Sunt cam sătulă de cretini

img

Voi nu? Poate şi voi. Dar eu sunt sătulă de ăia care tot aşteaptă la colţ să fac vreo greşeală. Chiar dacă nu o fac, o găsesc ei, că doar de aia intră aici să vadă, să cerceteze, parcă aş fi la SRI-ul blogurilor. Mişto e că habar nu au să citească, că de ar avea ar şi pricepe. Cuvânt cu cuvânt citeşte orice papagal fără să priceapă, dar e greu cu sensul, greu rău.

Bine, recunosc, eu sunt de vină că stau să le dau explicaţii, să înţeleagă cretinoidul că s-a născut degeaba. Dar credeţi că pricepe? Păi prostul nu e prost destul până nu e şi fudul, nu aşa se zice? Şi de ce dracu’ s-ar contrazice că doar trebuie să aibă dreptate şi Mircea Badea când spune ce spune despre anumiţi anonimi ai bloggosferei. Zău aşa. Sunt speciemene ce încă n-au evoluat de la gradul de maimuţă, chiar dacă după chip n-ai zice, verifică-i creierul.

Şi acum că mi-am spus încă o dată părerea, vă rog să citiţi ceva ce nu are legătură cu cretinismul, adică „Scena Crimei” a lui George Arion. Costă doar şase lei, aşa că o puteţi comanda, veţi afla cum citind până la capăt.

A, şi deştepţii să mai stea şi în afara blogului meu, sunt destui care le seamănă 😉

Anunțuri

17 comentarii la “Sunt cam sătulă de cretini

  1. Cum naiba?Până-n gât. Totuşi, să nu fim răi, cretinii au şi ei un rol pe lumea asta.. Mă rog, dacă tragi puţin cu ochiul pe blogul meu ai vedea care specie dintre cretini o detest eu cel mai mult.. 🙂 Cretinii au fost inventaţi de oameni deştepţi pentru a avea de ce râde, ştii bine că nu trebuie să pui suflet.

  2. izell, nu e buna asta cu oameni destepti care sa rada de cretini, e trist sa te simti bine ca esti mai bun decat un prost, nu prea e asta reperul care sa fie luat de un om inteligent.
    cea mai buna solutie sa combati cretinitatea este sa ignori cretinul, cu cat ai mai mult de-a face cu el, cu atat incepi sa ii semeni. eu am experimentat asta si pot sa spun ca nu iese nimic bun cand dai atentie prostiei. oricat de neplacut te-ai exprima a adresa lui, cretinul tot bine se simte, dar daca este complet ignorat, dispare cu timpul.

  3. Darius, asa sunt toti din SM? se desconspira? 😀

    Vania, de tine le e frica 😉

    Paul, as arata, dar raman anonimi 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s