Bună, sunt Lala

UPDATE: UN ALT INTERVIU

Adică Iolanda Ştireanu. Mă cunoaşteţi, sunt detectiv. De fapt, mai corect ar fi: sunt nebună. Un psihiatru, odinioară, a spus că sufăr de melancolie depresivă, dar să fim serioşi, nu sunt Eminescu. Problema nu a pornit neapărat de la mine, ci de la faptul că am trăit alături de o mamă schizofrenică. Nu am ajuns în poliţie pentru că aş fi vrut să fac dreptate în lume, ci aşa a fost să fie. Uneori soarta ştie mai bine ce ne trebuie. Dacă eu nu am ştiut, măcar ea.

Am trecut prin multe, iar în cele din urmă am ajuns să nu mai ies din casă. Asta se numeşte agorafobie, teama de spaţii deschise. Nu cred că m-am vindecat, cu toate că acum sunt în Ibizia şi mă gândesc la crima din Satu Mare. Crina şi Bogdan erau mult mai simpatici decât cei pe care trebuie să-i confrunt acum.

La Satu Mare s-au întâmplat multe, din păcate anumite lucruri pe mine m-au marcat. Oare de ce trăiesc mereu în trecut şi nu îmi pot vedea de prezentul meu? Ce o să se întâmple cu mine până la urmă?

Sunt nehotărâtă în multe privinţe. Atât viaţa mea personală, cât şi cea profesională, a luat-o razna.

Crima de la Satu Mare am rezolvat-o, dar voi? Ei bine, veţi avea în curând ocazia să vă puneţi mintea la contribuţie. O veţi cunoaşte pe Crina cam aşa cum e ea în realitate şi 60% din Bogdan. Eu sunt un personaj de ficţiune, cel puţin aşa cred. Încă nu am lămurit întru totul treaba asta. Dar poate îmi descoperiţi voi adevărata identitate. Dacă am vreuna.

Celelalte personaje sunt tot de ficţiune, dar inspirate din realitate. Sunt chiar curioasă să văd pe cine descoperiţi.

Acum vă las, am un alt caz de rezolvat.

Reclame

Trei săptămâni şi-a dispărut

luna

Trebuie să vă amintiţi de „Lună plină”, ei, acum e goală. Sigur vă amintiţi că a scris şi Vania despre ea. Şi or mai fi scris şi alţii. Tocmai am aflat că stocul a fost epuizat. Aşa că se retipăreşte. Doar trei săptămâni? Ce mă enervează englezii ăştia 😀

Vampirii noştri(i)

mortde-abinelea-0

În ultimii ani, câţiva autori, au impus pe piaţa cărţii nişte vampiraşi. Trendul ăsta a început de la Anne Rice – am avut impresia că femeia asta nu se va mai opri – iar atunci când ea a renunţat la vampiri, normal, au început alţii.

Cu toate că seria „Vampirii sudului” sau mai în trend acum „Trueblood”, nu m-a impresionat niciodată, eu tot am continuat să o citesc. Cred că am mai spus că cea mai bună carte cu vampiri este „Hotel Transilvania”, încă nu a fost scrisă o alta asemănătoare.

Nu contează, până la urmă, editura Leda a ajuns şi la volumul cinci din seria „Trueblood”. Recunosc, am fost puţin dezamăgită. Sookie, eroina principală, în celelalte volume a avut o viaţă sexuală intensă, ba cu un vampir, ba cu altul. În cartea asta, toţi vor să… – şi nu mă refer doar la vampiri – iar ea nu şi nu. Acum de ce dracu’ face pe fecioara? Ce mai contează? Ceea ce n-am înţeles niciodată la această carte este de ce se îndrăgostesc toţi ca muştele de femeia asta? Ea are multe alte treburi de făcut, cum ar fi ca la fiecare pas să se pună în pericol, o cred într-un fel că numai capul la sex nu îi e.

Ei bine, trecând peste americănismele tipice, cartea are şi lucruri bune. Acum nu vă gândiţi că se vorbeşte doar de sex şi cum să o punem pe Sookie la orizontală. Nu. Cel mai mult mi-a plăcut la autoare, Charlaine Harris, mânuirea dialogurilor. Sunt spumoase, aproape normale aş spune. La un moment dat ai impresia, citind dialogul dintre două sau mai multe persoane, că te aflii lângă ele. Ceea ce e bine. Ok, şi scriitura e bună sau traducerea, în ziua de azi cine să mai ştie? E totuşi ceva ce îmi place la cartea asta, n-ai timp să te plictiseşti, după fiecare colţ se arată pericolul. Tensiunea e maximă. Şi când ai impresia că totul e bine, soarele străluceşte şi păsările cântă, atunci se întâmplă câte una de te trăzneşte. Din acest punct de vedere e ok.

Da, pot spune că e o carte relaxantă. De fapt, e o carte poliţistă cu fiinţe supranaturale, iar Sookie e detectivul. Pentru că ea mereu trebuie să afle cine şi de ce.

Însă e ceva ce mă enervează de mor: modul în care sunt descrise fiinţele astea supranaturale, prea multe clişee. Măcar în Amurg vampirul nu era nevoit să doarmă ziua într-un coşciug. Mai e la modă chestia asta? Hmm…