Doar mă cunoaşteţi, ştiţi deja că nu sunt o fană a SF-ului, uneori cred că nu sunt nici o fană a mea. Dar mă străduiesc. Nu în privinţa mea, ci în privinţa SF-ului. Nu mă suspectaţi că m-aş fi apucat de citit cărţi din seria respectivă, nici gând. De fapt am început să fac cercetări, iar pentru asta am intrat puţin în lumea lui Jacques Bergier.
Vorbim puţin despre omul ăsta: s-a născut pe 8 august 1912 la Odesa, Ucraina şi a murit pe 23 noiembrie 1978 la Paris. A fost inginer-chimist, alchimis, spion, jurnalist şi scriitor francez. Se spune despre el că avea o memorie eidetică – chiar dacă ştiu semnificaţia cuvântului, nu-mi pot imagina cum vine asta, în fine. De asemenea se spune că era un spirit cvasiuniversal interesat de un număr uraiaş de domenii diferite: science-fiction, exoterism, forteanism, istorie etc. Avea o rapiditate a lecturării demnă de invidiat şi o memorie extraordinară. Jean-Luc Rivera susţine că îi aducea diverse reviste, îl lăsa o jumătate de oră să le răsfoiască apoi îi punea întrebări, şi de fiecare dată răspunsurile erau corecte – mamă, de nu m-ai făcut aşa? Bergier a fost victima naziştilor şi a făcut spionaj pentru Alianţă din lagărul de concentrare unde fusese internat şi H.P Lovecraft.
Din punctul lui de vedere, primele cărţi SF sau cu tentă au apărut cu 2500 ani î.d. H. Bine, Bergier are o întreagă teorie despre aceste lucruri. Am impresia că el credea mai mult în ceea ce e paranormal decât în normalitate. De exemplu, crede în existenţa cărţii lui Toth:
„ Marea Şcoală perfecţionase o ştiinţă pe care noi nu o deţinem: era ştiinţa opticii psihologice. Această ştiinţă permitea studiul oglinzilor – vedeţi că nu sunt nebună? – care nu reflectau decât ceea ce era rău pe un chip uman ce le era prezentat. O asemenea oglindă se numea ankh-en-maat, oglinda adevărului. Candidatul admis la Marea Şcoală nu mai vedea nimic în oglindă pentru că se purificase până la a elimina tot ceea ce era rău în el. Un astfel de candidat se numea <Maestrul oglinzii pure>”
Nu îmi dau seama cât de bine cunoştea autorul dedesubturile magiei, dar cu siguranţă era încântat de tot ceea ce deţinea ea şi mai ales de cărţile interzise şi arse din cele mai vechi vremuri şi până în zilele noastre.
Bergier nu a încercat să caute o explicaţie logică a acestor lucruri. Sunt de acord că am involuat şi că oamenii de odinioară erau mai inteligenţi ca noi. Cred, de asemenea, cu tărie, că dispuneau de aparatură mult mai avansată. Inginerul din mine nu poate vedea o civilizaţie extraterestră coborând pe pământ, „plantând” câteva piramide şi plecând. Sunt convinsă că au fost oameni care au muncit acolo.
Cel mai mult mi-a plăcut povestea lui John Dee.
Pentru cei sceptici ţin să vă spun că omul a existat cu adevărat. S-a născut în 1527 şi a murit în 1608. John Dee a inventat şi a afirmat multe lucruri, prea multe pentru a fi înşirate pe un blog, dar, cel mai impresionant din toate astea mi se pare următorul lucru: Dee susţine că prin oglinda – care azi se află la British Museum, făcută dintr-un aliaj necunoscut, iar cei de la Muzeu nu le dau voie specialiştilor să o studieze – a luat legătura cu fiinţe nepământene. El le spunea „îngeri”. A luat multe note din acele discuţii şi a ajuns să cunoască adevăratul secret al matematicilor speciale, doar că notele lui fiind considerate periculoase, cineva s-a îngrijit de dispariţia lor. Ei bine, Dee a venit în faţa lumii cu o nouă limbă, enoşiana. – Şi nu e singurul care a învăţat-o – Dee susţine că „îngerii” vorbeau acea limbă. Aşa o fi, noi nu îl putem contrazice. Cel puţin bizar e că şi Ordinul Golden Dawn, ordin al unor persoane cu o inteligenţă peste medie, care erau în mare măsură rozacruceni sau masoni, cunoştea acest limbaj enoşian şi cu ajutorul lui studiau diferite texte.
Acum, dacă într-adevăr, lumea a luat contact cu fiinţe supranaturale încă de la începuturile sale, eu n-am de unde să ştiu. Dar Bergier pare destul de convins de toate astea. Oricum, dacă aveţi vreodată ocazia să intraţi în lumea acestui om, să ştiţi că aveţi material pentru sute de cărţi, nu una, mai ales dacă imaginaţia vă zburdă. Unele dintre lucrurile pe care le afirmă sunt dovedite, altele nu. Dar asta nu înseamnă că nu s-ar putea ascunde un adevăr printre ele.
Cred că scriitorii de SF, cu precădere, ar fi încântaţi de teoriile lui. Dar nici noi, cei mai puţin interesaţi de această lumea, nu ar trebui să ne lăsăm mai prejos. Dacă găsiţi pe undeva o carte semnată de Bergier, nu ezitaţi. Poate că nu vă v-a schimba viaţa, dar cu siguranţă vă v-a pune pe gânduri.
M-a amuzat teribil prezentarea roşcatei vis-a-vis de locuitorii oraşului. Acum eu mă întreb dacă şi ea se simte la fel 😀
“Status: Oraşul în care lumea calcă peste cadavre
Ocupaţia de bază: Uitatul în curtea celuilalt
Mâncarea preferată: Clisa şi ceapa vecinului
Băutura preferată: Pălinca, indubitabil
Muzica preferată la beţie: Aşa-i românul şi S-a suit Pişta pe cal
Sportul preferat: Emigrarea în masă şi fuga de răspundere
Preferinţe politice: Condiţionate de promisiuni
Pasiuni: Dor de ducă
Target: Aşteptăm eliberarea
Suntem în căutare de noi calităţi şi hobby-uri. Aşteptăm provincia!”
No, acum să vedem cât o ţine. Sunt cu ochii pe ea, vă sfătuiesc să faceţi la fel. Nu de alta, dar îmi va face plăcere să-i spun: „Ţi-am zis eu?”. Şi pentru asta am nevoie de martori 😀
Oana Stoica Mujea 