Ce titlu pretenţios 😀
Aşa cum ştiţi deja, Corina Creţu a fost azi la Piteşti pentru a lansa cartea „România Europeană”, dar şi pentru a ne simţi bine. Na că am zis-o!
Au fost câteva lucruri care m-au impresionat. Oamenii, de la mic la mare, au aşteptat-o afară, în grădina restaurantului Cornul Vânătorului. Nimeni nu a intrat înaintea ei. În sfârşit, am văzut şi eu în ţara asta o dovadă de bun simţ. Au venit mulţi. Mulţi la care nu mă aşteptam, cum ar fi domnul Oprea şi Giorgiu Gingăraş. Alţii la care mă aşteptam şi au promis, aşa cum se întâmplă, nu şi-au făcut apariţia. În fine, dar nu prin orgolii mărunte se rezolvă lucrurile măreţe.
Gingaras, Corina, Eu, Tudor Pendiuc, Octavian Stireanu
Una peste alta a fost extraordinar. A ieşit frumos, iar cei prezenţi s-au simţit bine. Corina, de asemenea, iar pentru mine asta este cel mai important.
Cred ca a facut scurta la mana 😀
Din punctul meu de vedere, azi, la Piteşti, nu a fost un politician, ci un OM. Eu nu o pot asocia pe Corina unui politician. Puteţi să mă omorâţi şi nu pot. Eu tot omul din ea îl văd. Mă bucur mult că până la urmă a reuşit să vină şi în Piteşti şi o să mai trag de ea să revină.
Să nu uit, alături de mine – şi în special de Corina – au fost şi Răzvan Dolea cu Bogdan Hrib. Mulţumesc că nu m-aţi lăsat pradă emoţiei. Şi lui Bogdan trebuie să-i mulţumesc şi pentru că m-a ajutat cu invitaţiile.
Corina a fost asaltata, toata lumea a vrut sa faca poze cu ea 😉
Anunțuri
Felicitari Corinei. Ma bucur mult ca a iesit bine.
Nici ca se putea sa iasa altfel!
🙂
Ei, Teo, sigur ca se putea si altfel 😛
E, pai avandu-i alaturi pe Bogdan H si Razvan Dolea nu avea cum sa nu iasa bine ::))))
Teo, vrei bataie? 😆
::))))
Normal. Ca poate asa te vad la cafea ::)))
Mamaaa, da cât te mai lauzi 😛 Mă bucur că a ieşit bine, las că vine săptămâna viitoare şi la noi. Fără tine, normal 😆
Teo, normal mi se pare 😀
Crina, no, nu baga mana in foc ca fara mine 😆
Ce puii mei ai in picioare, fată?
Bre, se numesc ghete de vara, dar tu ce puii mei te uiti la incaltarile mele? 😆
Oana, ma bucur ca orashul nostru a fost gazda unui eveniment bun!
Imi place mult doamna !!
Felicitari!
Wow, ce atenţie la detalii au pesediştii ăştia. Doamne feri să ajungă la putere 😀
Gina, multumesc! Corina e o doamna 🙂
Crina, sa stii, astia ma descalta 😆
să sperăm că nu vor da o lege în sensul ăsta, strict pentru bocancii tăi de vară 😀
Draga, nu sunt bocanci, Doamneeee, Satmarenii astia 😀
Aaa, scuze, la noi nu s-au inventat ghetele. Aşteptăm Piteştiul să ne dea lecţii :)))
Nimic nu stiti, culca-te ca maine ai treaba, iar eu ma apuc de gatit 😀 Ce cald a fost azi si misto 😛
Poftă bună! 🙂
Oana stiam si v-am postat doua melodii pe blog!,o seara frumoasa! 🙂
Da, văd că a fost frumos, îmi pare rău că nu am putut să vin. 😦 Dar mi-ar fi părut rău şi dacă pierdeam cele două evenimente la care am fost în seara asta 🙂
Oana, am scris ceva, la postatra despre teatru!!!
soro tu manci oarece din cand in cand?
Mai vedeta mica ce esti, cu ghetele tale! Pitestiul l-ai facut praf, Iasul nu-si revine…iar Corinaaaa, Corina e deosebita!
Eu, evident, am fost la munca.
,,Bocancii” aia ieseau in evidenta pe ,, planetarele” tale… 🙂 Au fost primul detaliu pe care l-am remarcat.
Deci io zic ca aia-s bocanci cu aerisire in fatza.
Parerea mea.
Fraţilor, postarea asta nu era despre bocancii Oanei, ci despre cartea Corinei. Uite la ei cum deturnează discuţiile 😀
Draga Oana, nu cred ca te-am laudat prea mult.. Ma bucur ca a iesit bine.. Imi plac mult pozele postate de tine.. Poate vii si la Satu Mare, numai sa ma lamuresc cum e cu data. Ma simt si prost ca i-am tot amenintat pe Crina si Darius…
Va doresc o zi frumoasa, o saptamana minunata, sa fiti fericiti. Ieri a fost o duminica cu totul si cu totul deosebita. Salutari alor tai, Oana!
Trexel, io mananc tot timpul, adica toata noaptea 😀 Ase ca taci 😛
Simona, deci iti plac ghetele mele 😆
Adrian si Darius, nu vorbesc cu voi 😀
Crina, in sfarsit, asta asteptam de la tine 😆
Corina, o saptamana frumoasa si tie. Totusi, m-ai laudat prea mult.
Ca doara nu era sa ma binoclez la dom. primar…. 🙂 Da lasa ca ti-a trece… cred