Deoarece…

n-am murit, o să vă spun o poveste. S-o credeţi voi. Creierul meu încă e încins, aşa că nu pot gândi cum trebuie. Nici măcar poveşti nu pot inventa. Ştiţi şi voi cum e, când creier nu e, nimic nu e.

Ce pot să vă spun în chip de noutate… Reginele epuizate – eu n-am înţeles cine le-a epuizat, poate vreun pitic ce nu avea treabă şi a vrut să se amuze, poate nişte cititori răzvrătiţi… mno, poate altcineva. De ce toată lumea are impresia că eu trebuie să ştiu totul. Oricum, pentru cei ce nu au pus încă mânuţele pe regine, daţi un clik aici că sunt sigură că se mai găsesc două-trei pe aici pe undeva. Important e să le căutaţi – eu nu pot, sunt pe moarte, da?

Atunci când te vaiţi mişto e că te sună toată lumea: Isabelle, care mi-o zîs să nu ies din casă 😀 Nu îi spuneţi că am ieşit, nu de alta, dar azi blogul ei împlineşte un an de existenţă şi nu vrem s-o supărăm 😉 La mulţi ani, blog de Isabella!!!

Pe roşcată am sunat-o eu, că ea când aude că mor aşteaptă testamentul. Cum altfel? Poate îi las datoriile 😀

Să vedeţi ce m-am bucurat când m-a sunat Chinezu. Am zis că: „uite, măi, cum îi pasă”. De unde, îl durea drept în cot. Voia doar să fie sigur că-l aştept vineri cu pâine şi sare. Bine, bine, pun şi covorul roşu, că rar ai parte de chinezi în piteştimea sa 😀 Acum a trebuit să fac şi rezervări la restaurant, să mă pun şi gaj şi să mă rog să nu plouă. Mamă, cât o să-i mai scot ochii.

Cumnată-mea, pe de altă parte, se plânge că nu prea mai scriu pe blog şi ea nu are ce citi dimineaţa, şi nu ar vrea să îşi cumpere ziarele. Aşa că vedeţi cum mă obligă. Cum să o mai dai? Când ai blog nu te lasă lumea nici să mori şi tu în linişte. Unde mai pui că nebuna aia de dădacă a pisicii s-a dus la mama şi i-a spus că mor 😆 Dumnezeule, unde întâlnesc eu toţi nebunii? Vă dau adresa Crinei?

No, uite om normal: Cella. Am vorbit o oră, dar despre cărţi şi scriitori. Nici nu mai ştiu pe cine am bârfit! Am bârfit pe cineva? Parcă pe poştăriţe. Mno, n-aveam şi noi ce face.

Şi de la mine ce vreţi? Nu sunt nici fabrică de ştiri, nici birou de informaţii. Lăsaţi-mă să mor în pace, eee, ce e asta? 😀

A, să nu uit. Nu sunt capabilă să scriu. Creierul meu e nefuncţional. Şi dacă azi Isabelle nu m-a lăsat să mă duc la ţară, mâine mă duc, chiar dacă mama a zis: „Stai acasă, vrei să o îmbolnăveşti şi pe aia – aia fiind bunica”. Nu stau, mă, nu stau. Că am făcut păduchi. Lăsaţi-mă în durerea mea. Eu plec…

Reclame