… eu de ce aş fi
Lansări explicative.
A fost întâi Răzvan Dolea şi „Jurnalul unu misogin”, care nu e chiar jurnalul unui misogin.
M-am bătut cu Sorin care să obţină autograf. L-a obţinut el.
Apoi am fost eu şi George Arion. Adică „Indicii Anatomice” şi „Detectiv fără voie”. Priviţi un chinez 😀
Despre „Detectiv fără voie” poze şi câteva cuvinte pe Club de Carte
La final am făcut chetă pentru blugi.
M-am întâlnit cu George Şerban, Mădălina şi superba Meme
Le mulţumesc Silvanei şi lui Mihai că au fost să mă susţină.
cred ca merg si maine:-? nu am reusit sa iau tot, locul ala e imens:|
a, si mai voiam sa zic ceva. Am inceput Indicii anatomice, sunt pe la jumate. Prin comparatie cu restul – adica Reginele, fiind singurele pe care le-am citit de tine – imi place mult mai mult. Limbajul, stilul… nici nu l-am recunoscut. E super.
Lala mi sa pare putin cam, da, nebuna. Nu tocmai nebuna, ci neinteleasa. Ar trebui sa se detaseze de amintirea masii si de copilaria care zice ca a marcat-o 8-| bla bla bla.
As vrea ca atunci cand o termin sa fac o recenzie:Dpe blogul lui Shauki.
E chiar Super!
P.S. – Ma gandeam in metrou la fata lui Bogdan cand citea ce scriai acolo despre el:))
Draga Oana, merci de promo si de telefon. Cred ca la noapte iti citesc cartea (azi am citit antologia). Desi, daca n-ai schimbat criminalul, nu stiu daca mai are rost sa citesc :p
Vedem noi cum e cu recenzia aia Silvana :P.
>:)care pe care, Doru:))
Silvana, eu mi-am ros degetele gandindu-ma la Bogdan cand citeste 😀
Lucia, criminalul, paiii, eu stiu 😀
Doru, nu va bateti pe recenzii, va rog. 🙂
lasă că o să scriu eu, cînd oi avea-o 😆
a, ba nu, io-s doar cititor … sper să pleci, totuşi, în vacanţa aia … deja mi-e dor de tine … dar du-te şi să nu ai net
Ca bine zici… 😀
Da soro, e absolut cert, n-ai toate tiglele pe casa! 😀 (nu ca ar fi neaparat un lucru rau) M-am ras pe mine (fireste, intanzitiv) de m-am cracanat (nici asta nu e un lucru rau). Eu care am – pe bune – dosar la „zero” in Satu Mare (Crima organizata, respectiv Trafic de stupefiante de mare risc) – poveste inbarligata si haioasa de altfel -, nu puteam sa ma abtin, intelege-ma si tu … 😆 .
Acum, nu se cade sa te mananc de cur cu neste aspecte, spun doar ca e o carte care mie mi-a facut placere s-o cetesc 😉
Cella, plec, plec, dar cu netul dupa mine 😀
M3, ma bucur ca-ti placu 😆
Dar ai grijă să nu fie tăiat. La net mă refer 😀
Oana, ma bucur pentru succesul lansarilor cartii tale! Prietenii au dreptate: ai nevoie de o binemeritata odihna! Felicitari si…la mai mare!
Pingback: I-am acuzat de infracţiunea de instigare la lectură « Picătura chinezească
Si ai strans destui bani pentru blugi? Sau va trebui sa pleci in vacanta mai saracacios imbracata? 😀
Felicitari pentru lansarile reusite si bafta in continuare.
12 + 2 😆
Crina, nu o sa fie, ha.
Nea Cotache, ma odihnesc, cum sa nu 😉
Geocer, tinand cont ca ma duc la 40 grade, nu mai conteaza cum plec imbracata 😛