Ignoranţa…

Sau Cartea Ignoranţei sau, mai bine spus, mic tratat pentru cei care ştiu… că nu ştiu.

 

Aşa îşi prezintă cartea autorii John Lloyd şi John Mitchinson.

 

Aceşti doi au o serie de cărţi non-ficţiune, dar foarte amuzante. Un fel de cum să înveţi şi să te distrezi în acelaşi timp. Această carte este un fel de „Ştiaţi că…” şi vă promit eu că multe lucruri nici măcar nu le bănuiaţi. Cum ar fi că cel mai înalt munte se află pe Marte şi e atât de mare că ar putea acoperi întreaga Indonezie sau că Atlas nu căra pământul pe umeri, ci cerul. Ei bine, cred că sunt multe de aflat. Bine, recunosc, unele lucruri nu m-au interesat defel, dar altele sunt foarte, foarte interesante. Tot de la ei am aflat şi cum e cu inventatorul locomotivei cu abur şi că Insulele Canare îşi datorează numele câinilor.

Aici, de fapt, aveţi de-aface cu un compendiu al concepţiilor greşite. O da, şi veţi avea surpriza să aflaţi că nu Washington a fost primul preşedinte al SUA. Serios, cărţile tipilor ăstora merită. Oh, nici nu vă spun cât m-am distrat când au explicat filosofia, dar mai bine citiţi voi. Aflaţi lucruri noi şi râdeţi bine.

Şi cică nu sunt frustraţi =))

Sunt anumite bloguri cărora nu le mai fac trafic, ştiţi asta deja. Ei bine, cu ceva timp în urmă am fost acuzată că l-am ameninţat pe unul dintre cei ce scriu pe un astfel de blog. Era ceva cu moartea. În fine, eu n-am ameninţat pe nimeni. Dar dacă oamenii citesc fără să o facă de fapt, nu am eu nici o vină. Cred că a fost tocmai invers. În fine, n-am reacţionat. Pur şi simplu am râs vreo două ore gândindu-mă cum se dau unii deştepţi dar nu ştiu nici să citească.

Eu tot primesc pe mess offlineuri, doar ştiţi că am renunţat la acest mijloc de comunicare, dar mai verific uneori. Ei bine, şi tot primesc, aşa cum spuneam, citate din domnii respectivi. Cu toate că le-am spus unora să înceteze, au început alţii. Nuuu, nu mi-a sărit nici o ţandără. Dar mă întreb şi eu, dacă asta nu e frustrare, ce dracu’ o fi. Domnul care mi-a lăsat offlineul mi-a zis, citez – sorry, de fapt a fost un mail:

 

„Pe langa faptul ca la postul asta de unde ti-am dat citat, aseara, ala de a scris postul, nu facuse acordul intre subiect si predicat – a corectat azi, asa ca nu te repezi, imi pare rau doar ca n-am apucat sa salvez – la doua trei posturi te pomeneste in comentarii. Daca nu el, alalalt. Au inceput sa devina atat de penibili ca imi e greata sa-i mai citesc. Chiar daca pana acum o faceam cu drag pentru ca ma interesau recenziile si aparitiile”

 

Eu mă bucur că mă pomeneşte, înseamnă că exist, ceea ce nu aş putea spune şi despre el. Nu vă voi da citatele respective pentru că nu are nici un sens. Adică ce spun oamenii ăia despre mine mă lasă rece. Ştiu că nici nu ar fi trebuit să-i aduc în discuţie, dar ei au sărit de fund în sus spunând că nu au frustrări. Aha, au dovedit-o 😆 Da, cunosc, nu ar trebui băgaţi în seamă, dar eu ce să le fac dacă nu au astâmpăr. Multă prostie. Şi mai rău e că unii o duc şi peste graniţă, şi ne mai mirăm că suntem de râsul universului. Sau să fie vorba de Liost, vorba Manei: „Iar sufletele celor aflați în litost sunt pline de fisuri…” De la fisurile astea apar şi frustrările, probabil.

Ştiaţi că…

 

Locomotiva cu abur a fost inventată de Heron din Egipt cu 1600 de ani înainte de-a o redescoperi Newcomen?

Heron a trăit în Alexandria în anul 62 d.H, era matematician şi geometrician, dar şi un inventator vizionar. „Mingea eoliană” este prima maşină cu abur funcţională. A folosit acelaşi principiu al propulsării motoarelor cu reacţie. Din nefericire pentru Heron nimeni nu i-a înţeles invenţia.

Eu mă întreb de ce a fost nevoie de o mie şase sute de ani pentru a o pricepe. Păi nu e involuţie?