Cred că sunt pregătită…

Pregătită să plec spre Satu Mare cu escală în Baia Mare.

Dar mai întâi trebuie să-i mulţumesc Luciei pentru ecoul din Săptămâna Financiară: sărut mânaaaaaa!!!! V-am anunţat de ieri pe Dinastii despre acest ecou. Şi iată, Reginele încă nu sunt istorie, se mai bârfeşte despre ele 😀

 

Dar acum a venit vremea Indiciilor şi datorită lui Emil am aflat şi eu că sunt gata. Adică scoase, cu ochi cu tot. Nu ştiu cum se face, dar eu am fost prima cititoare a lui Emil. Nici el nu apucase să îşi vadă cartea când am furat-o brutal dintre Lucia şi Bogdan 😀 Şi acum, el e primul meu cititor în aceleaşi condiţii.

Acum nici nu mai pot da înapoi, tot Satu Mare ştie că vin, păi iată: puteţi citi aici, la pagina 11 ce mi-a făcut Crina. Ştiu, i-a fost teamă că nu mai merg, că am tot ameninţat-o. Acum nu o să mai pună nici petale de trandafiri pe pistă că ştie că îmi e jenă 😛

GNV Oana

Dar trebuie să-i mulţumesc şi Chinezimii sale pentru că mi-a aranjat lansarea la Baia Mare. Să mor dacă am priceput unde, are aşa un nume pompos că n-am reuşit să înţeleg. Dar şi domnului Raţ – aşa s-o scrie? – care mi-a oferit sprijin. Nu ştiu cine e domnul Raţ, dar e de treabă dacă mi-a oferit o mână 😀

Şi acestea fiind spuse, mă duc să dorm ca mai apoi să mă apuc de bagaje. Ce viaţă! 😀

Anunțuri

36 comentarii la “Cred că sunt pregătită…

  1. Pingback: Ceva nou … « Sătmăreanca

  2. Mirifică regină, mult succes la Satu-Mare! Apăi, romanu’ se găseşte şi-n librăriile noastre, d-aici din urbe? Să fac demersu’ spre achiziţionare sau să aştept pân’ la o viitoare lansare şi aici, să-l am cu tot cu semnătura Reginei? 🙂
    O seară faină!

  3. Crina, da, dar sa fie ochii lui Darius 😀

    Aceeasi Eu: apai va aparea saptamana viitoare si in librarii, ca daca astepti lansarea la Pitesti… eheee 😀

    Gina, multam fain! 🙂

  4. Eu credeam ca ti-ai facut bagajele de saptamana trecuta deja !
    Mult succes si sa speram ca vei reveni la sentimente mai bune si o sa faci si la Pitesti o lansare, totusi. Mai ales ca si Iulia si eu asteptam cu nerabdare sa participam si sa scriem pe bloguri despre eveniment. Si contrat a ceea ce zici tu, cred ca vor mai fi si altii in sala.

  5. E prea mult Regina draga, nu vreau sa fie un Razboi… Multumesc pentru onoare, eu sunt doar un consumator compulsiv de pasta de pix, nicidecum un artist…
    Nu am ce cauta langa Malaimare, Craita…
    Ce caut eu langa Verona?
    Vrei sa ma schingiuiasca unchiul Vania?

  6. Doaaaamne Oana.Banditii astia de la real mi-au schimbat orarul si nu pot veni sub nici o forma. Luai-ar naiba si criza cu gripa porcina cu tot… :((

  7. Doru, din cate am inteles eu la Biblioteca Judeteana, dar anunt maine sigur, oricum, sigur e la ora 12.

    Adrian, lasa, nu e bai, ne-om mai vedea noi, poate vii la cafea 😉

  8. Unde, La Zahana? 🙂 Tineam chiar foarte mult sa schimb vreo doua vorbe cu tine. Din pacate nu se poate.Astea-s ale vietii valuri, cu suisuri si coborasuri…

  9. Oanaaaaaaaa
    somn uşor şi drum bun şi băftoacăăăăăăăăă
    să nu te bată „ăia”, vezi 😆
    trimit gorilele, prin hungărica ?, că pă unde-i drum sătesc îs cratere şi n-ajung la timp

  10. Oarecand intr-un viitor nedefinit din pacate…. Cu Corina am ratat, cu tine am ratat. Ce mai urmeaza oare? Poate sa merg la Bruxelles sa o vad pe Corina la munca… 🙂

  11. Ti-a facut-o in tot cazul Crina! Acu-i musai sa-i calci pragul ca de nu, e bai! Mult succes si…epuizarea stocului( ai luat mai multe carti la tine?)!

  12. 🙂 M-am intalnit in 1988 pe Alexanderplatz cu un coleg de liceu pe care nu l-am mai vazut de la absolvire. Asa ca… Incurcate-s caile Domnului…..:)

  13. Pingback: Întâlnirea blogherilor sătmăreni | Colţ de ţară

  14. Lucia, am vazut chiar de duminica 😀

    Teo, autograful ala scump il vrei, nu? 😀

    Darius, hmm, pai sa fii 😛

    Vania, cate una, nu iti face griji 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s