Eram în aeroport. Aşteptam să mă îmbarc – nu într-o barcă – şi aşteptând eu aşa primesc un SMS – îi mulţumesc expeditorului. În acel SMS mi se spunea că un nume Cititor SF iar speculează. Normal că iar speculează. Ce altă treabă are? Că doar el e cititor, dar nu se mulţumeşte cu atât, trebuie să-şi bage coada şi în adâncurile editurii pe care, se pare, eu o distrug. Bine îi fac. Din păcate, canalul neoficial – şi ştiu şi cine e 😉 – vorbeşte fără să ştie despre ce. Dar dacă tot am puteri atât de mari, îl sfătuiesc pe cel (cea) ce a spus prostii să-şi dea singur(ă) demisia, altfel semnez eu concedierea. Păi tot mi-au dat puteri, mi se pare normal să mi le exercit. Acum să vedem şi cât îi e de teamă, că văd că celorlalţi le e frică că distrug seriile Fantasy/SF. Iar unii din editură vorbesc fără a gândi. Dacă ar fi fost o informaţie cât de cât exactă, ar fi fost ce ar fi fost. Ceva, ceva ştie neoficialul, dar nu ştie bine.
Nu e nici secret, nici altfel, doar că nu e ce se vehiculează. Despre seriile Fantasy/SF nu ştiu nimic, de fapt, nu ştiu absolut nimic despre nici o serie a Tritonicului, şi nici nu mă interesează. Nu îmi pasă decât de mine şi, desigur, mai e ceva, dar veţi afla la timpul potrivit.
Şi, pe urmă, dacă Tritonicul, nu prin voinţa mea, ci prin cea a celor ce conduc editura, nu ar mai publica SFFH care ar fi faza? Sunt banii lor, ce vă tot freacă ce fac cu ei? Şi chiar de ar fi fost să primesc cadou o editură, idem, ce v-ar freca pe voi? Dar staţi calmi, n-am primit niciodată nimic atât de important şi nici n-am cumpărat Tritonicul, dar pot face concedieri conform contractului de autor 😉
Şi cum spuneam, mai ziceţi că nu aveţi frustrări. Mda, sigur că nu. Penibil, ăsta e cuvântul. E bine că aveţi ce specula, altfel ce dracu’ aţi face cu blogul ăla?
Şi da, sunt în Satu Mare, dar sunt prea isterică să vă dau detalii.
Nici n-am ştiut cu cine am stat la masă. Ce VIP, ia să mă laud prin târg 😀
Fata, tu de ce nu dormi? 😀 Te-am trimis in pat 😛
Da, da.Iar se umfla in pene Doamna scriitoare.. 🙂
Oana… ciinii latra, caravana trece. De ce te consumi?
Adrian, ma umfla altii 😉
Horia, dar nu ma consum. Dar, daca tac inseamna ca aprob, daca nu tac, sunt nebuna, isterica, nesimtita si agorafufa 😉 Pai nu? Uneori oamenii ar trebui sa se uite in oala lor, ar fi mai bine pentru tara asta. Dar deh, romanul e roman si in Canada. Si daca pentru mine nu au respect, ceea ce ti se aplica si tie, cer respect pentru munca mea, chiar daca nu e pe placul vostru. Eu nu ma iau nici de editura ta, nici de munca celorlalti, indiferent daca imi place ori ba. Nu munciti pe banii mei. Pe aia doar guvernantii se fac ca muncesc.
Am cerut sa nu mi se mai foloseasca numele, dar se gasesc alte cai daca nu spun explicit, si cica tot eu ii amenint cu moartea. Apropo, cred ca a fost tocmai invers, ei mi-au facut si parastas 😆
Oricum, le multumesc pentru ca dau dovada, in continuare, de penibilitate. Eu oi fi nebuna, dar acolo, cu tot cititul lor, e cloaca de prostie.
Mai… relax 🙂 De-aia iti spuneam chestia aia in comentariul de mai sus. Bem o cafea miine?
Las’ ca stiu eu cum sa te linistesc, numa sa ne intalnim. 😉
Ce le-ai mai făcut, Oana? 🙂
Naspa.
Mi-ai trimis indiciile? 😀 AZI AM TERMINAT SCOALAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!
Sper că nu eu te-am isterizat 😀

scuze, n-am stiut ca intra asa:D