuri publice 😛
    eu mă zgîiesc ( fascinată ) la peisgiul biped … pierd concentrarea

  2. Vania, desigur ca a fost imbunatatita.

    Darius, ai ghicit 😀

    Cella, eu nu ma zgaiesc, ca nu ma incanta peisajul biped decat daca vreau eu sa raman incantata 😀 Imi place sa citesc si sa scriu la Zahana, ies din monotonia casei 😉

  3. Trexel, este la chioşcul din faţă de la Dacia (ăla maro), la chioşcul din apropierea redacţiei şi din faţă de la Target (toate maro). Poţi să o cumperi împreună cu GNV şi mâine, de exemplu, dacă le-a mai rămas pe stoc. Le-am pus vânzătoarelor să o ofere la vânzare până se epuizează. Şi eu am cumpărat-o zilele trecute, nu în ziua în care a ieşit 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s