S-a trezit târziu, după o noapte zbuciumată. Adormise lângă ea. Îşi amintea perfect. Lala leşinase imediat după ce Violeta plecase. El alergase, Carmen ţipase şi doi oameni reuşiseră să creeze panica secolului. Apoi el o luase în braţe şi o pusese în pat, în timp ce Carmen chemase doctorul. Doctorul le spusese s-o lase să se odihnească. Doar o răceală ce se manifesta ciudat. Bogdan n-a reuşit să se despartă de ea şi, cum, necum adormise ţinând-o în braţe.
Dar se trezi singur, în patul ăla enorm, şi uşor debusolat. Ea nu era acolo, dar cel mai rău era că Lala avea să se isterizeze imediat ce avea să-l vadă.
Ieşi uşor din cameră şi se repezi la baie. Se spălă aşa cum reuşi şi ieşi încercând să pară spăşit, cu toate că ştia că nu e vinovat cu nimic. Doar adormise şi nimic mai mult. Trecu de zidul rotund ce adăpostea bucătăria, şi văzu că nu e nimeni în camera cea mare. Probabil era în bucătărie. O clipă se gândi să alerge spre uşă şi să fugă, dar nu voia să pară un laş. Inima i-o luă la trap. Se apropie uşor de bucătărie, dar nu auzi nici un glas.
Intră şi o zări pe Carmen preparând cafeaua.
– Ce s-a întâmplat?
Carmen tresări.
– Eşti nebun, domnule? Puteam să fac infarct.
– Unde e Lala?
Bogdan simţi că se topeşte, dacă i se întâmplase ceva rău?
– Pe scară, răspunse femeia cu un zâmbet larg pe chip.
– Pe scară? se miră Bogdan.
– Stai aici, îl trase ea de mână, nu vreau s-o sperii.
– Dar cum s-a întâmplat?
Bogdan se aşeză. Mirosul cafelei îi gâdilă nările. Carmen nu aşteptă să i se spună pentru a-i servi cafeaua şi a-i da un Kent lung.
– S-a trezit, începu Carmen, şi s-a repezit spre uşă. La început m-am speriat. Dar ea a rămas lipită de zid un timp, cred că i-a fost tare frică, după câteva minute a închis uşa şi a început să se plimbe pe palier. Nu îndrăzneşte să coboare, dar e un început.
– Crezi că e bine?
– Da, cred că e bine.
Uşa de la intrare tocmai se trânti. Bogdan îi auzi paşi şi inima i se strânse. Acum avea să ţipe la el. Lala intră în bucătărie. Nu avea pe ea decât un dezabie negru ce abia îi acoperea fundul. Iar ea radia.
– Ai văzut? Ai văzut, Bogdan?
El îi zâmbi. Încă era şocat.
– Am reuşit, am reuşit singură. Nu mi-a fost prea teamă să ştii.
Îi sări în braţe şi îi sărută fruntea. Bogdan era din ce în ce mai încurcat.
– Te simţi bine?
– Bine? sări Lala. Mă simt minunat.
valeu :)) care dintre carmen? si care dintre bogdani? 😛
valeu era pt panica ce ma apucase la inceputul postului.
Mirela, nu te panica, in fragmentul asta doar Bogdan e personaj real. Oare 😆 Oricum, Carmen clar nu e reala, e doar o fata in casa 😛
Fragmentul ăsta e din „Indicii anatomice”? Cu furoul care abia acoperă fundul şi cu nările gîdilate de mirosul cafelei, aşa s-ar zice 🙂
Nu te executăm de tot, fii liniştită. Te jupuim un pic :))
In tot cazul ii doresc Oanei o jupuire mai cu mila si mult succes!
..interesant ::)) …..
…ma refer la faza cu jupuitu’:::::))))))
Lucia, am hotarat cu Bogdan sa bagam si o mica idila in roman, iar personajul principal oricum sufera de mai multe nebuneli 😛
Am inceput sa citesc azi-noapte. Daca nu ajung pana la ora executiei, te execut dupa!
Teo, mi se pare normal 😆
@Lucia
No jupuiţi. Vă rog io, beliţi-o
Simona, si tu Brutus? 😀
Darius, si eu te iubesc 😀
La naiba, m-am topit tot.
Aia si speram.
Oana, ti-ai spus ultima dorinta???.. 😀 Vad ca nu mai ai mult….
Adrian, pai eu sa mi-o pun, cred ca Darius ar trebui 😀
🙂 din ce am citit mai sus…. Inchizitia in sedinta ar parea o adunare de maici sfioase…. 😀
Ei, Adrian, nici chiar asa 😛
No bine.Daca reusesti sa tastezi inseamna ca nu te-ai taiat la deste… 🙂
Poate pui in scena piesa la Satu Mare. S-ar impune ceva nou pe aici…
Adrian, ei, nici chiar asa… nu trec la teatru, nu inca, sa mai cresc 😀