Pentru Cella – cu titlu de încurajare

După cum ştiţi Cella are blog. Şi la insistenţele unora (eu nu ştiu cine îs ăia) a trecut pe wordpress. Tot aşa ar trebui să ştiţi că Cella se teme. Da, de nebuni, de parcă am putea scăpa de ei. Sunt peste tot şi vin de te miri unde.

Dar, dragă Cella, o să-ţi spun un secret, nebunii ăştia au inventat şi cinematografia. Or fi ei cu pluta, dar mai au şi geniu. Atâta doar, nu îi băga în seamă, ai toate instrumentele la dispoziţie pentru a le da IGNORE 😉

Presupun că nu ai auzit de Lua-Mi-aş Singur Beregata Dibbler. Un negusor, cel puţin aşa susţine Pratchett în „Imagini mişcătoare”, dar, cu timpul, a ajuns cinefil, adică clicofil, adică ce dracu’ o fi aia. Şi el a desoperit – mă rog, el s-a prins – mesajul subliminal. Uite:

 

„ Deci, ce s-ar întâmpla, adăugă el, pe un ton plin de subînţelesuri, dacă o singură imagine ar fi diferită de celelalte?

 

Să vedeţi ce chestie, zise Meşterul, chiar s-a întâmplat aşa ceva. Mai deunăzi, când puneam cap la cap Dincolo de Valea Trolilor. Unul dintre băieţi a lipit acolo, din greşeală, o imagine din Goana după Auru… una singură. Toată dimineaţa nu ne-am putut gândi decât la aur, fără să ştim de ce. Parcă ni se urcase la cap, cu toate că, de fapt, ochii nu înregistraseră nimic. Fireşte, când ne-am dat seama, i-am tras vreo două băiatului, dar dacă nu derulam pelicula foarte, foarte încet, n-am fi observat”.

 

Sunt convinsă că tu vei şti să treci peste şi nici nu vei derula imaginea încet. Lasă-i în durerea lor. Şi sunt convinsă, de asemenea, că blogul tău nu va fi deloc unul leneş. Ai multe de spus: poezii, cântece etc. Iar exprimarea, în orice formă ar fi ea, e bună. Aşa că zău, dă-i înainte cu tupeu. Pentru nimeni nu-i uşor, dar e folositor, o să vezi peste vreun an. HAI, CELLA! Noi te susţinem, că doar de aia suntem un grup mare şi fericit 😀

Anunțuri

13 comentarii la “Pentru Cella – cu titlu de încurajare

  1. Doamne, păi fără VOI nici n-aş fi îndrăznit 😆
    ştii bine că-s destul de călită, sper …
    abia aştept să văd cum funcţonează spam-ul 😉
    cred că d-aia mi-am „dorit” antiblog … ce să fac … SkyRain şi Lucia sunt „nănaşii” oficiali … o să li-l pasez lor să-i taie buricul 😆 cînd o fi să dau de greu

  2. Citind 25 de cuvinte pe secunda nu observi ca CELLA are blog… doar cand reiei cu incetinitorul, cuvant cu cuvant.
    Felicitari CELLEI, pritenei noastre comune de blogareala .
    Are de unde pleca si unde sa se intoarca. Merg sa vad daca este acasa.

  3. K, recunosc, sint unul dintre cei care au insistat pt trecea cellei pe wordpress ! 🙂

  4. pai mi’am amintit ca si eu am protestat atunci in privinta dificultatilor de comentare si de’asta! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s