Mâncărimea cere scărpinare

„ Proştii par concepuţi pe cale artificială, sunt mulţi ai dracu’ şi n-au nici o boală”. Paraziţii

 

Cine se recunoaşte mai bine să nu dea fuga la oglindă, s-ar putea să îi confirme.  Şi dacă tot vreţi să vă feriţi de ei vă dau şi ip-ul: 69.46.178.153

Eu recunosc că sunt nebună şi imatură, dar de la un om cu o vastă cultură SF-istică nu accept aşa ceva. Dacă idioţii au impresia că pot veni în casa mea şi mă pot jigni după cum le vine, iar eu să stau şi să tac, eventual să mă fac că plouă, atunci cred că nu ştiu cu cine vorbesc. Şi ce dacă stai, bă, în Canada? Tot ţăran eşti. Degeaba pleacă unii, dacă doar se duc să-i împută şi pe ăia cu fentele de român coclit. Am uitat că nu îi plac Paraziţii, la dracu’, dar n-am nici un Minune prin calculator…

Tu ai grijă de viaţa ta, că de a mea am eu.

Reclame

Sunt în criză

De orice tip şi orice fel. Voi doar alegeţi şi eu am toate crizele posibile. Nu vreau să scriu, de trei zile adorm cu orice aş citi în mână şi nu vreau să respir. Cred că e un fel de autopedepsire, dar nu am idee la ce îmi foloseşte.

Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi vopsesc unghiile în verde şi să le aplic o cruce. Nici asta nu ştiu de ce am făcut-o. Aşa mi-a venit. Mă enervează timpul ăsta. Nu pot face nimic. Parcă aş fi o lebădă fără aripi, condamnată pe lacul ei murdar.

Nici de analizat numai analizez, că nu mai am ce. Nici de certat nu sunt în stare. Stau ca o varză murată. O fi bine? Păi nu prea e, dar ce să-i faci, vegetezi până ţi se face rău şi o iei de la capăt. Mai sunt 11 zile şi plec. Cred că şi asta mă ameţeşte în fel şi chip. Vreau să plec, nu mai pot cu frigul ăsta. Zece zile şi mă întind la soare, poate şi scriu. Sau, oricum, nu mai am motive să mă plâng, asta dacă nu fac rost.

Şi, ca de obicei, nu v-am spus nimic, dar îmi fac rondul de seară pe blog că aşa e frumos 😀

Cum să strângi un om de gât

efect_de_vis

E simplu. Mai ales dacă ai 1,90 m şi 100 şi de kg, iar cea vizată e o femeie fără apărare. Se ia femeia se strânge de gât şi se ameninţă cu moartea în lift. E bine, în ţara asta trăim şi asta a păţit azi noapte vecina mea. Cel ce a strâns-o de gât e tot vecin, de la parter. I s-a părut lui cool. Adică nimeni nu mai are voie să treacă pe lângă geamul lui. El are voie să ocupe spaţiul verde cu tot felul de hârburi, dar oamenii îl poluează.

Sigur, a venit salvarea, s-a făcut plângere, dar idiotul, tot el, a pus poliţia comunitară azi dimineaţă să îi pună în vedere femeii că dând apă la câini e focar de infecţie. În condiţiile în care acei căţei n-au muşcat pe nimeni, li se face baie la o lună şi sunt deparazitaţi corespunzător. Dar când i se pune nebunului pata, nu poate comunica ca omul. Nu, se recurge la strângeri de gât. Şi eu le dau mâncare căţeilor şi tot lângă geamul lui aterizează. Să îmi fac griji că o să mă strângă de gât? Sigur că ameninţările mă lasă rece. Nu o să cedez în faţa unui astfel de om. Urăsc ameninţările, tocmai de aceea am insistat ca vecina să se ducă la poliţie. „Păi bine femeie, te găsim moartă în lift şi poliţia nu ştie nici de unde să pornească”. Oamenii ăştia trăiesc în ţara asta. Nu ştiu să vorbească frumos, să spună ce îi doare. Poate că are şi el dreptatea lui, dar metodele sunt barbare. Trăim în lumea lui Papură-Vodă? Chiar aşa am ajuns? Să îţi fie frică să ieşi din propria scară că te aşteaptă nebunul şi îţi dă în cap? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să ne luăm toţi pistoale sau să ne angajăm firme de pază ca să mai trăim cât de cât decent?

Sunt contrariată. Azi nu mi s-a întâmplat mie, dar poate garanta cineva că mâine nu voi fi eu victima? Ăsta mi se pare un pericol social. Ar trebui închis, părerea mea. Mâine o să ne dăm toţi în cap şi o să strigăm fericiţi că am făcut treabă. Ce ţară de căcat e asta? Şi de ce nebunii umblă liberi pe stradă?

 

P.S: În curând pe Dinastii despre Regina Elfă

Mă bucur, dar nu mă bucur

Adică, zic, bine că am scăpat de roşcată, dar parcă e şi rău. Acum ce mai fac? Unde mă mai duc? Acelaşi traseu, previzibil. Cu roşcata aici era mai cool. S-a dus şi asta. O mai veni? Cred că nu. Şi ei i s-a luat de mine. Prea ne-am văzut de multe ori anul ăsta. Ajunge! 😀 Să nu mai aud de ea. Ce atâta tura-vura. Şi ca să ştiţi, pozele sunt la ea. Şi când o vrea mi le-o da şi mie. Dacă o vrea. Şi mai mult eu nu vă spun, să povestească ea, că doar eu am mai fost unde a fost şi ea 😀

 

P.S: prima reacţie într-un ziar vis-a-vis de Indicii.

 

P.P.S: Laura, scuze, gata, o trimit. Roşcata e de vină, m-a trezit dimineaţa şi mi-a dat târziu drumul la culcare 😛

Aşteptare…

Stau şi aştept ca roşcata să mă scoată la cafea, dar mai e până ajunge ea. Mai e multtt, iar eu n-am nici somn, nici stare, nici chef să o duc pe Lala pe culmile ironiei.

Da, aţi ghicit, de câteva zile scriu la noul roman poliţist. Tot cu Lala, cu Bogdan, Crina, dar şi cu Răzvan Dolea şi cine o mai fi. Am scris abia cinci capitole, dar Lala a reuşit să dezbrace un bărbat frumos… ho, pentru percheziţie, cu toate că am văzut-o eu că îi părea cam rău că se îmbrăca. A, ce caută politicianul român în afacerea de la Ibiza? Eu de unde vreţi să ştiu, că n-am intrat în problemă. Sau ce caută bunăciunea aia de bărbat de la SRI? Nu ştiu dacă va ajunge în patul Lalei, mai ales că ea o ia din nou pe arătură. O nouă problemă de natură psihologică îi frământa mintea. Mai apare şi Meme, bunica cea deloc sănătoasă la cap.

Să recapitulăm: suntem în Ibiza, avem o moartă pe care autorităţile o scot din ecuaţie spunând că e sinucidere. Lala ştie că e moarte naturală: „Da, moarte naturală, cu şişul înfipt în inimă. Cine nu şi-ar dori să moară aşa?”. Avem o răpire, care pare să aibă legătură cu tot ceea ce se întâmplă. Un Comisar Şef care îi spune Lalei să-şi vadă de treabă, un domn de la SRI pe care patria îl cheamă acasă, dar e la fel de căpos ca Lala. Un interlop bucureştean şi ce o mai fi pe acolo. De data asta Lala e pe cont propriu, asta dacă Bogdan nu i s-ar strecura în cameră fiind gata să încaseze un glonţ, şi dacă domnul de la SRI nu ar fi ceva mai căpos ca personajul principal. Unde să mai punem şi o Crina pregătită să pună paie pe foc?

Şi de aici ce o ieşi, numai de sus poate şti.

Nebuneală cu creierii capului, ironii şi autoironii, şuturi în fund, dar şi în meclă şi, de ce nu, câteva droguri accidentale. Oh, să nu uităm, Lala este totuşi nebunul de serviciu. În mintea ei se naşte un monstru.

Nu ştiu exact când personajul acesta va părăsi scena, dar ştiu exact cum o va face. Şi de nu o fi cea mai dusă cu pluta eroină a romanului poliţist, zău că eu nu ştiu ce să mai zic.

UPDATE: Bagati un ochi aici 😉

Asfaltare, covoare roşii şi mese întinse

De dimineaţă asfaltăm, ca să fie moale, să putem întinde covoarele roşii din Bascov până în Piteşti, că doar ei ajung pe Vâlcea şi nu se face să nu punem covorul de mătase decât din Bascov.

Păi de frică fac toate astea. Aranjamente, chestii, trestii. Mese întinse. Tacâmuri de argint, farfurii de cristal şi, normal, curăţarea Argeşului – râului. Mi-am dus hainele de gală la curăţătorie şi mi-am dat tiara la spălare manuală. Le-am spus piteştenilor să conducă frumos – vezi să nu – să nu înjure şi să nu scuipe pe stradă. Am vorbit la Mall să aducă cafeaua din Brazilia şi la Zahana să ţină deschis până dimineaţă.

A, de ce? Păi vine Crina, fraţii mei. În sfârşit, mai vine şi ea că eu m-am tot dus. Mâine la ora asta vom bea şi vom mânca, apoi, probabil, vom dormi sau vom fi atât de ameţite încât vom vorbi prostii. Vedem. Oricum nu vă spun tot ce facem 😀

Crinaaaaaaaaaaaaaaa, te aşteptăm!

 

P.S

Urmăriţi şi Dinastiile, am noutăţi!

 

P.P.S

Urmăriţi şi Club de Carte, cred că am şi acolo noutăţi 😀

E oficial

31_dsc3127

Mai bine o zi împărat, decât o viaţă de rahat 😀

 

Cam pe principiu ăsta am mers când ne-am golit de toate economiile pentru un sejur de zece zile la nouă stele 😛 Sunt şi eu regină zece zile, apoi decad la condiţia-mi umilă de muritor, probabil şi înfometat. Dar promit să mănânc acolo şi pentru acasă 😛

O să spuneţi că sunt tâmpită. Nu-i cazul, tot aia a zis şi Băse şi eu îs de acord. Şcoala asta a scos din mine o tâmpită. Cum dracu’ să scoţi toţi banii pentru a sta cu burta la soare? Nu-i normal. Dar câte vieţi am…

Unde mă duc? Uite fix aici. Şi o să am şi net şi laptop şi o să mai pun câte o poză spre oftica cui s-o oftica şi spre bucuria cui s-o bucura. Că eu vreau să-i mulţumesc pe toţi. Deci plec pe 10 şi vin pe 20, poate pe 30 sau deloc 😀 Acum încep să număr zilele, le mai numără cineva cu mine? Plzzz…