Se întâmplă să…

Am probleme de sistem nervos. Desigur, puteţi spune că sunt nebună şi să râdeţi în voie, că ştiu oricum că sunt. Ideea e că iar nu reuşesc să dorm, din pricina acestor probleme care se manifestă pe piele, nu în creier. Aşa că, pentru a nu mă enerva, până la şase, şapte, dimineaţa nu dorm. Nu de alta, dar oricum mai rău m-aş enerva. Nu, nu stau nici pe net.

Dar nu asta e ideea. După ce azi noapte, aşa cum vă spuneam, am încercat să rămân calmă şi raţională şi să nu fac o criză de nervi cu lacrimi şi înjurături, m-am obosit bine până la şapte dimineaţa. Abia atunci am simţit că aş putea dormi şi dacă ar da cineva cu prafuri de mâncărimi pe mine 😀

N-am dormit chiar mult, pentru că nu am putut. Pe la nouă şi jumătate deja picoteam. La zece primesc un mesaj: „peste o juma de oră plec spre Piteşti, eşti acolo?”. Promt răspund: „da, te aştept”. Nu, nu e vorba de Bogdan Hrib, despre care unii dintre cititori ştiau deja că va fi azi în măreţul oraş. Poate aţi ghicit, da, e vorba de Chinezu.

Ei, i-am adunat pe toţi la Zahana – deja toţi bucureştenii ştiu drumul 😀 . No, Chinezu e maramureşean.

Culmea e că domnul cu clop parcă mi-a luat toată oboseala. Până la ora optisprezece nu am simţit nici pic de oboseală, doar o lene cumplită ce a început să se manifeste după ora cinsprezece 😀

Eu am spus că am un oaspete la Zahana, dar la doi, ba chiar trei ;), nu mă aşteptam. Nu, nu vă spun cine e al treilea, pentru că nu ar avea rost şi oricum nu e de interes bloggeristic. Şi nici nu vreau să le dau cârcotaşilor de lucru.

Oricum, la cât de prost a început ziua, atât de mişto s-a sfârşit. Chiar dacă eu nu am fost la adevărata mea capacitate de data asta.

Na, să nu spuneţi voi că n-am eu ce face şi că n-am cei mai adevăraţi prieteni.

 

P.S: O aştept la Piteşti şi pe Corina, dar şi pe Chinezu, din nou, cu lansarea Sportlocal. Vreau să ştiţi că duminică la ora 12, la Intercontinental, va avea loc lansarea cărţii Corinei Creţu şi da, eu voi fi acolo. Dar până atunci vă mai bat eu la cap.

 

 

Reclame