Să mor sau să trăiesc?

Întrebarea asta a început să mă chinuie de azi de la prânz, de când am vorbit cu mama.

Să vă povestesc. Îmi zice mama, holbându-se la mine: „Hai că nu mori azi, dar încet, încet, te apropii”. Normal, are tot interesul să mă duc, că doar are jumătate din pensia mea privată în caz de ducere definitivă 😀 Nu că Xreder, bietul, n-ar fi la fel de avantajat. Şi el, şi mama, ar putea să îşi refacă viaţa, să se recăsătorească. X ca X, dar mama dacă mai bagă şi divorţ s-a scos.

Că tot zicea GabiVania are mintea în piuneze. Păi staţi aşa că sunt unii mai sadici ca Vania. Acum sper să nu vă dau idei, dar Dumnezeu cu mila 😀 Până şi domnul Hrib, mărinimos cum îl ştiţi se întreabă dacă după publicarea cărţii aleia la care scriu acum, n-ar fi mişto să mă omoare cineva sau, de ce nu, să o fac cu mâna mea. Nu, nu îl înţelegeţi greşit, el n-are nimic cu mine, e doar marketing. Nu că în închisoare nu mi-ar sta la fel de bine. Vă daţi seama ce ar creşte vânzările. Se întâmplă chiar acum în Olanda 😉 Da, un scriitor care îşi scrie al doilea roman din puşcărie. Îmi e lene să vă dau toate detaliile.

Aşa că stau şi mă gândesc: să mă resemnez şi să mă duc, sau să le fac în ciudă şi să mai stau? Deh, până termin romanul, Bogdan va trebui să aibă grijă să nu mi se întâmple, că mama n-are nici un avantaj de pe urma scrierilor mele, aşa că nu-i pasă 😆

Momentan nu ştiu a vă răspunde. Dar o să mă gândesc până va apărea cartea pe piaţă. Păi nu? Şi aşa vedeţi şi voi câte am de gândit. Cum să mai trăieşti cu creierul tot timpul pus în funcţiune? Nu se poate aşa ceva. Nu se poate şi gata 😀

Reclame

Povestea prinde contur

Încă nu ştiu cine e victima. Încă nu cunosc asasinul. Am idei vagi care se împletesc în timp ce scriu, în timp ce ies la iveală probe noi. Viaţa lui Bogdan începe să se aşeze. Trecutul lui revine. Dar nu e vorba doar despre foste iubite, ci şi despre colaboratori, scriitori, angajaţi ba chiar şi bloggeri. Crina se implică din ce în ce mai mult, şi în anumite momente trebuie să dea dovadă de tărie. Pe de altă parte, poliţia încearcă să dea de urma victimei. Profilul ar fi următorul: bărbat, în jur de treizeci de ani. Date luate din ADN şi din dantura acestuia. Dar cine e bărbatul, unde îi e trupul şi ce legătură au toate astea cu Bogdan Hrib? Dar asta nu e singura poveste, pentru că şi Iolanda are o fantomă a trecutului de prins din urmă. Faptul că mama ei, schizofrenică, i-a arătat că atunci când e rea ceilalţi suferă, spânzurându-i pisica, nu e tocmai un atuu pentru detectivul feminin. Faptul că iubitul ei a dispărut cu doi ani în urmă fără urmă şi că mama lui nu a acuzat-o, nu o face să se simtă mai bine. Dar nici fuga ei din faţa oamenilor, nu îi dă putere. Şi atunci, cum va reuşi Iolanda să rezolve o crimă atât de complicată dacă nici fantasmele nu şi le poate ţine în frâu? Dar mai ales, ce se va întâmpla atunci când unul dintre personaje va pica în capcana asasinului? No, de unde vreţi să ştiu eu? Personajele deja au început să gândească singure. Mă simt folosită. Ele vor ca eu să scriu povestea, dar eu nu ştiu ce au de gând să facă în continuare. Nu le pot controla. Ca să aflu povestea, trebuie să merg pe urmele lor şi dacă personajele nu au chef să-mi dezvăluie lucruri, eu cum să le ajut? Nu pot decât să aştept ca ele să facă următorul pas.