Un fragmentel

36699

Am terminat de mâncat şi am zărit semnalul luminos ce mă avertiza că am primit un mail. Rapidă ziarista, dacă ar fi toţi ardelenii ca ea, ce repede ar merge lumea. Dar oare nu merge deja prea repede? În fine, nu fac acum filozofia chibritului. Nu acum când îmi dau seama că am chef să mă bag într-o anchetă şi să le dovedesc tuturor că eu sunt mai deşteaptă decât jumătate din mapamond. Hercule Poirot, teme-te! Mă îndoiesc că s-ar teme. El se trage de mustăţi şi rezolvă o crimă în cel mult două sute de pagini. Eu am renunţat chiar şi la părul de pe picioare, iar pagini n-are cine să-mi scrie.

Mă îndrept spre mail. Mă scobesc între dinţi – ca o doamnă ce sunt – şi privesc inteligent. Şi încă o dată, nu o să pricep de ce oamenii folosesc Yahoo, când au propria gazetă. Citesc primele rânduri şi zâmbesc apreciativ. Afurisită Dunca asta, cum şi-a băgat ea nasul în viaţa mea. Mare lucru, puţini sunt cei ce reuşesc să afle ceva despre mine. Dar ea mi-a trimis chiar şi o poză de acum doi ani, când mă vopseam blondă şi încercam să par feminină. Ochii aceia verzi, pătrunzători, parcă n-ar fi ai mei. O amintire îmi fulgeră ţeasta, dar o alung repede. Citesc restul informaţiilor. Se pare că în urmă cu o săptămână s-a găsit într-un alt apartament, al unei bătrâne surde, o ureche. Doctorii sunt aproape siguri că ochii şi urechea provin din acelaşi corp, dar încă mai au de studiat. Ataşat îmi trimite un document pdf, cu un capitol dintr-o carte. Recunosc rapid cartea şi personajul:

„Eu sunt Stelian Munteanu.

Acesta este chiar numele meu real. Mai am unul. Dan.

Stelian Dan Munteanu.

………………………………”

Citesc dintr-o suflare capitolul doi din „Blestemul manuscrisului”, Crina Dunca îmi ataşează o altă informaţie. Partea asta e scrisă de Bogdan Hrib şi e aproape autobiografică. Nu pot să nu-i mulţumesc în sinea mea, chiar dacă nu aş face-o niciodată în realitate. M-a scutit de multe ore de muncă. Aşadar, Stelian Munteanu este acelaşi cu scriitorul. Aşadar, cine îl urăşte atât de mult pe Bogdan Hrib? O, aţi crezut că-l bănuiesc de crimă? În primul rând că nu sunt sigură că e o crimă, în al doilea rând nu cred că Hrib ar fi fost atât de fraier încât să omoare un om în Satu Mare şi să semneze cu numele personajului lui. Dar mai bine să verific ce-a făcut domnul scriitor în ultimul timp. Legătura dintre el şi Răzvan Dolea, dar şi legăturile lui amoroase. Nu ştii niciodată cui i-o tragi, cel puţin aşa îmi spunea mereu tata când o privea pe mama cu înstrăinare.

Anunțuri

17 comentarii la “Un fragmentel

  1. Oana,
    Tu sugerezi ca noi ardelenii,cu exceptia Cinei,suntem niste molaii,adica inceti?Pai sa ma cunosti pe mine de adevaratelea,chiar si acum la peste…si maibine de ani,ce „incet” ma misc,Dar te iert ca doar debutul ti l-ai facut cu noi ardeleni si cum suntem smeriti nu ne aratam adevarata fata chiar dintr-un inceput.Om fi noi inceti,poate la vorba,dar mintea ne „fuge” de mama focului.Acum te iert ca esti fata mea…Cu drag,tata Borgo 🙂

  2. Draga Crina, te anunt pe aceasta cale, ca si in carte arati ca si in realitate. Nimic schimbat 😀

    Tata Borgo, eu nu sugerez nimic, Iolanda zice asa. Nu ma pot pune cu ea 😀

  3. Mie mi-e frica de momentul in care o sa se gaseasca si acel organ… Ochi ca ochi, dinte ca dinte, urece ca ureche, dar aia? Iti dai seama ca amfirioanei noastra epice i se va rascula chiar si parul lipsa de pe picioare… 😀

  4. Pingback: Mi-s VIP :) « Sătmăreanca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s