Un fragment cu Bogdan =))

S-a trezit târziu, după o noapte zbuciumată. Adormise lângă ea. Îşi amintea perfect. Lala leşinase imediat după ce Violeta plecase. El alergase, Carmen ţipase şi doi oameni reuşiseră să creeze panica secolului. Apoi el o luase în braţe şi o pusese în pat, în timp ce Carmen chemase doctorul. Doctorul le spusese s-o lase să se odihnească. Doar o răceală ce se manifesta ciudat. Bogdan n-a reuşit să se despartă de ea şi, cum, necum adormise ţinând-o în braţe.

Dar se trezi singur, în patul ăla enorm, şi uşor debusolat. Ea nu era acolo, dar cel mai rău era că Lala avea să se isterizeze imediat ce avea să-l vadă.

Ieşi uşor din cameră şi se repezi la baie. Se spălă aşa cum reuşi şi ieşi încercând să pară spăşit, cu toate că ştia că nu e vinovat cu nimic. Doar adormise şi nimic mai mult. Trecu de zidul rotund ce adăpostea bucătăria, şi văzu că nu e nimeni în camera cea mare. Probabil era în bucătărie. O clipă se gândi să alerge spre uşă şi să fugă, dar nu voia să pară un laş. Inima i-o luă la trap. Se apropie uşor de bucătărie, dar nu auzi nici un glas.

Intră şi o zări pe Carmen preparând cafeaua.

– Ce s-a întâmplat?

Carmen tresări.

– Eşti nebun, domnule? Puteam să fac infarct.

– Unde e Lala?

Bogdan simţi că se topeşte, dacă i se întâmplase ceva rău?

– Pe scară, răspunse femeia cu un zâmbet larg pe chip.

– Pe scară? se miră Bogdan.

– Stai aici, îl trase ea de mână, nu vreau s-o sperii.

– Dar cum s-a întâmplat?

Bogdan se aşeză. Mirosul cafelei îi gâdilă nările. Carmen nu aşteptă să i se spună pentru a-i servi cafeaua şi a-i da un Kent lung.

– S-a trezit, începu Carmen, şi s-a repezit spre uşă. La început m-am speriat. Dar ea a rămas lipită de zid un timp, cred că i-a fost tare frică, după câteva minute a închis uşa şi a început să se plimbe pe palier. Nu îndrăzneşte să coboare, dar e un început.

– Crezi că e bine?

– Da, cred că e bine.

Uşa de la intrare tocmai se trânti. Bogdan îi auzi paşi şi inima i se strânse. Acum avea să ţipe la el. Lala intră în bucătărie. Nu avea pe ea decât un dezabie negru ce abia îi acoperea fundul. Iar ea radia.

– Ai văzut? Ai văzut, Bogdan?

El îi zâmbi. Încă era şocat.

– Am reuşit, am reuşit singură. Nu mi-a fost prea teamă să ştii.

Îi sări în braţe şi îi sărută fruntea. Bogdan era din ce în ce mai încurcat.

– Te simţi bine?

– Bine? sări Lala. Mă simt minunat.

P.S: Mare şi tare anunţ că azi, la 21:30 voi fi executată public pe blogul Luciei Verona 😀 Pentru a participa la executarea mea, trebuie să citiţi tentativ de piesă de teatru de aici şi să comentaţi la Lucia. Mamăăă, o să fug de acasă 😛