Pe rând şi pe puncte

Pentru că am rămas în urmă cu multe, azi vom face aşa:

 

1 Mai întâi să răspund la o leapşă pe care mi-a oferit-o Vania. Care a fost regula? Parcă să spun ultimele versuri citite ale unui contemporan, care m-au impresionat.

Aşadar, desigur, rămânem la Dinu Virgil şi la a sa „Carnea cuvântului” şi anume „Adevărul 1”:

„M-aş bucura să înţeleg adevărul;

E o poveste adormită demult,

Într-un colţ al nemuririi noastre,

Ce încă respiră aerul proaspăt

De primăvară…

O umbră (mai mare decât adevărul însuşi)

Înlocuieşte, plină de viaţă, sufletul;

Îndoiala macină nemiloasă;

Cei puternici ascund, cei slabi tac;

Adevărul nu face decât să aştepte Omul!”

 

Şi dacă SkyRain o fi de acord, tot cu această poezie mă afiliez şi eu trenului cu abur. Pot? Pot?

 

2 După cum a spus şi Geocer, n-am murit. Cum să mor când m-am întâlnit cu Geocer, Ioana şi Iulia? Şi am băut cafea şi sucuri naturale, mai puţin G, fiind singurul domn era musai să bea o bere 😀

Cum n-am poze o să revin mâine cu mai multe detalii. Bine, mâine voi reveni cu forţe proaspete, cred 😀

Virusată cu totul

După ce mi s-a virusat laptopul, m-am virusat şi eu. Din păcate nu pot sta cu laptopul în braţe, pentru că îmi e prea rău. Ştiu doar că până mâine la 18 trebuie să fiu întreagă pentru că am o întâlnire importantă. Aşa că nu mă înjuraţi că am dispărut, dar sunt un pic pe moarte, iar moartea ţipă ca din gură de şarpe. Revin în vremuri mai bune.

Doar trei

Doar trei poze am, doar trei poze va dau 😀

Or mai veni si altele pe parcurs, dar eu am multa treaba azi. Uiiii!

POZE SI AICI! 

SI AICI!

 Ea e Teooooo!

 

 

 Ea e Silvana 😀 El… stiti voi 😉

Update, de la Bogdan:

 

 

 

E noapte

Încă n-am poze, dar nădăjduiesc că vor veni de undeva. Dar, mai întâi, încep cu mulţumirile: Îi mulţumesc Simonei pentru că a fost alături de mine sufleteşte şi pentru semnalarea din Click a evenimentului. Crinei, normal, pentru că şi-a ros unghiile. Lui Vania şi Chinezului pentru publicitate şi, desigur, tuturor celor prezenţi. Ziariştilor şi celor de la TVR Cultural.

Mulţumiri deosebite scriitoarei Lucia Verona – cea mai tare 😀 ; Silvanei, pentru că iar a fugit de la şcoală pentru mine – o ador 😀 ; doamnei blonde, dar foarte, foarte rea: Teodora Georgescu; celei mai frumoase surprize: Isabelleeeeeeeeeeee şi, desigur lui Mary Lou, care ne-a făcut onoarea de-a bea o cafea cu noi. Şi, am mai zis, tuturor celor prezenţi.

Lucia şi Bogdan m-au lansat. Nu, nu pe o orbită, chiar dacă mulţi s-ar fi bucurat 😀 Da, a fost ultima lansare a Reginelor pe anul ăsta, urmează un an de „Indicii anatomice”. Cred că va fi foarte, dar foarte interesant. Şi da, vom începe cu Satu Mare pe 11. Hai, săriţi în sus sătmăreni, că poate vă prind că lipsiţi după ce m-aţi ameninţat atât că sunt neserioasă că n-am venit şi alte cele. Dacă nu primesc câte o cafea de la fiecare, fac urât. Şi dacă nu vă văd la lansare, ooo, crimele alea s-ar putea transforma în realitate.

Aşadar, a fost foarte mişto. Le mulţumesc celor care s-au gândit la mine în timpul lansării, şi sunt câţiva la care mă gândesc acum 😀

Voi reveni cu poze… într-o zi 😉

E plin, fraţilor…

Da, e plin de bloguri sf-fantasy. Eram şi eu pe net şi căutam nimic şi doar peste ele am dat, siteuri ce adăpostesc poveşti sf and fantasy, şi lumea tot se plânge că nu se citeşte. Ba se citeşte, dar cred că nu prea ne dăm silinţa să căutăm. Şi dacă blgoul respectiv are şi câte zece comentatori, deja s-a pus de-o organizaţie. Vorba vine, dar pasionaţi sunt. Mie mi-a trecut, dar chiar eram curioasă să văd e aşa cum se spune în târg, că nu se citeşte. Nu mi se pare a fi aşa. Bine, şi eu mai citesc de citit, dar mai rar. Nu mai am aceeaşi tragere de inimă, îmi e greu să spun de ce. Pur şi simplu, s-a stins. Chiar şi aseară s-a dat lupta între Taltos – Anne Rice şi Larsson, a câştigat Larsson, asta-i viaţa. Iar cartea mi se pare atât de minunată că nu o pot lăsa din mână. Seamănă cu „Ora vrăjitoarelor” doar că e thriller. Personajul principal, pentru a descoperi un criminal e nevoit să treacă prin toată istoria unei familii. Mişto istorie, mişto personajul feminin – adică dusă bine cu capul 😀 N-aş spune că e chiar darck, aşa cum am auzit. Adică „Obiecte ascuţite” e mult mai brrrr. Dar e foarte bine scrisă, iar autorul se opreşte asupra personajelor până îţi bagă bine în cap ce şi cum.

E plin şi de bloguri literare: poezia şi beletristica sunt la loc de cinste printre bloguri, iar asta îmi pare a fi foarte bine. Bloguri de cititori, scriitori, aspiranţi. Frumos. Şi mai frumos ar fi dacă n-ar apărea conflicte şi invidii în fiecare colţ, dar până la urmă asta este, n-avem ce face. Animalele din noi înving raţiunea.

Bine, şi ca să termin cu asta am să vă spun că SkyRain construieşte un tren cu aburi, vagon cu vagon. Cella s-a băgat în joc, dar eu încă mai aştept vagonul restaurant 😀 Vă băgaţi şi voi?

Căutări simpatice…

Cu toţii aveţi parte de căutări simpatice venite direct din google şi aterizate în blogurile (siteurile) pe care le deţineţi. Oh, da, să nu le uităm pe cele porcoase sau pe cele fără nici o legătură. De te miri şi tu, biet proprietar de bucată virtuală, cum s-a ajuns în pagina domniei tale. Ne mai facem şi semnul crucii uneori, pentru că prostia îşi atinge limitele sau îl vedem pe însuşi diavolul mărşăluind prin virtual.

Cu toate astea sunt şi lucruri drăguţe, unele disperante. De exemplu, cel puţin de 20 de ori pe zi, cineva tot caută „delfini”. Nu înţeleg nici să mă tăiaţi. Ce treabă au delfinii? O fi ceva mistic, peste puterea mea de înţelegere. Desigur, cele mai multe căutări sunt: Oana Stoica Mujea, Oana Mujea, Oana Stoica sau Oana Stoica Mujea blog. Cu toate astea, trebuie să recunosc, uneori, „delfinii” sunt pe primul loc. Şi iar mă întreb de ce?

Dar acum vreo săptămână am dat peste ceva cu adevărat simpatic. Aşa că nu avea cum să nu îmi aducă zâmbetul pe buze 😀

„ Oana Mujea, cu ce carte ai dormit în braţe?”. Da, da, era o întrebare. Aş fi vrut să mi se pună direct, dar ştiţi cum e cu blogul. Uneori se formează comunităţi, iar ceilalţi au impresia că ei nu vor fi la fel de bine primiţi. Mă rog, eu cred că le e frică de Vania 😀

Nu îmi amintesc dacă i-am povestit sau nu Crinei, cred că ei i-am povestit treaba cu „Reginele Oanei Mujea”, probabil, nu ţin minte – poate ucide cineva pisica?, că nu mă pot concentra.

Ei bine, am zis să răspund acelei întrebări, dar am tot amânat. Păi… 😀 Nu, nu e suficient. Dorm cu cărţile lângă cap, nu le iau în braţe. Singurul lucru pe care-l suport în braţe când dorm e perna. Iar dacă simt că adorm citind las cartea pe noptieră, ca să nu existe vătămări ulterioare. Poate că nu e răspunsul dorit, dar altul nu am. Şi nici n-am chef să fabulez cum că odinioară… ştiţi voi. Deci nu, nu am dormit cu nici o carte în braţe, oricât de dragă mi-ar fi fost. 

 

P.S:

 

Ultima lansare

Pentru Cella – cu titlu de încurajare

După cum ştiţi Cella are blog. Şi la insistenţele unora (eu nu ştiu cine îs ăia) a trecut pe wordpress. Tot aşa ar trebui să ştiţi că Cella se teme. Da, de nebuni, de parcă am putea scăpa de ei. Sunt peste tot şi vin de te miri unde.

Dar, dragă Cella, o să-ţi spun un secret, nebunii ăştia au inventat şi cinematografia. Or fi ei cu pluta, dar mai au şi geniu. Atâta doar, nu îi băga în seamă, ai toate instrumentele la dispoziţie pentru a le da IGNORE 😉

Presupun că nu ai auzit de Lua-Mi-aş Singur Beregata Dibbler. Un negusor, cel puţin aşa susţine Pratchett în „Imagini mişcătoare”, dar, cu timpul, a ajuns cinefil, adică clicofil, adică ce dracu’ o fi aia. Şi el a desoperit – mă rog, el s-a prins – mesajul subliminal. Uite:

 

„ Deci, ce s-ar întâmpla, adăugă el, pe un ton plin de subînţelesuri, dacă o singură imagine ar fi diferită de celelalte?

 

Să vedeţi ce chestie, zise Meşterul, chiar s-a întâmplat aşa ceva. Mai deunăzi, când puneam cap la cap Dincolo de Valea Trolilor. Unul dintre băieţi a lipit acolo, din greşeală, o imagine din Goana după Auru… una singură. Toată dimineaţa nu ne-am putut gândi decât la aur, fără să ştim de ce. Parcă ni se urcase la cap, cu toate că, de fapt, ochii nu înregistraseră nimic. Fireşte, când ne-am dat seama, i-am tras vreo două băiatului, dar dacă nu derulam pelicula foarte, foarte încet, n-am fi observat”.

 

Sunt convinsă că tu vei şti să treci peste şi nici nu vei derula imaginea încet. Lasă-i în durerea lor. Şi sunt convinsă, de asemenea, că blogul tău nu va fi deloc unul leneş. Ai multe de spus: poezii, cântece etc. Iar exprimarea, în orice formă ar fi ea, e bună. Aşa că zău, dă-i înainte cu tupeu. Pentru nimeni nu-i uşor, dar e folositor, o să vezi peste vreun an. HAI, CELLA! Noi te susţinem, că doar de aia suntem un grup mare şi fericit 😀