Azi Corina a fost în Piteşti. Din păcate n-am apucat să o văd, dar a „agăţat-o” tata sau, după cum spune Corina, ea pe el. Adevărul e la mijloc 😀 Acum Corina se îndreaptă spre Cotmeana, apoi spre Craiova. Aşa că încă o mai puteţi vedea dacă sunteţi din zonă. Eu îi ţin pumnii, strânşi, strânşi, strânşi.
De asemenea, bucureştenii, joi, vor avea parte de o întâlnire de grad maxim cu Luis Miguel Rocha, autorul romanului „Ultimul papă”. Pentru mai multe detalii, vă voi da mai jos comunicatul de presă. O să mai vorbim despre autor zilele astea şi despre cartea pe care a scris-o. Momentan vă spun doar atât: vineri dimineaţă o să beau o cafea în compania lui chiar în Piteşti, la vestitul restaurant „Zahana” Să muriţi de ciudă şi alta nu 😀
Momentan vă las cu comunicatul de presă şi mâine vă voi spune mai multe. Heiiii, nu rataţi întâlnirea din Bucureşti, nu se ştie niciodată când veţi mai avea ocazia.
Joi, 4 iunie, orele 18, vă invităm la Ceainăria Cărtureşti- Arthur Verona, unde va avea loc lansarea cărţii „Ultimul papă”(La muerte del Papa) de Luis Miguel Rocha. Cartea va fi prezentată chiar de către autor, fiind urmată de o sesiune de autografe.
Învitaţi alături de autor la eveniment vor fi: Răzvan Dolea, coautor Blestemul Manuscrisului şi Bogdan Hrib, Editor Tritonic.
Romanul Ultimul Papă combină ficţiunea cu faptele reale, într-o povestire palpitantă, centrată pe moartea misterioasă a Papei Ioan Paul I, în 1978. Relatările din presa acelor vremuri compuneau un tablou înceţoşat despre ceea ce se întâmplase cu Sfinţia Sa. Chiar şi rapoartele din perioada respectivă erau controversate. Cartea lui Rocha se bazează pe aceste inconsistenţe, dezvoltând teorii ale conspiraţiei într-un thriller incitant. Volumul a fost deja tradus în 11 limbi, iar în august 2008, a devenit bestseller.
În septembrie 1978, la doar 33 de zile de la numirea în funcţie, Vaticanul anunţă moartea Papei Ioan Paul I – un atac de cord, conform certificatului de deces, un mister rămas
nerezolvat, conform altor opinii.
Douăzeci şi opt de ani mai târziu, ziarista Sarah Monteiro la întoarcerea acasă, la Londra, din vacanţă, găseşte un plic cu o listă de nume necunoscute şi un mesaj codificat. Aparent inofensive, hârtiile care i-au intrat în posesie o vor pune în pericol şi în situaţii limită, pe măsură ce descoperă povestea lor. Lista se dovedeşte a fi o dovadă preţioasă pentru demascarea unui complot de proporţii internaţionale, care implică personalităţi politice şi religioase antrenate în incredibile abuzuri de putere, corupţie şi crime. Reţeaua conspirativă pe care ziarista ajunge să o dezvăluie puţin câte puţin, o conduce către noaptea morţii „Papei zâmbitor”, Ioan Paul I. Sarah Monteiro luptă pentru viaţa ei, ameninţată de o organizaţie secretă interesată de documentele cu pricina, dar şi pentru adevăr, cu aceeaşi îndârjire, încercând să afle ce s-a întâmplat de fapt în acea noapte din 1978, de ce, dar mai ales în interesul cui.
Un secret pe care Vaticanul îl păstrează de zeci de ani. Noile realităţi cu care este nevoită să se confrunte îi zdruncină serios percepţia asupra vieţii şi asupra graniţei dintre bine şi rău. Un thriller într-un ritm ameţitor, bazat pe fapte veridice.
*
Luis Miguel Rocha s-a născut în Portugalia, la Porto, în 1976. Studiind ştiinţe umane, a lucrat mai apoi în departamentul de producţie pentru televiziunea TVI. A petrecut câţiva ani la Londra, supervizând scenarii pentru diverse case de producţie britanice. În prezent, autorul se dedică exclusiv scrisului şi îşi împarte timpul între Porto şi Londra.
Trebuie să precizez că nu sunt rudă cu Arthur Verona. 🙂
Poate am să ajung la lansare. Cartea ai povestit-o atît de bine că nu mai am nevoie s-o citesc 🙂
Si eu ii tin pumnii Corinei Cretu, pentru ca merita!
Am auzit de scriitor!O ştiu!Dar nu-mi amintesc unde!Am un sentiment de déjà vu (parcă aşa se scrie).
Ştiu doar că mi-a plăcut cum s-a vorbit despre el şi scrierile sale.Trebuie neapărat să-mi amintesc!Parcă mi s-a vorbit de o viaţă de el,iar eu nu am fost niciodată atent.
Multumesc Oana, pentru recenzie. O voi citi , m-ai facut curios, de ce La muerte del papa e Ultimul papa. 😀
o vom citi, sigur !
deşi Claudio Rendina tratează destul de sec subiectul în Istoria Papilor menţionează că s-au scris două cărţi despre această moarte cauzată, oficial, de un infarct …
deja mi ciudă 😉
celebră-i zahanaua aia
🙂
Sukarit, ce faci, zambesti de dupa visini? 😀
Păi, să mi-o aducă Bogdan 😀
la ce ora vine senor Miguel Rocha la Zahana, k poate aterizez si eu cu charterul pe acolo? Obrigado de raspuns.
N-am auzit de nenea ala.

Poate aterizeaza si altii, iti spun pe mess 😀